Oare ce o fi avut în cap femeia pe care am văzut-o la Știri sărind la bătaie la duzina de polițiști care veniseră să-l salte pe soțul ei, pentru că urcase beat la volan? Tulburel? Ar fi un răspuns mult prea simplist.
Presupun că judecătorul care va avea dificila sarcină să aleagă între Rusca și o amendă usturătoare ori zile de muncă în folosul societății va avea suficient timp și răbdare să analizeze pe bune întreaga listă de factori determinanți și circumstanțe atenuante. Tare mi-aș dori ca magistrații să rămână imperturbabili atunci când polițistul cu degetul rupt va insista ca făptașa să fie răstignită, iar avocatul va cere clemență, deoarece femeia s-a luptat ca o lupoaică, pentru că nu ar fi avut cine să aducă popușoii de la deal și să pună la cale vinul care deja pișcă de limbă și e gata de scurs din tescovină.
Vedem tot mai des la televizor personaje din astea care scapă hățurile sau, cum spun rușii, li se rupe reziba, adică filetul sau ghiventul. Canalele rusești retransmise la noi fără opreliști le savurează cu o plăcere sadică inexplicabilă. De parcă cineva încearcă cu premeditare să convingă telespectatorii că glubinka rusească, adică hăul periferic e mult mai hâdos decât își imaginează alintăturile din capitală.
Și la Chișinău există o clonă timidă a acestui gen de emisiune. Realitatea însă e mult peste ceea ce descoperă telejurnaliștii. Beția, violența, hoția dezlocuiesc veșnicia idilică care s-a născut la sat. Și aici mă întreb retoric: care dintre pretendenții la funcția de președinte ar avea curajul să spună ce crede despre dragii compatrioți care se bat cu polițiștii, pentru că l-au oprit pe un șofer beat să săvârșească o crimă ori despre acei care fură mănuși medicinale din stocuri de ajutoare ca să le vândă la colțul străzii, ori care diluează laptele pretins de casă că oricum nu le mai dă nimeni de urmă dacă un biet consumator pățește ceva? Nu, nu-mi fac iluzii. În campanii nimeni nu va ține discursuri care să-i dăuneze, dar tare mi-aș dori să îmi dau seama cine dintre pretendenți va avea curajul să le spună lucrurilor pe nume după ce se va vedea încoronat. Așa cum la vremea lui a procedat Vaclav Havel. Dar asta e altă poveste și altă țară.
Am fost invitat de colega mea, Valentina Ursu, să țin rubrica oarecum tradițională în emisiunea ei de 15 minute de actualitate electorală. Mai nou s-ar numi blog în jargonul internauților. Dar tot pe vechi am de gând să vă povestesc despre frământările mele, despre ceea ce sare oricui în ochi sau rămâne îndărătul lozincilor festiviste. Firește nu voi ține parte niciunuia dintre candidați, exact cum procedează și Valentina. Nu am de gând să mă pun de-a curmezișul promisiunilor electorale. Deoarece nimeni nu are cum și nici nu are dreptul să zăgăzuiască puhoaiele de cuvinte care ies din albiile cotidiene. La fel cum nimeni nu poate îngrădi dreptul fiecăruia dintre alegători să le drămăluiască. Adicătelea să le cântărească, până la cea mai mică unitate de măsură. Și să nu-mi spuneți că nu aveți cântar, că v-ar lua prea mult timp, ori că nu aveți dexteritate și ținere de minte ca să faceți alegerea corectă. Misiunea de a vota este mult prea importantă ca să o lăsați la voia întâmplării, hotărându-vă în drum spre secția de votare. Argumentele urmează. Pe curând!
