Linkuri accesibilitate

BM: volumul remitențelor în Europa și Asia Centrală ar putea să scadă cu aproape 28%


Mii de muncitori sezonieri au plecat înainte de Paște din România, pentru a lucra în Germania. Cluj, 9 aprilie 2020
Mii de muncitori sezonieri au plecat înainte de Paște din România, pentru a lucra în Germania. Cluj, 9 aprilie 2020

Banca Mondială se așteaptă la o reducere substanțială de circa 20% a remitențelor în lume, ca urmare a crizei economice provocată de pandemia de coronavirus. Într-un raport dat publicității miercuri se arată că această scădere, fără precedent în istoria recentă, se datorează faptului că „gastarbeiter”-ii sunt mult mai vulnerabili la crizele economice prin care trec țările bogate sau mai bogate, în care lucrează.

Banca Mondiala previziuni pentru remitențe în 2020, comparat cu situația din 2019.
Banca Mondiala previziuni pentru remitențe în 2020, comparat cu situația din 2019.

Cel mai afectat va fi volumul remitențelor din Europa și Asia Centrală, unde se așteaptă o reducere cu aproape 28%. Provocată de pandemia de coronavirus dar și de criza de pe piața petrolului. Potrivit Băncii Mondiale, în 2019, remitențele au reprezentat peste 16% din Produsul Intern Brut al R.Moldova. Numai în Kîrgîzstan (29,2%), Tadjikistan (28,25) și Muntenegru (25,4%) remitențele au reprezentat un procent mai mare din PIB. În România, în 2019, au intrat remitențe în valoarea de peste 7 miliarde de dolari, arată același raport al Băncii Mondiale.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG