Linkuri accesibilitate

Bătălia diplomatică pentru Basarabia (VIII): Misiunea lui John Kaba


Lucrarea lui John Kaba (Foto: BCU, Iași)

Dacă din mai multe puncte de vedere, atât opinia publică, cât și mediul diplomatic francez aveau o închipuire despre situația din Basarabia și, în general, pledau favorabil pentru cauza românească în această problemă, atunci în mediul anglofon, în special în cadrul delegației americane, persistau mai multe ezitări. Un rol important în înlăturarea acestor rezerve și în explicarea problemei Basarabiei a avut John Kaba și lucrarea sa – „Descrierea politico-economică a Basarabiei” (Politico-economic review of Basarabia), publicată în limba engleză în vara anului 1919 la Paris. Într-un mod curios, autorul a folosit în broșura sa termenul românesc „Basarabia” și nu cel englez, consacrat, de „Bessarabia”.

John Kaba s-a născut în Transilvania, dar familia sa a emigrat în Statele Unite la începutul secolului XX. Fiind ofițer în armata americană (era căpitan) și cunoscând la perfecție limba română, Kaba a fost atașat pe lângă Misiunea Americană de Ajutoare din Paris, de la 18 aprilie până la 29 iulie 1919.

Herbert Hoover, Șeful Misiunii Americane de Ajutoare din Europa și viitor președinte ale SUA (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)
Herbert Hoover, Șeful Misiunii Americane de Ajutoare din Europa și viitor președinte ale SUA (Foto: I. Țurcanu, M. Papuc, Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918)

Misiunea era condusă de Herbert Hoover, inginer minier internațional și viitor președinte american, și a fost înființată de Congresul SUA în 1919 pentru a oferi asistență umanitară și pentru a combate foametea din Europa după război. Misiunea de la Paris l-a pus la dispoziția Misiunii Americane de Ajutoare din România.

După sosirea sa la București, la 22 aprilie 1919, căpitanul Kaba este trimis în Basarabia cu misiunea de a supraveghea distribuirea ajutoarelor, în special produse alimentare pentru populație, trimise de armatele aliate și pentru a raporta asupra situației existente acolo. Ajuns la 30 aprilie la Chișinău, timp de două luni (până în iunie), acesta a trimis 120 de rapoarte, telegrame și note informative.

În baza acestor rapoarte, a datelor culese din alte surse și a impresiilor personale, Kaba a întocmit raportul final, care constituie de fapt lucrarea propriu-zisă. Broșura documentară conținea 32 de pagini și era structurată în câteva capitole, care se finalizau cu mai multe recomandări. Impresiile și constatările făcute de autor în Basarabia timp de două luni, erau „văzute și trăite, în locurile pe care le-am vizitat (din oraș în oraș, din sat în sat cu automobilul, trăsura, călare și pe jos, cu trenul spre nord și spre sud)”, descriu ținutul sub aspect politic, demografic, militar, geografic, etc. Cele nouă județe ale Basarabiei sunt arătate detaliat, cu o scurtă caracteristică a specificului fiecăruia; sunt reproduse datele cronologice din trecutul istoric românesc al provinciei din cele mai vechi timpuri; se prezintă date esențiale ale Basarabiei cu referință la populație, sol, agricultură, industrie, comerț, cultură, economie, educație etc.

În capitolul „Limba română se vorbește pretutindeni”, autorul argumentează caracterul românesc al provinciei din punct de vedere cultural, lingvistic, istoric și demografic, constatând într-un mod surprinzător și tranșant pentru un american că „două treimi din populație (2.000.000) sunt români moldoveni”, care vorbesc limba română.

Referindu-se la administrația românească, aspect extrem de mediatizat la Conferința de Pace, în capitolul „Guvern Românesc”, căpitanul Kaba punctează atitudinea loială și binevoitoare a populației ținutului față de administrația românească, care în majoritatea ei „este cu desăvârșire mulțumită de trecerea de la regimul autocratic rusesc la regimul politic constituțional al guvernului român”. Acesta a fost impresionat, în mod special, de cuvântările rostite în cadrul unei manifestații la Bălți, dar mai ales de cea „loială și plină de sinceritate a reprezentantului comunității evreiești din localitate”. Kaba menționa expres că „micile nemulțumiri, unele abuzuri săvârșite, sunt regretabile, dar se explică prin faptul că Basarabia este o provincie situată în zona de război a armatei române. Lucrurile se vor îndrepta când va trece această perioadă”.

Cu referire la pericolul bolșevic, care genera numeroase temeri la Conferință, Kaba oferă mai multe detalii în compartimentul întitulat „Bolșevismul”. În primul rând, acesta descrie modul în care a fost invitată armata română, arătând că după căderea Guvernului Kerenski, trupele ruse care se retrăgeau de pe front, la care s-au alăturat cei „câțiva netrebnici locali”, au jefuit casele, au dat foc și au distrus proprietățile și au maltratat oamenii, convingând prin aceasta lumea despre „aceea ce le va aduce regimul bolșevic”. Lumea de ispravă s-a organizat, ușurând aceea ce a urmat, adică „chemarea adresată guvernului regal român de a sări în ajutor și de a-i apăra”, și apoi la Unirea Basarabiei cu Patria mamă România. „Eu consider, conchide Kaba, că masa poporului basarabean – românii, țăranii ruși, nemții, polonezii, etc. – sunt imuni la doctrina bolșevică. Singurul pericol pe care-l văd și care este cu mult mai evident aici, decât în alte țări europene, ar fi ca nu cumva bolșevicii de peste râul Nistru să treacă și să cucerească țara, distrugând și jefuind tot ce le va sta în cale”.

Ca ofițer al armatei americane, autorul atrage atenție deosebită capacității de acțiune a armatei române, atât în estul țării, în Basarabia, cât și la vest, în Transilvani și Ungaria. „Armata română, notează Kaba, veghează la granițele civilizației, să o salveze de la distrugere, să salveze progresul de veacuri al omenirii de la umilitoare retrogradare, să salveze Europa și probabil restul lumii de soarta cea rea și mizeră ce a căzut pe nenorocita Rusie...că la marginea de apus a României, la râul Tisa aceeași români luptă împotriva Republicii bolșevice a lui Bela Kun”.

Analizând deznodământul din iarna-primăvara anului 1918, căpitanul Kaba remarca: „în vreme ce trupele rusești se ocupau cu jafurile și distrugeau tot ce găseau în calea lor, Sfatul Țării și Guvernul Basarabiei votau unirea cu România, pentru ca să o salveze de bolșevici”.

Pagina finală a studiului oferă un catalog succint al „Nevoilor deosebite ale provinciei”, printre care sunt enumerate: (1) pacea, adică un tratat de stabilire definitivă a statutului politic al provinciei; (2) căi ferate; (3) drumuri; (4) fabrici pentru a satisface nevoile celor trei milioane de locuitori ai provinciei; (5) utilaje agricole; și (6) o flotă maritimă, platforme maritime și reparații de infrastructură în porturile Mării Negre pentru a facilita exportul de produse agricole și importul de bunuri necesare.

Conștienți de impactul politic, diplomatic și mediatic pe care l-ar fi putut avea această broșură, liderii basarabeni de la Chișinău și Paris au depus toate eforturile pentru a-i asigura o largă răspândire la Conferință.

Daniel Ciugureanu
Daniel Ciugureanu

Broșura va fi editată în sute de exemplare și expediată de Daniel Ciugureanu, prin intermediul secretarului său, căpitanul Emil Ciornea lui Ion Pelivan la Paris, cu scopul de a fi distribuită la Conferința de Pace, la Londra și în Statele Unite, conform unor adrese notate de Kaba pe listele alăturate. La 12 iulie 1919, Ciugureanu îi scria lui Pelivan: „Zilele trecute am trimis la Paris pe numele d-tale o carte despre Basarabia, făcută de un ofițer american care ne este favorabilă. Cartea vei distribui-o conform adreselor alăturate. Afară de aceasta, cred că este absolut necesar ca în ziarele pariziene să apară o notă explicativă despre această lucrare”. În mod special se insista ca Ion Pelivan, cât și Nicolae Mișu (prim locțiitor al șefului delegației române la conferință – n.a.), să prezinte studiul „delegaților englezi, americani și, mai ales japonezi, dându-li-se toate explicațiile și solicitându-le atenția și sprijinul pentru noi”.

Într-o altă scrisoare, din 21 iulie 1919, Ciugureanu îl informa pe Pelivan: „Nu știu dacă ai folosit cartea și dacă ne-a ajutat cu ceva. Cred că dacă va fi citită de englezi și americani, va face bună impresie, căci ne este favorabilă. Dl Kaba va putea face ceva la Paris, însă este necesar ca propunerile lui să fie ascultate și luate în considerație. Să ia contact cu dl Mișu, prin care va putea să intre în legătură cu cei de la misiunea americană”.

Diplomatul Nicolae Mișu (Foto: Daniel Cain, Nicolae Mișu, un trimis al Majestății sale)
Diplomatul Nicolae Mișu (Foto: Daniel Cain, Nicolae Mișu, un trimis al Majestății sale)

După plecarea lui Kaba de la Paris, Ion Pelivan îi comunica, la 8 august 1919, lui Ciugureanu: „Căpitanul Kaba a stat la Paris numai trei zile, plecând după aceasta la New-York. L-am dus la Mișu care l-a prezentat colonelului Lansing, pentru ca acesta să ne pună în legătură cu alții...cartea lui Kaba a făcut o bună impresie. Îți trimit și o notiță despre ea din gazeta Le Temps. Peste câteva zile va fi gata tipăritura ei și în franțuzește”.

Scrisă sine ira et studio, într-un stil milităresc onest, lucrarea lui Kaba a fost o componentă importantă în ecuația diplomatică de la Paris prin faptul că era făcută de un american, adică tocmai de reprezentantul unei țări care a formulat cele mai rezerve față de Unirea Basarabiei cu România, în mod special prin Secretarul de Stat, Robert Lansing. O asemenea descriere a situației din Basarabia inversa optica delegației americane asupra acestei probleme, lucru care s-a constat la scurt timp prin renunțarea la ideea de plebiscit și anexarea problemei Basarabiei la alt pachet de revindecări în raport cu România.

Dar și mai important, broșura „Descrierea politico-economică a Basarabiei” este un document istoric deosebit, un exercițiu de memorie autentică, care a captat stările de spirit din Basarabia anilor 1918-1919, conține aprecieri personale, devenite argumente incontestabile întru susținerea adevărului că Unirea Basarabiei cu România s-a făcut în conformitate cu dreptul popoarelor la autodeterminare, într-un context de liberă exprimare a voinței provinciei.

Opinia dvs.

Arată comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG