Linkuri accesibilitate

Armin Laschet, noul şef al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania


Noul lider CDU, Armin Laschet

CDU, creștin-democrații germani, și-au ales liderul.

Primul ministru al landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, în vârstă de 59 de ani, este noul preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania. Delegaţii celui de-al 33-lea congres CDU l-au ales electronic pe Laschet.

Pentru Laschet au votat 521 de delegaţi. Ceilalţi doi candidaţi pentru funcţia supremă în partid, Friedrich Merz şi Norbert Röttgen, nu au reuşit să acumuleze un număr suficient de voturi din partea celor 1001 de delegaţi, participanţi la acest prim congres digital al celui mai influent partid din Germania.
Norbert Roettgen (stânga), Friedrich Merz și Armin Laschet
Norbert Roettgen (stânga), Friedrich Merz și Armin Laschet

Iniţial dorea să candideze şi ministrul federal al sănătăţii, Jens Spahn. Acesta, însă, s-a retras din cursă.

Cu alegerea lui Laschet a câştigat linia cancelarei Angela Merkel (care după încheierea legislaturii, în această toamnă, se va retrage definitiv din politică).

Faptul că în turul doi al alegerii pentru preşedinţia CDU au votat pentru Merz 458 de delegaţi (faţă de 521 pentru Laschet) oglindeşte starea de spirit din interiorul CDU, cît şi polarizarea partidului. Merz descris de mass-media ca un anti-Merkel reprezintă aripa conservatoare a creştin-democraţilor. Această linie nu a ieşit învingătoare, dar, cu siguranţă, s-a consolidat. Nu se ştie ce intenţii politice are Merz după această nouă înfrîngere. El a mai eşuat şi într-o precedentă încercare de a deveni şeful CDU.

Viitorul lider care va fi confirmat şi într-un vot prin corespondenţă (analog) pe 22 ianuarie, va avea sarcina grea de a împăca cele două fracţiuni. Nu întîmplător, Laschet s-a referit insistent în cuvîntarea sa, rostită în faţa delegaţilor, la necesitatea menţinerii şi cimentării unităţii partidului. Ideea unităţii a extins-o şi asupra societăţii germane actuale, precizînd că acum e nevoie de adevăr şi nu de discursuri care polarizează („Wir müssen Klartext sprechen, aber nicht polarisieren.“)

Nu vom admite distrugerea ţării noastre de către terorişti de dreapta

Laschet, care în această toamnă va fi probabil şi candidatul partidului la funcţia de cancelar al R.F.G., a amintit de incidentele violente produse în urma asaltului asupra Capitoliului din Washington şi de cele asemănătoare de la Berlin, cînd un grup de extremişti a încercat, pe 29 august 2020, să intre în Reichstag, în clădirea parlamentului federal. „Nu vom admite distrugerea ţării noastre de către terorişti de dreapta şi incendiatori spirituali”, a spus textual Armin Laschet.

Din declaraţii publice şi interviuri acordate de Armin Laschet presei înaintea congresului se desprinde că în nici un caz nu va renunţa la candidatura la funcţia de viitor cancelar.

Se ştie însă că mai există un aspirant la şefia guvernului federal în persoana primului ministru creştin-social din Bavaria, Markus Söder. Rivalităţile existente între cei doi vor deveni mai vizibile în următoarele luni şi în timpul campaniei electorale pentru alegerile generale din această toamnă.

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

XS
SM
MD
LG