Cu un total de 36 de mii de doze de vaccin anti-covid sosite în țară din donații ale României și platformei COVAX, autoritățile moldovene continuă mai cu încredere campania de vaccinare a lucrătorilor medicali: la finalul celei de-a patra zile a campaniei mii de persoane au deja făcută prima doză. Chișinăul are promisiuni de vaccinuri gratis cât să-și vaccineze toți lucrătorii indispensabili inclusiv din sistemul de sănătate și oamenii din categoriile de risc. Dar ajutoarele nu vin toate o dată. Când o să le vină rândul la vaccinare celorlalți, este și mai incert. Pentru a imuniza 70% din populație și atinge imunitatea colectivă, Republica Moldova trebuie să mai și cumpere vaccinuri. Speranțele ieșirii din pandemie mai sunt umbrite și de creșterea numărului de cazuri noi de infectare.
Dozele de vaccin aduse până acum ar putea fi suficiente pentru imunizarea tuturor lucrătorilor medicali din secțiile de terapie intensivă, reanimare și secțiile Covid. În total ar fi 7000 de persoane, spune Daniela Demișcan, șefa direcției politici în domeniul sănătății, din cadrul ministerului de profil. Ulterior, ce mai rămâne din totalul de doze se va distribui spre secțiile spitalicești cu risc înalt de contaminare, în limita volumelor disponibile. De altfel, e de reținut că pentru persoanele cărora li se administrează vaccinul, sunt puse deoparte dozele necesare pentru vaccinarea repetată, numită rappelle, astfel încât să fie garantată imunizarea eficientă.
Daniela Damișcan spune că actualmente se negociază ca următoarele tranșe de donații prin intermediul platformei COVAX să ajungă cât mai curând posibil, pentru a putea încheia imunizarea întregului personal medical și a altor categorii de persoane din lista prioritară, conform planului național. Concomitent, spune ea, sunt purtate tratative în privința vaccinurilor pe care guvernul ar trebui să le cumpere, pe lângă cele 30 de procente pe care le va achiziționa tot prin intermediul platformei COVAX:
„Noi nu așteptăm doar COVAX-ul să ne ofere prețul preferențial, noi ca țară am avut discuții pe parcursul ultimelor luni și cu producătorii de la Moderna, și cu producătorii de la Pfizer, negocieri directe cu dumnealor.
Noi nu așteptăm doar COVAX-ul să ne ofere prețul preferențial...
Ei tot nu pot să ofere un preț la o cantitate exactă Republicii Moldova pentru că nu au în stoc și disponibilitatea nu este una foarte mare a acestui vaccin. Chiar astăzi avem întâlnirea cu producătorul Pfizer, am scris scrisoarea de intenție, că vrem să beneficiem, să putem procura de la ei, o să ne prezinte oferta lor și noi vom examina. Astăzi avem ședință online.”
Premierul interimar Aureliu Ciocoi a declarat vineri, în cadrul unei ședințe convocate de președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, că există resurse pentru cumpărarea unui lot de circa un milion de doze de vaccin și că achiziția lor va demara în cel mai scurt timp.
Licitația ar urma să fie anunțată de Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, producătorii de vaccinuri fiind solicitați să prezinte ofertele lor.
Între timp, este raportată vaccinarea a circa 4500 de lucrători medicali...
Potrivit medicului epidemiolog Alexei Ceban, șeful grupului de coordonare a campaniei de imunizare, procesul decurge fără impedimente, excepție constituie câteva spitalele din Autonomia Găgăuză unde ar exista o atitudine rezervată față de vaccinare în general și vaccinuri de o anumită producție:
„Acceptabilitatea crește de la zi la zi și este un lucru care ne bucură foarte mult deoarece, desigur, în fiecare țară în care a început procesul de vaccinare au fost ezitări. Toate personale ar aștepta un rezultat despre cei care primii sunt vaccinați. Dacă în prima zi am avut 750 de persoane vaccinate, deja în a doua zi au fost peste o mie și această tendință crește. De exemplu, avem 13 teritorii care au finalizat dozele care au fost distribuite la prima etapă, cele donate de România.”
1810 de doze de vaccin din cele oferite de România pentru Republica Moldova au fost transmise vineri la Tiraspol. Regiunea transnistreană nu a primit deocamdată alte vaccinuri, dar liderul transnistrean Vadim Krasnoselski declara că este în așteptarea unui important lot de vaccin rusesc.