Eugenia Timco are 39 de ani și este psihologă. Chiar în aceste zile își susține teza de master, în care vorbește despre strategii de prevenire a stresului la părinți. Locuiește la Bălți, iar din luna martie lucrează și la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.
Însă acum 5 ani Eugenia era casnică, o mamă care absolvise liceul și avea grijă de cei doi copii ai săi și de gospodărie.
Școală în Moldova, nu la Moscova
Eugenia are ochi pătrunzători și o voce caldă, liniștitoare. „Eu m-am căsătorit foarte, foarte repede. Am născut și m-am dedicat familiei”, își începe ea povestea. Avea 19 ani când a rămas însărcinată. Tot atunci, împreună cu soțul și fiul Vladislav, au decis să emigreze în Rusia. Timp de cinci ani la Moscova au reușit să-și cumpere un apartament și chiar să obțină dreptul de a avea cetățenia rusă. Acolo l-a născut și pe cel de-al doilea fecior, Stanislav. Totuși, în momentul în care primul băiat trebuia să meargă la școală, ceva i-am împins să revină înapoi în Moldova. „Soțul meu mereu spunea: copiii care învață în Republica Moldova au mai multe șanse să ajungă în Europa”, își amintește Eugenia. Mai spune că se simțea singură acolo și oricum își vizita părinții în satul de baștină, Costuleni, din raionul Ungheni, o dată la câteva luni.
După revenire au decis să se stabilească la Bălți. „Pe Vladislav l-am dat la școală, pe Stanislav la grădiniță și eu mă ocupam de treburile casnice. Acum, privind în urmă, suntem foarte mulțumiți de decizia de a reveni acasă.”
- Te-ar putea interesa și: De la jurist la IT-ist | De ce își schimbă unii tineri drumul profesional
Criza de la 30 de ani
Totul a început cu o școală de coaching din România despre care a aflat de pe Facebook. „Eu stăteam acasă și aveam grijă de copii, așa a început să mă intereseze dezvoltarea personală. Acum înțeleg că treceam prin perioada crizei de la 30 de ani”, râde Eugenia.
Cu toate că nu am dus niciodată lipsă de bani, eu voiam banii mei, știți, ca orice femeie...
Atunci a decis să meargă în România, pentru un curs intensiv de coaching. Deși a revenit acasă foarte impresionată, simțea că are nevoie de mai mult. „Cu toate că nu am dus niciodată lipsă de bani, eu voiam banii mei, știți, ca orice femeie.” Așa că a decis să meargă la facultate. Familia și prietenii „au reacționat foarte bine, dar cel mai tare s-a bucurat soacra mea. Ea este o doamnă citită, cu carte, pe vremuri a absolvit cu diplomă roșie,” povestește Eugenia. „Își dorea o noră «învățată».”
În 2018, a devenit studentă de Psihologie în anul I, în cadrul Universității „Alecu Russo” din Bălți. Avea 34 de ani. A ales să meargă la cursuri zi de zi.
„Psihologia nici într-un caz nu se face fără frecvență!”, se revoltă ea, când o întreb dacă s-a gândit să studieze la distanță. „Pentru că este foarte complex, nu poți să înveți psihologie, doar așa, studiind niște cărți. Este foarte multă muncă și trebuie să te monitorizeze cineva zi de zi, să te întrebe: ai înțeles corect?”
9, 10 și bursa guvernului
Eugenia povestește că în primele zile la facultate nu știa nici pe unde trebuie să intre sau unde să meargă. „Normal că fetelor de 18-19 ani li se părea wow, că eu sunt așa de mare, ce caut eu acolo? Dar eu, de fapt, m-am simțit întotdeauna tânără și mă simțeam studentă în rând cu ele”. Asta chiar dacă nu stătea la cămin și nu participa la petrecerile studențești. „De aici a început totul, viața mea pot să spun.”
Spune că nici nu știa la ce să se aștepte când vine vorba de studii, dar în cel de-al doilea semestru lucrurile au început să capete sens. „Citeam ceva din istoria psihologiei și îmi dădeam seama că asta are legătură cu introducerea în psihologie.”
Din al doilea semestru Eugenia a fost votată șefa grupei și și-a păstrat rolul până azi, când absolvește masteratul. „Dacă trebuia ceva de făcut, de hotărât, de dus, eu acolo eram prima, eu mă implicam în toate.” Foarte repede și-a dat seama că a făcut alegerea corectă, studiile o fascinau și îi mențineau curiozitatea aprinsă. „Eu sunt atât de devotată psihologiei și atât de mult îmi place, că eu nu știu dacă aș face altceva, decât să aprofundez ceea ce cunosc.”
Lua note bune, participa în diverse proiecte, iar în anul II a obținut și bursa guvernului, acordată studenților care au o bună performanță academică și sunt implicați „în viața socio-economică a țării”.
„Mamă, vreau și eu ca tine”
O zi obișnuită din viața ei însemna să vină spre Universitate împreună cu cei doi fii care mergeau la școală, cel mai mic în clasa a patra, iar cel mai mare în clasa a noua. Uneori, dacă se sincronizau la numărul de lecții, veneau și acasă împreună. „Mâncam și, pe la 5 seara, gata, noi făceam temele. Soțul meu spunea că are trei studenți în familie, că n-are loc de atâtea cărți când vine acasă.”
Rezultatele ei i-au inspirat și pe cei din jur, dar cel mai mult pe fiul cel mic. „Eu când îi arătam numai note de 9 și 10 el zicea «mamă, vreau și eu ca tine». Între noi parcă era concurență, cine va avea note mai bune”, râde Eugenia.
Stereotipuri și provocări
Spre finalul anului III de licență, Eugeniei deja i-a fost propus primul loc de muncă. Era nevoie de un psiholog la Școala profesională nr.3 din Bălți și s-a lăsat convinsă să încerce. Atunci și-a dat seama că la facultate i-a lipsit partea practică. În primele două săptămâni de lucru nu prea a ieșit din cabinet. „Eu îmi spuneam că lucrez la plan, că nu sunt pregătită încă, dar de fapt aveam așa o frică”, își amintește ea. Apoi și-a pus la punct un plan: a mers din clasă-n clasă și s-a prezentat, iar copiii au început să vină la ea.
Unii copii voiau să-și aducă și părinții, mă întrebau cât costă să vină cu mama la psiholog...
Uneori și profesorii, în special diriginții, o căutau când era nevoie de intervenția ei. „Eu mergeam și rezolvam problema, stăteam de vorbă, dar foarte voalat, după care ei singuri începeau să vină la cabinet. Dacă venea un copil și rămânea impresionat, le povestea celorlalți și apoi veneau și alții, și singuri, și în grup. Unii copii voiau să-și aducă și părinții, mă întrebau cât costă să vină cu mama la psiholog”, spune Eugenia. Deși n-a mai ajuns să facă sesiuni cu părinții și copiii, spune că ajuta cadrele didactice „când aveau ceva probleme de hotărât pe moment”.
Totuși, încă se confruntă cu stereotipurile: „chiar și printre studenți se mai crede uneori că psihologul lucrează cu cei «nebuni»”.
La începutul lui 2023, în urma unui concurs, a primit o nouă ofertă - psihologă în cadrul Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii. Acum Eugenia lucrează cu minori care au fost victime ale violenței fizice, sexuale, neglijării sau traficului de ființe umane. „E complicat, e stresant, e o responsabilitate foarte mare. Câteodată sunt foarte obosită și nu mă pot detașa de cazurile la care lucrez, pot să le visez noaptea și să umblu câteva zile stresată, dar suntem mai mulți colegi și ne susținem, ne încurajăm.”
La masterat, cu fina
Îi mai complică lucrul cu normă întreagă și faptul că își pregătește și teza de master în același timp. „Acum am puțin timp la dispoziție ca să-l acord scrierii și cercetării.”
Recunoaște că uneori a trebuit să renunțe și la viața personală, poate chiar să acorde mai puțină atenție propriilor copii, care treceau prin perioada adolescenței - acum Stanislav are 15 ani și Vladislav 19. Dar și-a asumat această decizie și speră să devină un model pentru ei. „Dacă băiatul meu va ajunge la vârsta mea și va vrea să mai facă o facultate, căreia să i se dedice așa cum am făcut-o eu, îl voi susține, pentru că studiile de acum, la 19 ani… Nu știu, mie maturitatea mi-a adus avantaje,” zice hotărâtă Eugenia.
„Mama mea îmi spunea «învață acum, dacă n-ai avut când să înveți când ai fost tânără», iar eu îi răspund că atunci nu aveam să învăț cum învăț acum, n-aș fi fost la fel de dedicată”, povestește Eugenia.
Unii deja sunt gata să lase totul, dar eu abia mă implic...
Vecinii, prietenii, rudele - cu toții au susținut-o, iar ea a înțeles că și față de ei are câteva atuuri. „Mi-au spus că este greu, unii deja sunt gata să lase totul, dar eu abia mă implic. Înțeleg de ce spun asta, pentru că apare o ardere profesională în timp, dar eu încă vin cu idei noi, cu energie și sunt gata să mă implic.”
Pe alții chiar „i-a molipsit” de virusul învățării. Fina ei, care absolvise ASEM-ul cu mulți ani în urmă, după discuții înflăcărate despre psihologie cu Eugenia, a depus dosarul la masterat împreună cu ea. Astfel, fina și nașa au studiat în aceeași grupă, la specializarea Consiliere Psihologică în Instituții și Organizații, iar acum absolvesc tot împreună.
- Te-ar putea interesa și: Asistentă socială pentru două sate: „Activăm bazați pe entuziasm, pe voluntariat”
Studiile și alegerea unui domeniu potrivit au ajutat-o și personal. „În primul rând mi-am răspuns mie la foarte multe întrebări, studiind psihologia. Am devenit mai încrezătoare, echilibrată.”
După susținerea tezei de masterat, Eugenia va merge mai departe, se gândește să depună dosarul și la doctorat, iar între timp face și o serie de cursuri de trei ani care o vor ajută să devină și psihoterapeută, pentru că visează să aibă și un cabinet propriu într-o zi.