Linkuri accesibilitate

Belarus: începe procesul unui grup de șase jurnaliști, reținuți în timpul protestelor anti-prezidențiale


Minsk: manifestație de sprijin pentru jurnaliștii reținuți, 3 septembrie 2020.

Șase jurnaliști din Belarus, reținuți săptămâna aceasta, în timp ce relatau de la protestele anti-prezidențiale, apar pentru prima dată vineri în tribunal. Au fost reținuți pe 1 septembrie sub acuzația de a fi participat la un miting neautorizat, fiind vorba de protestul studenților, organizat în apropiere de stadiul Dinamo. Cei șase lucrează pentru o serie de media independente dar și pentru Komsomolskaia Pravda din Belarus.

Protestele din Belarus au început pe 9 august, după ce s-a anunțat oficial victoria cu peste 80% în alegerile prezidențiale a lui Alexandr Lukașenka. În primele zile, mii de participanți au fost reținuți, în ultimul timp însă, atenția forțelor de ordine se îndreaptă împotriva jurnaliștilor, inclusiv a jurnaliștilor străini. Mai multe de 17 acreditări au fost deja anulate, decizie care a afectat și redacția belarusă a postului nostru de radio, Europa Liberă/Libertatea.

La protestele care au adunat sute de mii de participanți, se cere anularea alegerilor prezidențiale și organizarea unui nou scrutin, sub control internațional.

XS
SM
MD
LG