Lady Macbeth din regiunea Mtsensk, opera în patru acte și nouă scene a lui Dmitri Șostakovici (n. 25 septembrie 1906-d. 9 august 1975), și-a câștigat cu adevărat „proasta reputație” după condamnarea ei în Pravda, în 1936. Cantitatea de violență și sex din operă o distinge de nuvela lui Nikolai Leskov (1831-1895), pe care și fusese, de altfel, bazată, și pare să fi atras în epocă mânia lui Stalin. Relația complexă dintre reprezentarea șostakoviciană a sexualității și portretul pe care compozitorul i-l face Katerinei, eroina tragică a operei, oglindește tensiunile sociale ale revoluției sexuale și reculul conservator din anii ’20 și ’30 ai veacului trecut. Scrierile feministei Alexandra Kollontai (1872-1952) despre noua femeie sovietică prezintă corespondențe remarcabile cu portretizarea pe care o face Șostakovici personajelor feminine și oferă, la o adică, un context plauzibil pentru o analiză mai aprofundată.
Povestea rămâne „un scandal”, dar și unul din cele mai dramatice puncte de cotitură din toată istoria muzicii. Într-o noapte de ianuarie 1936, Dmitri Șostakovici asista la Moscova la o a doua producție a operei sale, Lady Macbeth din regiunea Mtsensk. Avea deja doi ani vechime și se bucura de o repunere în scenă atunci când s-a zvonit că Stalin ar fi în public tocmai în acea noapte. Poate că Stalin asistase recent, urmare a trasării unor noi criterii pentru realismul socialist în artă, la Donul liniștit al lui Ivan Dzerzhinski (1909-1978), o operă conservatoare ce strânsese aprecieri și chiar smulsese un interviu post-spectacol cu dictatorul...
Nu exista însă un auditoriu similar și pentru Șostakovici. Stalin a părăsit brusc sala pe la mijlocul serii, lăsând cale liberă unui articol nesemnat în Pravda, care să vorbească, de fapt, pentru el: „Haos în loc de muzică!” - era titlul care avea să schimbe cariera lui Șostakovici pentru totdeauna și s-o scoată pe Lady Macbeth de pe scenă pentru încă trei decenii. Pentru compozitor, atacul a reprezentat o lovitură aproape fatală, transformându-i următorii ani într-o luptă chinuitoare pentru acceptare (acceptare de care, cel mai adesea într-un regim stalinist, depinde viața unui om). De asemenea, a reprezentat un avertisment la adresa nefericitului compozitor, care eșuase - pasămite - să aducă adevăratele valori realist socialiste pe scena operei. Drept urmare, Șostakovici nu a mai produs vreo operă după aceea, iar anii următori i-au fost marcați de teama cumplită a răzbunării regimului. Așa cum tunase și Pravda, „povestea putea să se termine foarte prost”.
Motivele pentru reacția lui Stalin sunt nenumărate. Putem intui câteva. Cel mai transparent are de-a face cu acuzațiile de „formalism” și „modernism”, doi termeni vag definiți și mânuiți cu precădere de facțiunile conservatoare și moderniste din vechea Asociație Rusă a Muzicienilor Proletari, organul muzical oficial al statului. Modernismul operei Lady Macbeth, chiar dacă definit prin ireverență, disonanță, incorectitudine politică sau subiect ales, era cu mult mai puțin radical în expresie decât prima operă a lui Șostakovici, Nasul. Și atunci, de ce tocmai Lady Macbeth să fi atras tunetele și fulgerele Kremlinului?
Una din principalele obiecții ale lui Stalin fusese sexualitatea operei. Criticile din Pravda și din alte părți au continuat până prin 1949 și au vizat „erotismul nesănătos și sadismul care umplu pagină după pagină din scenă”. Ele vizează fără îndoială un act sexual între eroina Katerina și iubitul ei, Serghei. Această muzică - botezată „pornofonie” de către un critic New York Times - rămâne în istorie ca una dintre cele mai explicite din repertoriul de operă sau simfonic. Și Nasul conținuse scene de alcov, însă acestea nu fuseseră obiect de denunț.
Bazându-și opera pe o bine-cunoscută tragedie de secol XIX - nuvela din 1864 a lui Nikolai Leskov, Lady Macbeth din regiunea Mtsensk -, compozitorul își prezenta compoziția ca pe o pasionată critică sovietică la adresa unui trecut exploatator pre-revoluționar. Șostakovici scria: „În calitatea mea de compozitor sovietic, am ales să păstrez puterea nuvelei lui Leskov și totuși, abordând-o critic, să-i interpretez evenimentele din punctul nostru modern de vedere”. Cu toate acestea, aspecte din Lady Macbeth care înfățișau noua societate, în special viziunea ei despre dragoste și sex, plasau în mod inconfortabil opera la confluența conflictelor ideologice. Cu intenție sau doar din nechibzuință, a fost tocmai reflectarea transformării acestui mediu cultural cea care a făcut din opera lui Șostakovici, în mod ironic, o pălărie mult prea mare pentru timpurile acelea...