Guvernul turc acuză Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), gruparea naționalistă kurdă, pentru atacul care a rănit și optzeci de persoane.
Pentru Ankara, Washingtonul - ba chiar Occidentul în general, inclusiv partenerii săi din NATO - arată complezență față de kurzi. În același timp, organizațiile occidentale pentru drepturile omului acuză Turcia de reprimarea minorității kurde.
Care este adevărul
Turcia este văzută, desigur, ca inamicul de moarte al kurzilor, dar folosește tancuri germane și elicoptere britanice, ceea ce mulți consideră un scandal internațional. Avioane de luptă, elicoptere de asalt, chiar și tancurile furnizate de germani Turciei în timpul ofensivei sale împotriva kurzilor din Siria – toate acestea se degradează extrem de rapid în condiții de luptă. Tehnicienii care inspectează, întrețin, repară, înlocuiesc și le furnizează continuu piese de schimb sunt în general antreprenori care lucrează pentru firme americane, britanice, germane sau italiene.
Turcia este însă NATO. Armata sa păzește flancul estic al Europei. Poliția și forțele sale de securitate sunt însărcinate să oprească fluxul de refugiați din războaiele din Orientul Mijlociu către Europa, serviciu pentru care este plătită cu despăgubiri directe de multe milioane de euro.
Doar pentru că Turcia este membră a NATO, guvernul său a reușit să plaseze gherilele kurde din PKK (Partidul Muncitorilor Kurzi), insurgenții care luptă pentru autonomie în sud-estul Turciei încă din anii 1990, pe „lista terorii internaționale” în 2004, exact în momentul în care PKK renunțase la cererile pentru un stat separat și la operațiuni ofensive și a încercat să intre în negocieri de pace.
Trebuie remarcat faptul că această denumire de „teroare” se aplică aproape exclusiv în țările NATO; PKK nu este listat ca organizație „teroristă” de către Națiunile Unite, India, sau chiar Elveția.
Turcia luptă contra kurzilor cu armament NATO
Turcia și-a procurat arsenalul de arme avansate în principal din statele NATO în ultimele decenii, inclusiv din Statele Unite, Canada, Germania, Regatul Unit, Franța, Italia, Danemarca, Spania și Olanda.
În ultimii cinci ani, numai Statele Unite, Italia și Spania au reprezentat peste 70% din importurile de arme turcești. Aceste arme au fost folosite pentru a comite ceea ce unii numesc crime de război de către Turcia împotriva kurzilor; Turcia a folosit F-16 de fabricație americană, de exemplu, în campaniile masive de bombardare din Afrin și în alte părți din nordul Siriei.
În timp ce câteva state NATO au oprit vânzările de arme după invazia turcă a Siriei din 2019 și atrocitățile care au urmat, acest embargo asupra armelor a fost prea scurt.
Votul turcilor în NATO și soarta activiștilor și jurnaliștilor kurzi
Deși NATO a fost multă vreme respectuoasă față de cerințele Turciei, Turcia a căpătat și mai multă influență în contextul cererilor actuale ale Suediei și Finlandei de a adera la NATO, care necesită votul unanim al statelor membre.
Pentru a preveni un veto al Turciei în chestiunea aderării lor la NATO, Suedia, Finlanda și celelalte state cheie din Alianță se înclină în fața cererilor turcești. În consecință, Suedia, Finlanda, Regatul Unit și alte state NATO și-au ridicat embargoul asupra armelor și au reluat trimiterea de armament avansat în țară, inundând Turcia cu cantități enorme de arme.
Pentru a face pe plac și mai mult Turciei, Finlanda și Suedia și-au încetat sprijinul de lungă durată pentru grupările kurde și sunt chiar în discuții pentru a expulza potențial activiștii și jurnaliștii kurzi care trăiesc ca azilanți în statele lor respective.
Dacă vor fi deportați, acești activiști și jurnaliști vor ajunge aproape sigur prizonieri politici în Turcia, care în mod istoric închide mai mulți jurnaliști și apărători ai drepturilor omului decât aproape orice altă țară de pe planetă.
