Trezoreria americană a declarat că va transfera active în valoare de 3,5 miliarde de dolari aparținând Băncii Centrale a Afganistanului către un nou fond din Elveția, al cărui scop este alocarea de bani în țara devastată de război fără a trece prin mâinile militanților talibani aflați la putere.
Trezoreria a precizat într-o declarație din 14 septembrie că noul fond afgan va fi gestionat de un consiliu de administrație care va căuta să ajute la stabilizarea situației economice din țara aflată în pragul unei catastrofe umanitare. Fondul ar putea fi folosit pentru a plăti pentru importuri critice, cum ar fi energia electrică, pentru a acoperi plata datoriei către instituțiile financiare internaționale, pentru dezvoltare și pentru a finanța tipărirea de monedă nouă.
„Fondul afgan va contribui la atenuarea provocărilor economice cu care se confruntă Afganistanul, protejând și păstrând în același timp rezervele de 3,5 miliarde de dolari de la Da Afghanistan Bank (DAB), banca centrală a Afganistanului, în beneficiul poporului afgan", a declarat Wally Adeyemo, secretar adjunct al Trezoreriei, în comunicat. El a adăugat că „represiunea și proasta gestionare economică" a talibanilor au înrăutățit situația economică a Afganistanului.