Sub un asemenea titlu, în ziarul ieșean „Arena” din 11 aprilie 1918, sub pana directorului Alfref Hefter, apărea un interviu cu Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu, proaspeți miniștri ai Basarabiei în guvernul Marghiloman. Chiar la începutul interviului, Hefter se arăta surprins de „lipsa totală de oficialitate, sufletul deschis, cu care mi-au vorbit. Străini de toată finețea și abilitatea ce formează singurele calități ale oamenilor politici, ei nu ocolesc întrebările, răspund repede, lapidar”. Într-un mod curios, din interviu nu se poate depista care întrebări sau răspunsuri erau către/de la Ciugureanu și respectiv Inculeț, dar tocmai acest exercițiu de dialog, de completare, face captivantă relatarea acestui interviu și celelalte pe care cei doi le vor acorda presei din România.
Ziaristul le cere părerea despre numirea lui Constantin Stere în funcția de președinte al Sfatului Țării, care urma să-l înlocuiască pe Ion Inculeț, delegat ministru în guvernul român. Această decizie, care părea stranie la Iași, era explicată prin faptul că deși conservator, guvernul Marghiloman „a înțeles că în Basarabia nu poate fi trimis pentru a stabili legătura politică și sufletească cu România decât un vechi democrat revoluționar”, iar Stere era „chintesența democrației basarabene. El a crescut la școala revoluției, a trecut prin imensa suferință a Siberiei, are tăria intransigenței”. Cei doi confirmau că odată cu apariția lui Stere în Basarabia, toate elementele democratice s-au grupat în jurul său, deoarece „fiind un democrat și un revoluționar sincer, el simpatizează democrația indiferent de naționalitate”.
Cei doi miniștri erau întrebați și care sunt reformele „pe care trebuie să le realizeze România pentru ca elementele problemelor sociale să ajungă la același stadiu ca în Basarabia”? Din răspunsul lor aflăm că percepția lui Ciugureanu și Inculeț față de Unirea cu România era una în mare parte influențată de condițiile realizării acestei reîntregiri, în care Basarabia este văzută mult mai avansată din punct de vedere al transformărilor democratice: „Votul universal, descentralizarea administrativă și dezlegarea chestiunii agrare în folosul țăranilor – aceste reforme având ca tip ceea ce s-a realizat în Basarabia după revoluție. În Basarabia descentralizarea pe volosti, pe județe cu zemstve, alese prin vot universal, cu organe executive care îngrijesc de toată gospodăria. Administrația centrală nu are voie să se amestece în inițiativele și lucrările zemstvelor decât numai a controla ca ele să lucreze conform legilor”.
Un alt interviu nu mai puțin captivant al celor doi miniștri era acordat ziarului liberal „Mișcarea” din 22 aprilie 1918 și se referea la chestiunea rublei rusești. Acest interviu venea ca rezultat al faptului că printr-o decizie a consiliului de miniștri se introducea în Basarabia leul românesc, iar rubla era fixată la 1 leu și 60 bani. Cei doi miniștri explicau că „chestiunea cotării rublei izvorăște în primul loc din cauza speculațiunii ce se face cu rublele și pentru a curma această speculațiune”. Aducând lămuriri cu referință la speculă, miniștrii aduceau la cunoștință următoarea schemă: „în Ucraina marca este egalizată cu leul nostru. La noi în Basarabia, marca e cotată 75 copeici, iar leul 44 copeici. Speculații cumpărau leul românesc cu 44 copeici, pe care în Ucraina îl prefăceau în marcă, iar cu mărcile procurate din lei românești cumpărau ruble, pe care le introduceau în Basarabia. În felul acesta, toată Basarabia e umplută de ruble. Pentru a curma această speculă, guvernul basarabean a hotărât a cota la 1 leu și 60 bani”, conchideau cei doi.
Miniștri erau interogați dacă în această chestiune s-a tratat cu guvernul român, Ciugureanu și Inculeț confirmând că această decizie a Consiliului de miniștri a fost adoptată după ce chestiunea a fost tranșată de guvernul Republicii Moldovenești. Mai mult decât atât, ei susțineau că „toate chestiunile pe care le rezolvăm prin guvernul român sunt mai întâi rezolvate de noi, în Sfatul Țării și în Consiliul Directorilor”.
De o valoare istorică deosebită este interviul celor doi miniștri basarabeni în ziarul bucureștean „Lumina” (18/31 mai 1918), cu ocazia vizitei oficialilor la București. După cu informează reporterul Alex. Bodean (un pseudonim evident), convorbirea a durat cam jumătate de oră, de la 9:30 dimineața, în camera de hotel unde locuiau Inculeț și Ciugureanu. „Primul este blond, iar cel de-al doilea brun, relatează ziaristul, amândoi sunt înalți, cu umerii bine legați. Și-au făcut studiile la Petersburg și Kiev. Vorbesc românește cu un ușor accent rusesc, cu o neînsemnată greutate d. Inculeț, mai lesnicios d. Ciugureanu. Înțelegerea este deplină”.
Inculeț anunța că au venit la București (aflat la acel moment sub ocupație germană), numai pentru două zile, după asta urmând să se întoarcă în Moldova, pentru a participa la alegerile parlamentare. El personal mergea la Huși, unde și-a pus candidatura la Colegiul III, iar Ciugureanu la Iași (ambii vor deveni deputați în Parlamentul Marghiloman – n.a.). Motivul acestei vizite era „de a cunoaște și partea din țara românească ocupată”.
Fostul președinte al Sfatului Țării a fost deosebit de critic față de lucrurile văzute în România, declarând că „tare nu-mi place presa D-voastră. Presa de aici din București e mai bună decât cea de la Iași. Acolo prea se fac multe personalități, ca și cum toată țara nu înseamnă decât doi sau trei oameni. Nu e bine așa, în Rusia nu era așa...presa vorbea altfel și nu se scobora la personalități”.
În continuare, Inculeț critica și sistemul de administrație românesc: „Prea e totul centralizat aici. La noi, volostele, cum ar fi la D-voastră plășile, adică o adunare de mai multe comune la un loc, au o viață cu totul independentă. Ei își aleg deputații lor pe baza votului obștesc și au o viață de sine stătătoare...mai bine știe fiecare ce-l doare”.
Cu referire la reforma agrară, ministrul basarabean spune că aceasta a fost „cea dintâi grijă a guvernului basarabean, a Sfatului Țării”. Acest fapt a reușit pe deplin în Basarabia, „astăzi s-a arat și s-a semănat în Basarabia mai mult chiar ca în timpurile normale... până și poienile din păduri au fost lucrate”. Spre a aduce la bun sfârșit reforma, Inculeț anunța că s-au înființat așa-numitele „comitete de pământ” din care făceau parte cinci țărani, judecătorul și un reprezentant al marilor proprietari. „Rostul acestor comitete era să împartă pământul după puterile fiecăruia. Țăranul care spunea că poate să lucreze atâta cantitate de pământ era cercetat și dacă din cercetările ce se făceau reieșea că poate, în adevăr, i se da cât cerea. La fel s-a procedat și cu marele proprietar, căruia i s-a lăsat atâta cât putea să lucreze. În chipul acesta s-a dat pământ țăranilor”. Inculeț a mai declarat că la intrarea în Basarabia, armatele române s-au purtat „ca într-o țară ocupată, dar s-au luat măsuri și ofițerii care s-au făcut vinovați de fapte grave au fost pedepsiți”.
Cu ocazia aceleași vizite la București, cei doi miniștri basarabeni au fost intervievați de ziarul „Steagul” (nr. 24 din 19 mai/1 iunie 1918, a consemnat Mitache-Vârtej). Anunțând că este prima vizită a miniștrilor basarabeni în capitala României, ziaristul compartimenta interviul în câteva teme: despre București; despre Pacea cu Puterile Centrale; despre Unire; despre starea economică și financiară a Basarabiei; despre starea culturală; despre administrație și justiție.
Cunoscuți cu marile centre rusești, ambii miniștri au fost impresionați de București, pe care-l considerau „un oraș cu totul european. Pretutindeni am fost întâmpinați cu acea căldură și simpatie specific românească – care dovedesc că frații, oricât ar fi fost de înstrăinați prin vitregia vremurilor, tot frați rămân”.
Cu referire la pacea de la București, cei doi declarau că „pacea încheiată de România cu Puterile Centrale nu a făcut impresie în Basarabia, deoarece majoritatea populațiunii nu-și dă seama de importanța actului iscălit la București, prin faptul că Basarabia n-a suferit de pe urmele războiului atâta cât a suferit România”.
În ceea ce privește Unirea Basarabiei cu România, s-a declarat că „elementele noastre naționale au pregătit încă de sub regimul țarist terenul acestui însemnat act istoric”. Majoritatea poporului, țărănimea basarabeană, era pentru unirea cu România, iar „noi a trebuit să luptăm contra revoluționarilor, pe care i-a supărat unirea noastră, deoarece acești revoluționari ruși sunt centraliști, adică doresc o Rusie Mare democratică și vor să aibă și Basarabia sub ei”.
Cu referință la situația economică a Basarabiei, cei doi miniștri basarabeni explicau, ca și în interviul precedent, esența reformei agrare, felul cum aceasta a fost realizată de Sfatul Țării și guvernul RDM. Aceștia recunoșteau starea financiară dificilă a provinciei, „din cauza că nimeni, în timp de război, n-a plătit niciun impozit... deși avem de toate pentru o bună alimentație, viața este foarte scumpa, mai scumpă chiar decât la București. Cauza este deprecierea crescândă a rublei, pe care credem că în curând vom înlocui-o total cu leul românesc”.
Din punct de vedere cultural era recunoscută înapoierea provinciei: „Pe când toate naționalitățile din Basarabia au avut școli în limba lor, nouă, moldovenilor, nu ne-a fost îngăduit acest lucru”. Abia acum se începea o renaștere culturală, înființându-se școli primare, secundare și profesionale, în care cursurile se predau în limba românească.
În încheiere, cei doi miniștri exprimau speranța că „d. Marghiloman va aduce o descentralizare administrativă în România, fapt îndeplinit la noi în Basarabia. Păcatul României a fost tocmai această centralizare administrativă... la noi funcționarii sunt aleși prin votul obștesc. La fiecare instituție se aleg funcționarii de care se simte nevoia. Dreptul la vot îl au și femeile”.
Ciugureanu și Inculeț credeau că unificarea din punct de vedere administrativ și judiciar se va face atunci când deputații basarabeni (estimați la circa 100), vor intra în Constituanta României. Ei recunoșteau că Basarabia se mai conducea după legile rusești și salutau strămutarea Curții de Apel din Constanța la Chișinău, pe care-l vedeau ca un pas spre unificarea judiciară. La fel și faptul că limba oficială în justiție era limba română.
