Linkuri accesibilitate

Autoritățile se laudă cu 7% îndeplinite din planul național de împădurire


Zeci de voluntari au venit să planteze arbori în satul Sireți, raionul Strășeni. Unii dintre ei sunt săteni, alții - angajați ai instituțiilor de stat, implicați cu toții în campania „Generația pădurii”, noiembrie 2023.
Zeci de voluntari au venit să planteze arbori în satul Sireți, raionul Strășeni. Unii dintre ei sunt săteni, alții - angajați ai instituțiilor de stat, implicați cu toții în campania „Generația pădurii”, noiembrie 2023.

Ministerul Mediului s-a lăudat cu peste 7.200 de hectare împădurite anul trecut și încă 3.300 de hectare, în această primăvară. Programul național, desfășurat sub egida președintei Maia Sandu, presupune împădurirea a 145.000 de hectare în următorii 10 ani.

Programul național de extindere și reabilitare a pădurilor, lansat în toamna anului 2023, presupune ca cel puțin 25% din teritoriul R. Moldova să fie acoperit cu păduri, ca țara să facă față provocărilor de adaptare la schimbările climatice. Astăzi circa 11% de suprafața țării este acoperită cu păduri, adică aproximativ 371.000 de hectare.

Planul de implementare a fost făcut, deocamdată, doar pentru primii 5 ani, în care autoritățile planifică să planteze puieți pe 70.000 de hectare, cu un cost de peste 8 miliarde de lei.

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a declarat în fața silvicultorilor, agricultorilor, activiștilor civici prezenți la prezentarea rezultatelor, că în campania din primăvara 2024 pe 1.000 de hectare, terenuri alocate de primării, au fost făcute lucrări de extindere, iar pe 2.300 de hectare au fost făcute lucrări de reabilitare a fondului forestier. În total, au fost plantați 8 milioane de puieți de stejar, frasin, salcâm, carpen, plop și salcie.

Pentru toamnă, ministerul planifică să împădurească alte 4.000 de hectare. Peste 47 de milioane de puieți vor fi plantați în această toamnă și în primăvara următoare.

Păduri private și înregistrate

Pentru a mări procentul de împădurire, Ministerul Mediului vine cu două măsuri care ar rezolva două probleme sistemice. Prima măsură se referă la vegetația forestieră extinsă natural pe terenurile oamenilor.

„Vom face un mecanism prin care vom încuraja, inclusiv prin facilități fiscale, ca proprietarii acestor terenuri să le înregistreze în fondul forestier privat”, a spus Lazarencu.

Potrivit noului Cod Silvic, care urmează să intre în vigoare în primăvara anului viitor, proprietarii de „păduri private” pot să folosească lemnul în scopuri proprii, pot construi clădiri de agrement și altele.

A doua măsură vine să rezolve problema terenurilor împădurite anterior, însă neînregistrate în fondul forestier. Înregistrarea lor va permite autorităților să le protejeze și să le îngrijească. „Și cel mai important, să evităm situațiile când anumite persoane ar putea intra în posesia acestor păduri”, a spus Lazarencu.

Tehnică la care silvicultorii „nici nu au sperat până ieri”

La eveniment a fost prezentată tehnica achiziționată din bugetul de stat pentru facilitarea împăduririi: 14 tractoare moderne pentru lucrări de pregătire a solului, 14 tocătoare de resturi vegetale și 14 rotavatoare pentru pregătirea solului, în total 42 de unități, care au costat peste 60 de milioane de lei.

42 de unități de tehnică au fost cumpărate de stat pentru silvicultori, în cadrul programului național de împădurire
42 de unități de tehnică au fost cumpărate de stat pentru silvicultori, în cadrul programului național de împădurire

În planul de acțiuni 2023-2027 pentru implementarea Programului de împădurire este planificată achiziționarea, estimativă, a 400 de unități de tehnică destinată regenerării și extinderii pădurilor.

Sergiu Chihai, inginer silvic la Întreprinderea Silvică Strășeni, spune că silvicultorii nici „nu au sperat până ieri” la această tehnică. Potrivit lui, tehnica va soluționa problema angajaților, dar și a lucrătorilor sezonieri.

„Nu este deloc simplu să faci lucrări silvice numai cu uneltele tradiționale”, a declarat Chihai. Acesta este optimist că lucrările din toamnă vor avea rezultate bune: „Tehnica modernă ne va asigura calitate, de la pregătirea solului până la plantările mecanizate, dar și efectuarea lucrărilor antiincendiare.”

Bani mai mulți

Prezentă la eveniment, președinta Maia Sandu a declarat că Guvernul a alocat mai multe resurse pentru anul acesta din bugetul statului pentru împădurire și acum există discuții avansate cu Comisia Europeană, cu Banca de Investiții, cu Agenția de Dezvoltare Austriacă pentru finanțări adiționale. „E un program în care trebuie să investim mulți bani”, a spus președinta.

Potrivit șefei statului, schimbările climatice generează costuri enorme pentru economia țării, „pentru oamenii noștri care muncesc pământul și noi trebuie să atenuăm aceste implicații, ca să reducem aceste costuri”.

Costul total al realizării programului este de peste 15 miliarde de lei sau câte 1,5 miliarde de lei în fiecare an. 83,5% din bani sunt planificate din surse externe, restul reprezintă contribuția din bugetul de stat și al Agenției „Moldsilva”.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

  • 16x9 Image

    Georgeta Carasiucenco

    Sunt jurnalistă din 2016. Am lucrat la Moldova.org unde am scris despre drepturile femeilor și alte subiecte conexe. La Europa Liberă documentez schimbările climatice și alte probleme de mediu din Republica Moldova. Realizez reportaje și investigații pe subiecte ce merită atenția publicului.

XS
SM
MD
LG