Linkuri accesibilitate

Bătrânul şi Marea (Literatură)


Scriitorul Vasile Leviţchi (imagine din documentarul „Paşi spre începuturi”, „Telefilm-Chişinău”, 1992)

„Scriind aceste rânduri, simt o irepresibilă dorinţă de a evoca imaginea vie a poetului şi profesorului Vasile Leviţchi, ţinuta sa demnă şi delicată de intelectual rafinat, de om subţire”, şi, ceva mai jos, „(…) generaţia noastră îi datorează formarea personalităţii sale artistice, atât cât o are, poetului şi profesorului Vasile Leviţchi. Existenţa sa în lumina spirituală românească a Cernăuţilor, dar mai cu seamă prezenţa sa ca factor reactiv în anturajul studenţilor şi al tinerilor de creaţie a însemnat nespus de mult”, sunt cuvintele poetului Arcadie Suceveanu (a se vedea „Vasile Leviţchi: interogaţiile spiritului”, Revista Literară, nr. 10/2021), dar la fel de bine le-aş fi putut rosti şi eu, atât că n-am avut şansă să-i fiu nici student, nici discipol. L-am cunoscut însă – şi chiar am fost oarecum aproape în anii ’90 –, pe omul viu, mucalit şi discret, având o fabuloasă memorie la poezie, şi care-şi „ardea nopţile” cu tinerii pe la toate festivalurile de literatură la care ne-a fost dat să participăm, de multe ori cazându-ne în aceeaşi cameră („a optzeciştilor”, glumea V.L., Domnia Sa mergând pe 80, şi subsemnatul aparţinând generaţiei 80). Tocmai s-au împlinit 100 de ani de la naşterea poetului (15 noiembrie 1921, Carapciu, judeţul Storojineţ, Bucovina – 21 octombrie 1997, Chişinău), al cărui nume, vai! nu cred să-l poarte nici o stradă din Cernăuţi (şi nici din Chişinău, unde şi-a petrecut ultimii săi ani de viaţă); de puţin scriitori din generaţia ’60 îmi aduc amintesc cu atâta căldură.

Din numeroasele amintiri comune, una mi-e deosebit de dragă – se-ntâmpla prin ’92-’93, vara, la Neptun, în cadrul Festivalului Poeţi români de pretutindeni. Eram mai mulţi basarabeni & bucovineni – sigur, alături de scriitori din diaspora: SUA, Europa, Israel, Noua Zeelandă etc. –, iar nopţile de literatură se încheiau adeseori odată cu zorii. Noi, tinerii, mergeam la culcare, să ne refacem cât de cât – nu şi septuagenarul Vasile Leviţchi, care după ce că stătea cu noi „până la ultimul”, se ducea să înoate. Om de la munte, făcuse o adevărată pasiune pentru mare! Aşadar, îl petreceam cu privire până ajungea la plajă, îl vedeam aruncându-se voiniceşte în valuri, după care – fiecare cu ale lui, tinerii cu „somnul (matinal) de frumuseţe”, bătrânul cu mare! Peste două trei ore, la trezirea, ieşeam cu toţii pe plajă să-l aşteptăm – la început, se vedea un punct negru în depărtare, apoi punctul creştea, prindea chip omenesc, şi iată-l pe moşu! În anul acela, la Neptun tocmai se înecase un turist francez, şi toată lumea îi zicea golfuleţului nostru chiar aşa – Golful Francezului; or, Vasile Leviţchi trecuse deja printr-un infarct, şi fusese operat pe cord. Totuşi nu ne era frică pentru viaţa lui, din contră – marea părea să-i dea sănătate & energie pentru încă o zi, după care urma o altă noapte albă în compania tinerilor. Niciodată nu ascultasem – şi nici nu voi asculta, cum s-a dovedit ulterior – mai multă poezie ca-n acele câteva zile şi nopţi de mare & literatură – pe care eu unul le numisem, în forul meu interior: Bătrânul şi Marea (Literatură) –, şi nu citită de pe foaie, ci spusă pe de rost, fără poticneli sau aproximări, fără a sări rândurile sau strofele. Nu-i mai puţin adevărat că însuşi poetul tradusese la greu din literatura universală, şi nu autori de raftul doi. Ei bine, nu-mi amintesc să-l fi auzit recitând nici un poem de-al său, noroc că s-au păstrat nişte înregistrări – iată-l dialogând cu Arcadie Suceveanu, într-un Cernăuţi, vai! tot mai puţin al nostru:

De la acelaşi Arcadie Suceveanu – ucenicul (său) vrăjitor de altădată, astăzi el însuşi un maestru în toată puterea cuvântului – citire: „E o poetică a preatârziului, în descendenţă romantică, a vergilianului fugit irreparabile tempus, consumându-se sub spectrul timpului modern. Interogaţiile spiritului se revarsă din orice poezie, «freamătul ontologic» al fiinţei se lasă auzit de peste tot, dezvăluind un complex al neîmplinirii, al unei vini inextricabile sau al ratării. Poezia are un suport existenţial sigur, actul creator este susţinut de o motivaţie umană; nostalgiile, visătoriile nocturne, decorurile sunt impregnate de un discret parfum autobiografic. În acest sens, poetul este un «inspirat», aşteptând (şi provocând) cu fervoare clipa sublimării stării existenţiale în stare poetică.”

Se poate cita oricând şi de oriunde din creaţia lui Vasile Leviţchi; exceptând unele versuri conjuncturale, poetul a fost pe cât de parcimonios cu publicarea, pe-atât de exigent cu scrisul – dacă am ales totuşi poemul Mai târziu cu o viaţă, este pentru că titlul acesta (acum, şi de carte: Arc, 2021) pare să-i fi pecetluit destinul omului; mai ascultaţi-l o dată, şi nu-l uitaţi nici la 100 de ani de la moarte:


* * * * * * *

MAI TÂRZIU CU O VIAŢĂ

Teama că întârzii vine târziu,

Nisip de aur clipele curg în risipă.

Plătită cu ani de zbucium pustiu

Întârzierea de-o clipă.

Graba că-ntârzii te prinde oricum

Ca o hienă domestică să te devore.

Deșeuri de viaţă zvârlite în drum

Preatârziile tale zile și ore.

S-ar grăbi morţii la judecată –

Întârzie trâmbiţa ce-i va trezi.

Grăbită și roata mereu inventată.

Sisif întârzie la schimbul de zi.

Îţi cântă norocul. Cântă, nu iartă...

N-a fost să fie... Vechiul refren.

La marea-ntâlnire cu biata soartă

Întârzii stupid, cum întârzii la tren.

O șansă-n momentul pornirii, supremul,

Să te prinzi de o bară, de-o scară...

Întârziere de-o viaţă la trenul

Ce nici n-o să plece vreodată din gară.

Vezi comentarii

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG