Linkuri accesibilitate

Autoritățile moldovenești cer Tiraspolului să nu suspende activitatea punctelor de înmatriculare


Autoritățile moldovenești cheamă Tiraspolul să renunțe la ideea suspendării activității punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din stânga Nistrului. O reacție în acest sens vine din partea Biroului politici de reintegrare, după ce Tiraspolul și-a declarat intenția de a sista temporar activitatea punctelor de înmatriculare de astazi, informează agenția IPN.

Biroul politici de reintegrare cheamă Tiraspolul „să revină în albia dialogului constructiv” și „să evite măsurile cu caracter unilateral ce vor afecta drepturile locuitorilor din regiune”.

Instituția menționează că problema a fost generată de decizia Tiraspolului de a condiționa preluarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare neutre, doar împreună cu plăcuțele care conțin simbolica neautorizată.

Biroul precizează că la 22 decembrie, organele vamale ale Republicii Moldova au reținut în cadrul controlului în postul vamal Căușeni un lot de plăcuțe de înmatriculare neutre și, adițional, un alt lot de plăcuțe de înmatriculare cu simbolică transnistreană nerecunoscută, care au fost importate pe teritoriul țării de către o companie din regiunea transnistreană și care erau transportate în același vehicul.

Potrivit IPN autoritățile Republicii Moldova interacționează direct cu reprezentanții companiei vizate, căreia i-a fost comunicat că nu există impedimente pentru a autoriza introducerea plăcuțelor cu numere de înmatriculare de model neutru pe teritoriul țării, potrivit legislației.

Tiraspolul își motivează intenția de a sista activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din stânga Nistrului prin faptul că, deja de o săptămână, autoritățile moldovenești nu ar permite accesul transportului de mărfuri în regiunea transnistreană, nici cu numere neutre, nici cu numere transnistrene.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG