Linkuri accesibilitate

Aventura putinismului. In memoriam Walter Laqueur (1921–2018)


În 30 septembrie 2018, s-a stins din viață remarcabilul istoric american de origine germană Walter Laqueur, cel care și-a câștigat reputația internațională prin numeroase publicații despre național-socialism, Rusia, Războiul Rece, Orientul Mijlociu, Europa, sau terorism. S-a născut în 1921, în Breslau, pe atunci Germania Weimareză, într-o familie de comercianți evrei.

A emigrat în Palestina în 1938, cu puțin timp înainte de Kristallnacht, și a studiat la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Părinții și majoritatea rudelor au pierit în lagărele de concentrare naziste. După război, Laqueur s-a mutat la Londra, acolo unde avea că conducă Institutul de Istorie Contemporană (celebra „Wiener Library”). Mai târziu, avea să lucreze la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington, un think tank dedicat problemelor de securitate și afacerilor externe. Laqueur a predat la Brandeis (1968–1972) și Georgetown (1976–1988), și a pus bazele studiilor despre terorism. Volumul The Last Days of Europe (2007) l-a consacrat ca pe un puternic euro-pesimist, deși fusese printre puținii care preziseseră recenta criză politică și financiară.

Mai recent, la peste 90 de ani, Laqueur s-a aplecat din nou asupra problemelor și crizelor Uniunii Europene în cartea sa After the Fall (2012). A avut micile lui poziții controversate, în special în privința revizioniștilor din sovietologie, dar a rămas mereu un spirit informat, curios și dispus la noi ipoteze explicative. Per ansamblu, era convins că în goana lor după obiectivitate și adevăr, istoricii ar trebui să rămână modești și mulțumiți cu o „mai bună înțelegere a probabilităților”. Acest text este dedicat memoriei lui Walter.

În urmă cu doi ani, am avut plăcerea să scriu pentru International Affairs o recenzie a ultimei lui mari cărți, Putinism: Russia and Its Future with the West (New York: Thomas Dunne Books, 2015). Fără îndoială, există o abundentă literatură pe marginea regimului lui Vladimir Putin, dar cartea experimentatului istoric Walter Laqueur a furnizat la acea dată o explorare superb documentată și instructivă a mecanismelor intime ale sistemului politic rus, precum și un portret complet studiat al autocratului care deține frâiele puterii de la Kremlin de mai bine de, iată, 18 ani...

De-a lungul timpului, mulți analiști s-au întrebat dacă există într-adevăr o doctrină Putin și, dacă da, din ce este ea alcătuită. Să fie vorba oare de conservatorism naționalist, neo-bolșevism, Eurasianism sau toate trei la un loc? Esențialul volum al lui Laqueur la care mă refer aici discută acest subiect urgent și o face într-un cadru istoric. Asemeni prietenului său apropiat George Mosse, care a studiat cultura nazistă, Laqueur ne avertiza asupra faptului că ideologia unui stat precum Rusia lui Putin nu poate fi redusă la o singură componentă. „Căutarea unei noi doctrine ruse este în mod special unică pentru că existau puține tranziții de la comunism și fiecare a fost diferită, fie că vorbim de China, Vietnam sau Europa de Est” (p. 119), scria autorul care, în timpul Războiului Rece, fusese redactorul fondator al influentei reviste Survey.

Laqueur sugera că putinismul ar fi mai degrabă un construct neconvențional, aproape baroc, amestecând naționalismul, anti-occidentalismul, anumite trăsături care amintesc de fascism („Țara n-a devenit fascistă, chiar dacă s-a mișcat în acea direcție”, p. 120), tentațiile autocratice, militarismul expansionist, bolșevismul rezidual, etc. Combinarea unei nostalgii manipulative pentru stalinism cu un anti-stalinism de fațadă nu poate decât să exacerbeze confuzia exasperantă despre originile și implicațiile fenomenului: „Excesul de anti-stalinism nu este văzut cu ochi buni de către autorități... [și] anumite atitudini care fuseseră prevalente în epoca lui Stalin au devenit din nou acceptabile”. (pp. 106–107)

În mod simptomatic, „doctrina” cunoscută drept putinism este strâns legată de personalitatea „noului Țar” de la Kremlin (spre a apela la titlul biografiei din 2015 a lui Steven Lee Myers). Portretul-robot al „magnatului din Leningrad” a fost reconstruit într-o manieră extrem de vie de către Masha Gessen în The Man Without a Face: The Unlikely Rise of Vladimir Putin, dar așa cum sublinia Walter Laqueur, există o anumită trăsătură în alcătuirea lui Volodia care trebuie avută în vedere atunci când încercăm să elucidăm politica enigmatică a Kremlinului zilelor noastre: o nesiguranță fundamentală și adaptabilitatea la condiții nefavorabile, cu alte cuvinte, un complex de inferioritate tradus în opusul său, adică nevoia de dominație și control.

Stilul politic al lui Putin este consecința directă a straniei lui alchimii psihologice. Vladimir Putin și-a procurat în mod deliberat această morgă „gri”, de „om fără față” (p. 110), de-a lungul carierei sale în KGB. Tot el și-a perfecționat această mască în luptele dramatice pentru succesiunea lui Boris Elțîn. În mod paradoxal, aroganța lui Putka derivă din modestia lui de paradă iar „intendența” sa politică este în mod deliberat decolorată. Pe scurt, președintele rus întruchipează o ambiguitate viclean construită.

Nu putem pătrunde sursa puterii politice de la Kremlin în absența unei înțelegeri profunde a gândirii lui Vladimir Putin (La pensée Poutine, cum spunea în urmă cu trei ani istoricul francez Alain Besançon, într-un articol pentru revista Commentaire). Știm că autocratul este obsedat de istorie, un subiect atins de Laqueur și în acest ultim volum pe care l-a scris. Înțelegerea comportamentului lui Putin în ultimii ani, inclusiv respingerea vehementă a Revoluției din Ucraina din 2014 și invazia Crimeii, presupune identificarea mentalului său autoritar, incluzând convingerea că puterea naște drepturi speciale. La toate acestea se adaugă machismul narcisist, grandilocvența de operetă, pugilismul verbal și convingerea fermă că îi revine lui misiunea de a mântui Rusia.

Putin nu este un doctrinar sofisticat. Principalele lui idei provin din surse eterogene precum profetul imperialismului eurasianist, anti-liberalul turbat Aleksandr Dughin, și filosoful ultra-naționalist Ivan Ilin: „Ilin fusese bine cunoscut de emigrația rusă din anii 1920 și 1930, apoi uitat și redescoperit abia recent. Republicat pe larg în anii din urmă, a fost citat adesea de Putin în discursuri și articole, precum și de alte figuri tutelare apropiate lui. Așa cum spunea ministrul rus al dezvoltării regionale: «Cererea pentru ideile sale în Rusia de azi este atât de mare încât ai sentimentul că Ivan Ilin este contemporanul nostru »”. (p. 178) Vladimir Putin se simte ca acasă în cultul imnurilor și marșurilor imperialiste, în doctrinele rasiste care inspiră, în anumite feluri, proiectul eurasianist. Acțiunile lui politice par impregnate de un spirit cvasi-religios, de ceea ce un alt idol și apostol al eurasianismului, „Spengler-ul rus” Lev Gumilev, a numit, cu aroganță, passionarnost'. „Pasionaritatea [caracteristică psihologică: abilitatea, dar și nevoia de a schimba contextul, atât cel social, cât și cel natural, adică distrugerea inerției de ansamblu a unui mediu] poate însemna disponibilitatea unei națiuni sau a unui grup de oameni de a face sacrificii în numele convingerilor”, conchidea Laqueur. (p. 9)

Pe de altă parte, modul de raportare la trecut este elocvent pentru calea pe care anumiți lideri și adepții lor o apucă. Demagogia politică putinistă, auto-centrată și auto-definită, pare să-i contamineze din ce în ce mai tare pe liderii din fostele state comuniste, din România, Ungaria și până în Polonia. Altfel spus, asistăm la un recul neo-autoritar având Rusia care prim suspect ce dă tonul corului antiliberal. Conceput astfel, putinismul este mai mult decât o doctrină: este mitul politic al unui viitor luminos, direct legat de un trecut idealizat, mistificat și romantizat.

Superb documentatul (ultim) volum al lui Walter Laqueur ne ajută astfel să înțelegem natura unui fatal „ism” post-totalitar (putinism) ca pe un conglomerat ideologic care exprimă emoții, sentimente și aspirații populiste, adesea xenofobe. În cuvintele regretatului istoric, acestea sunt „principiile de bază ale convingerii”, cele care motivează, inspiră și mobilizează anumite strategii politice, altfel imposibil de înțeles, precum aventura din Crimeea.

Previous Next

XS
SM
MD
LG