S-a preluat în România știrea despre proiectul legislativ prin care președintele Maia Sandu vrea să facă posibilă confiscarea reală a averilor corupților. Adevărul și Gândul sunt printre publicațiile care scriu că această lege va elimina impedimentul existent în prezent: corupții nu-și vor mai putea ascunde averile pe numele membrilor de familie.
Atitudinea populației moldovenești din Transnistria față de români a fost și este una destul de negativă
Pe spotmedia.ro se publică un interviu plin de considerații acute despre administrarea românească în Transnistria, în al doilea război mondial. Invitatul Magdei Grădinaru este istoricul Vladimir Solonari, profesor universitar în America, născut la Chișinău din părinți ucraineni originari din Transnistria. Cei patru ani (1940-1944) au fost „în linii mari (…) un eșec și o tragedie”, spune Solonari. În discuție un loc important îl ocupă crimele împotriva evreilor. Potrivit istoricului, ele au fost, „în mare parte, inițiativă românească. Deciziile legate de masacre, mă refer la cele mai oribile, nu au fost luate neapărat la nivelul cel mai înalt. Antonescu a adoptat, la un moment dat atitudinea: faceți ce vreți, eu doar nu vreau să știu de nimic”. La nivel de explicații, apare ideea că Armata Română primise misiunea să întrețină evreii deportați în Transnistria, dar nu și fondurile necesare. „Sute de mii de oameni au ajuns acolo și nimeni nu dorea să-i întrețină. Guvernul nu luase încă decizia de purificare etnică a României, evreii erau ținuți, în marea lor parte, în acele condiții, mulți murind în iarna dintre 1941 și 1942”. Ce consecințe au avut acești patru ani în mentalul oamenilor din zonă: „Românii, spune Vladimir Solonari, au avut o atitudine mai favorabilă față de etnicii români din Transnistria(…). Voiau să-i ridice deasupra populației de alte etnii, dar nu au prea reușit, adică atitudinea populației moldovenești din Transnistria față de români a fost și este una destul de negativă. În ce măsură se leagă asta de experiența războiului și în ce măsură este moștenirea propagandei sovietice, asta este foarte greu de spus”. În general însă, verdictul expertului nu menajează nimic : „Atitudinea civilizatoare cu care România a intrat în Transnistria a fost una care s-a manifestat cu aroganță față de populația ucraineană, pe care o privea ca înapoiată și leneșă”.
Publicația panorama.ro postează o analiză semnată Mălina Mândruțescu sub titlul „Cum au ajuns nevaccinații pioni electorali”. Autoarea remarcă similitudini pe mai multe planuri între statele care fac în ultima vreme presiuni hotărâte pentru vaccinarea anti COVID. E vorba de state cu procent foarte mare de vaccinare. Când vaccinații sunt masiv majoritari, evident că acordul lor pentru restricționarea nevaccinaților e asigurat. Nu întâmplător, consider Mălina Mândruțescu e vorba în majoritate de țări aflate în perioadă electorală. În Franța, poziția pro-vaccinare a președintelui Emmanuel Macron, exprimată adesea atât de abrupt încât a stârnit chiar scandal, i-a consolidat procentele în perspectiva prezidențialelor din aprilie. Cam în același fel s-a schimbat discursul politic și în Italia, Austria, Australia sau Canada. La polul opus, în România, a doua cea mai nevaccinată țară din Europa, discursul antivaccinist e mult mai vocal. În mod simetric, încrederea în șeful statului s-a prăbușit la 28 la 14% în cinci luni, iar discursul anti-restricții și anti-vaccin al Alianței pentru Unirea Românilor i-a ridicat acestei formațiuni cota, într-un singur an, de la 9% la 20,6%.
