Linkuri accesibilitate

Avocații lui Ivan Safronov, acuzat de spionaj, au făcut recurs față de arestarea preventivă a clientului lor


Ivan Safronov, consilier al șefului agenției spațiale rusești Roskosmos, la o audiere în fața tribunalului Lefortovsky, Moscova.
Ivan Safronov, consilier al șefului agenției spațiale rusești Roskosmos, la o audiere în fața tribunalului Lefortovsky, Moscova.

Avocații lui Ivan Safronov, fostul reporter și consilier al șefului agenției spațiale rusești Roskosmos acuzat de înaltă trădare de către procuratură, spun că făcut apel față de arestarea preventivă a clientului lor care respinge acuzația ce i se aduce.

Yevgeny Smirnov și Ivan Pavlov au declarat pe 8 iulie că au solicitat instanței din Moscova să înlocuiască detenția preventivă a clientului lor cu o restricționare mai ușoară a drepturilor clientului lor care să nu fie „legată de încarcerare".

Procurorii îl acuză pe Safronov că ar fi transmis informații către Cehia în 2017 despre vânzarea unor arme rusești către Orientul Mijlociu și Africa. Safronov lucra la acea vreme ca jurnalist, scriind despre activitățile sectorului industrial militar din Rusia. Rusia susține că Statele Unite ar fi fost beneficiarul final al informațiilor obținute de Safronov, potrivit avocatului său Ivan Pavlov.

Dacă va fi găsit vinovat, Ivan Safronov ar putea să fie condamnat până la 20 de ani de închisoare. Pavlov a declarat miercuri postului de radio independent Ekho Moskvy, că „nu există materiale clasificate” în cazul Safronov.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a spus că acest caz este etichetat drept top secret și a repetat că el nu are legatură cu activitățile jurnalistice ale Safronov din trecut.

Cele mai importante ziare si site-uri din Federația rusă au cerut transparență în acest caz. Potrivit publicației Kommersant, Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia ar fi ascultat conversațiile telefonice ale Safronov și ar fi avut acces la corespondența sa electronică.

Taisia Bekbulatova
Taisia Bekbulatova

Poliția din Moscova, pe 7 iulie, a percheziționat apartamentul asociatei sale apropiate, jurnalista Taisia Bekbulatova și a interogat-o ca martor în acest caz.

Bekbulatova a declarat pentru site-ul Mediazona că nu poate da niciun detaliu asupra cazului, întrucât a semnat documente în care a acceptat să nu dezvăluie informații legate de caz.

Arestarea lui Safronov - cea mai recentă dintr-o serie de acțiuni împotriva unor jurnaliști și cercetătorilor ruși - a stârnit indignare și zeci de jurnaliști au protestat în fața sediului FSB de la Moscova.

În calitate de jurnalist, Safronov a abordat, în principal, aspecte legate de activitățile sectorului industrial militar din Rusia, inclusiv un accident anul trecut pe un submarin atomic și exercițiile militare ale armatei ruse. Potrivit corespondenților noștri, tatăl său a lucrat și pentru Kommersant, concentrându-se, în principal, pe operațiunile complexului industrial militar, înainte de a muri la 51 de ani, după ce in 2007 a căzut în mod misterios de la o fereastră a coridorului din blocul său de apartamente din Moscova. Poliția a considerat moartea sa o sinucidere, deși rudele și prietenii pun la îndoială acest lucru.

Ivan Safronov a fost concediat de la Kommersant în mai 2019, după ce a scris un articol despre posibila demisie a Valentinei Matviyenko, președinta camerei superioare a parlamentului rus. Matviyenko continuă să îndeplinească funcția de președinte.

După arestarea lui Ivan Safronov pe 7 iulie, peste 20 de jurnaliști au fost reținuți de poliție în timp ce organizau un protest în fața sediului Serviciului Federal de Securitate din Moscova. Jurnaliștii cereau „transparență și informații detaliate” cu privire la cazul Safronov.

Arestarea lui Safronov este cel puțin a treia a unui jurnalist în ultimele 13 luni, trezind temeri că autoritățile au declanșat o ofensivă împotriva libertății mass-mediei.

Ivan Golunov, reporter de investigație la Meduza, a fost arestat la Moscova în iunie fiind acuzat de trafic de droguri, o acuză care a fost ulterior retrasă, datorită protestelor stradale.

Svetlana Prokopieva, colaboratoare a Serviciului rus al postului nostru de radio, a fost amendată după ce o instanță a găsit-o vinovată în această lună de „justificare a terorismului” pentru un comentariu publicat pe site-ul unui post de radio local.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG