Linkuri accesibilitate

Belarus folosește migranții într-un „război hibrid” (ministrul liatuanian de interne)


MIgranți ilegali la frontiera cu Lituania, venind din Belarus, 22 iunie 2021.
MIgranți ilegali la frontiera cu Lituania, venind din Belarus, 22 iunie 2021.

Ministrul lituanian de Interne, Agnė Bioltaitė, a declarat că Belarus este în spatele unei creșteri spectaculoase a numărului de migranți, anul acesta, la granițele țării sale, numindu-l un plan „bine organizat”, chiar un „război hibrid”.

Într-un interviu duminică, Bioltaite a declarat că imigranții plătesc până la 15.000 de dolari pentru a fi transportați peste graniță. Ea a spus că „avem cu adevărat dovezi ale implicării polițiștilor de frontieră din Belarus în acest proces. Aceasta este o activitate organizată, o anumită schemă - bine organizată, planificată. Sunt mulți bani.” Peste 550 de persoane au fost prinse până acum intrând ilegal în Lituania din Belarus-ul învecinat , un număr de peste șapte ori mai mult decât în 2020 și de peste 12 ori mai mult decât în 2019.

Grupul cel mai mare este reprezentat de cetățeni irakieni, urmați de iranieni, sirieni și belaruși.

Afluxul de migranți vine pe fondul relațiilor tensionate dintre Occident și Belarus din cauza reprimării dure a protestelor pașnice pro-democrație, declanșate anul trecut după alegerile prezidențiale din august. Alegeri puse sub semnul întrebării nu numai de opoziția din Belarus dar și de Uniunea Europeană și Statele Unite.

Statele baltice au fost printre cele mai critice la adresa regimului Lukașenka, sprijinind deschis opoziția.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG