„Rusia a încercat să scape de responsabilitate, dar nu a putut scăpa de fapte", și-a început emisiunea de știri zilnice postul ITV, controlat de statul azer, pe 29 decembrie.
„Refuzul (Rusiei, n.r.) de a permite avionului să aterizeze după ce l-a lovit are un singur nume - crimă!”, se afirmă într-un articol de opinie din „Yeni Musavat”, publicație online pro-guvernamentală azeră, după catastrofa din 25 decembrie, care a ucis 38 de persoane și a rănit 29.
Aceste declarații dure fac parte dintr-un val tot mai mare de critici la adresa Rusiei în discursul online și în presa de stat și proguvernamentală din Azerbaidjan, care evită de obicei comentariile prea îndrăznețe la adresa aliatului și marelui vecin al țării.
Este, de asemenea, o reflectare a furiei crescânde a publicului față de Rusia pentru încercările sale evidente de a-și eluda responsabilitatea în doborârea avionului Azerbaidjan Airlines, care a fost forțat să se abată de la destinația sa inițială (Groznîi, Cecenia), prăbușindu-se apoi după o tentativă de aterizare de urgență în vestul Kazahstanului.
Într-un interviu televizat din 29 decembrie, președintele azer Ilham Aliyev, care s-a folosit mereu de bogăția petrolieră a țării pentru a-și consolida regimul autocratic, a declarat că Moscova a încercat să „ascundă” faptul că avionul a fost lovit de la sol deasupra Rusiei și „a devenit incontrolabil din cauza războiului electronic”.
„Putem spune cu toată claritatea că avionul a fost doborât de Rusia”, a declarat Aliyev la televiziunea de stat. „Nu spunem că a fost intenționat, dar așa stau lucrurile”.
Pe fondul reacțiilor iritate de la Baku, președintele rus Vladimir Putin i-a cerut scuze lui Aliyev la 28 decembrie pentru „incidentul tragic” din spațiul aerian rusesc, afirmând că apărarea aeriană a țării sale s-a confruntat cu drone de atac ucrainene.
„N-am auzit nimic credibil de la ruși”
Inițial, Rusia a declarat că accidentul s-a produs după ce aeronava Embraer 190 a lovit un stol de păsări. Kremlinul a informat că Putin a vorbit cu Aliyev, dar nu a spus că Rusia a doborât avionul, menționând doar că a fost deschis un dosar penal.
„Din păcate, în primele trei zile, nu am auzit nimic de la Rusia, cu excepția unor versiuni absurde”, a declarat Aliyev în interviu.
Unii analiști azeri cred că lipsa unor scuze complete și a unei oferte de compensații din partea Rusiei ar putea afecta relațiile dintre Baku și Moscova.
„Este clar că președintele azer nu a fost mulțumit de convorbirea sa telefonică [cu Putin]”, a declarat Elkhan Shahinoglu, directorul Atlas Research Center, un think tank din Baku, pentru redacția azeră a Europei Libere.
Shahinoglu a mai declarat că Rusia va trebui să ia măsuri clare pentru a satisface guvernul și publicul azer, care au fost galvanizați de încercările inițiale ale Kremlinului de a oferi alte explicații, ferm respinse de Baku și de experții internaționali în aviație.
„Dacă ar fi recunoscut imediat, situația nu ar fi devenit atât de tensionată”, a apreciat Shahinoglu.
Președintele Comitetului de Investigații din Rusia, Aleksandr Bastrîkin, a promis la 30 decembrie că va avea loc o investigație „completă și obiectivă” a „accidentului”. Autoritățile din Kazahstan au trimis, de asemenea, înregistratoarele de zbor (cutiile negre) în Brazilia, unde a fost fabricat avionul Embraer 190. Acolo, experți azeri și internaționali vor extrage și analiza datele.
După o perioadă de doliu național, Azerbaidjanul a adus un omagiu victimelor avionului doborât, iar apoi a organizat funeralii de stat pentru echipajul de zbor.
Trei membri ai echipajului - căpitanul Igor Kșniakin, copilotul Aleksander Kalaianinov și însoțitoarea de bord Hokuma Aliyeva - au primit titlul postum de erou național al Azerbaidjanului, una dintre cele mai înalte distincții ale țării, prin decret prezidențial.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te