Linkuri accesibilitate

Artiom Filipenko: „În acest scrutin se decide viitorul războiului din Donbas, relaţia ulterioară cu Rusia şi viitorul Crimeii”


Un ucrainean la vot în alegerile precedente

Un interviu cu expertul ucrainean, director al Agenției informaționale „Kontext” din Odesa.

În Ucraina, unde în 31 martie se vor ţine alegeri prezidențiale, ultimele sondaje de opinie îl dau drept favorit pe actorul de comedie Vladimir Zelenski, în timp ce poziția a doua este disputată între președintele Petro Poroșenko și fostul premier Iulia Timoșenko. Despre importanţa scrutinului şi rolul Rusiei în alegeri corespondenta noastră a discutat cu Artiom Filipenko, analist ucrainean de curând asociat Centrului naţional de studii strategice, un think-thank apropiat de preşedinţia ucraineană.

Artiom Filipenko
Artiom Filipenko

Artiom Filipenko: „Miza este foarte importantă, mai ales în contextul în care, conform Constituţiei ucrainene, chiar preşedintele este cel care dă tonul în politica externă şi de apărare, iar Federaţia Rusă îşi doreşte din răsputeri o schimbare a direcţiei actuale a Ucrainei. Se ştie că Vladimir Putin a declarat că este gata să discute cu oricine în afară de Poroşenko. Aşa că am putea spune că în acest scrutin de fapt se decide viitorul războiului din Donbas, relaţia ulterioară cu Rusia şi viitorul Crimeii. Pentru mulţi, dilema e fie învinge direcţia proeuropeană, fie se întâmplă o revenire la poziţia de până la 2014, dar într-o variantă mai proastă chiar.”

Europa Liberă: Ce arată sondajele, dacă fireşte există încredere în sondaje?

Artiom Filipenko: „Încrederea în sondaje este mică, dar totuşi ele configurează la ora actuală trei lideri clari: este vorba despre actorul de comedie Vladimir Zelenski, președintele Petro Poroșenko și fostul premier Iulia Timoșenko. Intriga esenţială e cine va ieşi în turul doi. În mod sigur, va ieşi Zelenski, şi, respectiv, în turul întâi se va decide poziţia a doua: Poroşenko sau Timoşenko. La fel, există şi întrebarea pe cine va sprijini în turul doi fiecare dintre ei, în caz de surclasare. Despre Vladimir Zelenski se crede că îl are în spate pe cunoscutul oligarh ucrainean Igor Kolomoiski, iar acesta o sprijină parţial şi pe Iulia Timoşenko, fiind în opoziţie faţă de Poroşenko. Prin urmare, există şi o componentă semnificativă legată de lupta unei părţi a oligarhiei ucrainenene împotriva actualelor autorităţi reprezentate de Petro Poroşenko.”

Europa Liberă: Cum, însă, vă explicaţi popularitatea oarecum surprinzătoare a acestui candidat, mă refer la Vladimir Zelenski?

Artiom Filipenko: „Mulţi îl consideră pe Vladimir Zelenski un fel de personaj virtual, pentru că a devenit cunoscut graţie emisiunii umoristice „Kvartalul de noapte”. Dar tot el este cel care joacă rolul unui preşedinte extrem de dârz în filmul „Sluga poporului” şi, se pare, că mulţi în Ucraina îl identifică în viaţa reală cu personajul din film.

Şi mai există un factor: Zelenski şi-a atras votul de protest. Este un fenomen cunoscut în lume când oameni care ajung absolut întâmplător în politică se bucură de simpatia electoratului nemulţumit, fie în baza populismului, fie pentru simplul fapt că e un personaj total nou.

Şi al treilea factor e că pentru el este gata să voteze şi electoratul pro-rusesc.”

Europa Liberă: Înseamnă, însă, acest lucru că el, la rându-i, ar putea fi gata să realizeze o agenda rusească în Ucraina?

Artiom Filipenko: „Nici unul dintre candidaţi nu recunoaşte direct că susţine Rusia pentru că în condiţiile actuale, o astfel de poziţie ar fi sinucigaşă pentru oricare dintre ei. Întrebarea în cazul dat e

Știm că Rusia vrea să-şi subordoneze Ucraina cu mâinile politicienilor ucraineni...

alta: ce vrea de fapt Rusia şi cine dintre competitorii politici ar putea răspunde acestei dorinţe. Iar noi ştim că Rusia vrea să-şi subordoneze Ucraina cu mâinile politicienilor ucraineni.

Şi, de exemplu, Iulia Timoşenko avansează în acest sens ideea reluării unui format mai vechi de negocieri, numit „Memorandumul de la Budapesta”, aşa-zisul „Budapesta plus”. E o idee care aminteşte de altfel de „pachetul comprehensiv” al preşedintelui Igor Dodon, pentru că la fel prevede o conferinţă pe R. Moldova.

Zelenski, pe de altă parte, nu are nimic similar în program, în schimb are foarte mult populism, foarte multe promisiuni de majorări de pensii şi salarii, foarte multă retorică patriotică – lozinci „pro-Ucraina”, sub acoperirea cărora se poate realiza foarte bine scopul Rusiei de a frâna mişcarea Ucrainei spre UE şi NATO şi de a stopa reformele din apărare.”

Europa Liberă: Cum apreciaţi, totuşi, şansele fiecărui candidat?

Artiom Filipenko: „Eu sunt optimist. În general aceste alegeri, cumulate cu parlamentarele care vor stabili raportul de forte din Parlament, sunt cu adevărat cruciale pentru viitorul Ucrainei. Şi eu

Aceste alegeri, cumulate cu parlamentarele care vor stabili raportul de forte din Parlament, sunt cu adevărat cruciale pentru viitorul Ucrainei...

sper că ucrainenii vor judeca şi vor alege corect, în favoarea păstrării suveranităţii şi independenţei Ucrainei. Punctele slabe ale lui Petro Poroşenko sunt progresele slabe în lupta cu corupţia şi profilul lui de oligarh. Dar dacă e să privim poziţia lui Poroşenko din punct de vedere istoric, în mod clar e o mişcare de îndepărtare de Rusia, ceea ce pentru Ucraina la ora actuală este un aspect foarte important, pentru că, din păcate, totuşi, nu putem deocamdată vorbi despre ireversibilitatea acestei mişcări.

Pe de altă parte, victoria lui Zelenski ar putea însemna trecerea la un sistem parlamentar de guvernare, similar celui moldovenesc, care însă nu va rezulta din atingerea unui consens la nivelul

Un prognostic clar la ora actuală e irealist...

societăţii, ci din interesul unui anumit cerc de oligarhi de a neutraliza puterea preşedintelui. Prin urmare, nu e o variantăp tocmai potrivită. În general, concluzia de bază este că un prognostic clar la ora actuală e irealist.”

XS
SM
MD
LG