Linkuri accesibilitate

BBC își va revizui politicile editoriale și structura de conducere


BBC a spus luni că își va revizui politicile editoriale și structura de conducere după ce un raport independent a constatat că un jurnalist BBC a recurs la înșelăciune ca să obțină un interviu cu prințesa Diana. Consiliul coordonator al BBC a spus că ancheta internă va dura până în septembrie. „Trebuie să facem în așa fel ca greșelile trecutului să nu se poată repeta”, se spune în declarația conducerii BBC. Săptămâna trecută, o anchetă condusă de un judecător pensionat a stabilit că jurnalistul Martin Bashir l-a convins pe fratele prințesei să „aranjeze” interviul arătându-i dovezi false că ea ar fi urmărită de serviciile secrete britanice. Judecătorul a mai constatat că BBC nu a anchetat cum trebuie suspiciunile deja existente împotriva lui Bashir. Practicile lui au fost condamnate de fiii Dianei, William și Harry, care au spus că ele au contribuit la șirul de evenimente încheiat cu moartea mamei lor într-un accident de mașină, la doi ani după interviu.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG