Vremuri excepţionale necesită măsuri excepţionale. Asta ştiu şi organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Berlin care se desfăşoară între 1 şi 5 martie în capitala Germaniei.
Dacă în anii trecuţi participau la acest festival peste 300.000 de spectatori, acum sălile de cinema sînt închise, iar în faţa Palatului Berlinalei se vede, din cînd în cînd, doar cîte-un trecător răzleţ. În pofida acestui fapt, Festivalul nu a fost contramandat. Juriul internaţional care va decide cine va fi distins cu premiile Berlinalei, Ursul de Aur şi Urşii de Argint, e privilegiat. Cele trei femei şi cei trei bărbaţi, din care e compus juriul, pot urmări filmele din competiţie într-o sală de cinema, respectînd distanţa fizică şi regulile de igienă, impuse din cauza corona-epidemiei. Participarea marelui public la festival a fost programată pentru etapa a doua care urmează să aibă loc între 9 şi 20 iunie.
Directoarea Mariette Rissenbeek, care se ocupă de partea organizatorică a Berlinalei, a declarat luni într-un interviu online (difuzat de postul TV local berlinez, RBB), cu prilejul inaugurării festivalului, că nu există nicio o garanţie că etapa a doua se va desfăşura în condiţii normale. Cu alte cuvinte, nu se poate anticipa evoluţia situaţiei epidemice aşa că nu se ştie dacă sălile de cinema se vor putea redeschide. În iunie, urmează să aibă loc ceremoniile de înmînare a premiilor, în prezenţa publicului şi în săli de cinema.
O mare parte a celor 160 de filme din secţiunile tradiţionale ale Berlinalei – între care, parţial, şi cele 15 din competiţie - vor putea fi urmărite online numai de către publicul de specialitate. (Lista integrală a filmelor din competiţie poate fi consultată aici.)
Binecunoscutul actor german, Daniel Brühl (cunoscut din celebrul film, „Good Bye, Lenin”, din 2003) a debutat ca regizor. Pentru a evita o posibilă piraterie, Brühl s-a opus ca filmul său din competiţie să fie difuzat online. În filmul său, intitulat „Alături” (Nebenan), Brühl tematizează problema nedepăşită a (pseudo)conflictului între est- şi vestgermani. Acţiunea se petrece într-o cîrciumă berlineză, iar conflictul amintit e ilustrat prin dialogul, tot mai aprins, între doi bărbaţi.
În afară de filmul lui Brühl, se mai află în competiţie încă alte trei producţii germane.
Cunoscutul regizor Dominik Graf e prezent cu ecranizarea romanului lui Erich Kästner, „Fabian”. Filmul este o evocare melancolic-ironică a moravurilor din anii care au precedat preluarea puterii de către Hitler. Nu întîmplător, după 1933 romanul lui Kästner a fost ars în public, fiind acuzat de încălcarea bunelor moravuri.
Cu filmul intitulat „Sînt un om” (Ich bin ein Mensch), Maria Schrader îşi îndreaptă privirea asupra unui viitor fictiv. În centrul distopiei lui Schrader se află problematica inteligenţei artificiale, ilustrată de relaţia între o femeie şi un robot umanoid.
Provocările îndrăzneţe şi curajoase ale lui Radu Jude
Trivialitate, ipocrizia, dubla măsură, naţionalismul, sexismul, postcomunismul agresiv, rasismul structural etc. sînt elementele constitutive ale filmului lui Radu Jude, subintitulat, „Schiță pentru un film popular”.
Filmul regizorului Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, (cu Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai în rolurile principale) care se află în competiţie, sintetizează anumite motive, scene sau întîmplări, întîlnite şi în creaţiile sale anterioare, amplificînd provocările sale cinematografice curajoase, deja cunoscute. Acum le-a transpus în imagini uneori şocant-îndrăzneţe, dublate de un limbaj care pare a fi licenţios şi o naraţiune voit defalcată. Într-un anunţ al Berlinalei, filmul lui Radu Jude este comparat cu un triptic. Tot acolo se spune că filmul dezvăluie critic formele de pudoare restaurativă, şovinismul ipocrit, judecăţile pseudopolitice şi conspiraţionismul grotesc. (Trailerul poate fi accesat aici.)
Nici un alt regizor român contemporan nu a reuşit prin filmele sale să împarte publicul în două tabere învrăjbite - aşa cum a făcut-o Radu Judu. Imperturbabil, regizorul a refuzat consecvent anumite complezenţe estetice sau politice, dezlănţuind astfel criticile vehemente ale contestatarilor săi.
Radu Jude reprezintă în cinematografia românească actuală o linie artistică, vizibil desprinsă de curentul botezat echivoc, „noul val”. În consecinţă, Jude se situiază la polul opus, reprezentat, de exemplu, de Cristi Puiu. Filmul acestuia, „Malmkrog”, care a rulat anul trecut în cadrul Berlinalei, este nu numai o mărturisire politică neoconservatoare, ci exprimă estetic şi retragerea încruntată într-un turn de fildeş. Filmul explică indirect şi atitudinea sa manifestată în favoarea aşa numitei familii tradiţionale, declaraţiile sale controversate legate de măştile de protecţie şi prezenţa sa la una dintre demonstraţiile coronascepticilor, în cursul cărora se articulează critici împotriva aşa numitei corectitudini politice.
Radu Jude nu evită realitatea cotidiană imediată, ceea ce se vede deja clar în filmul său de debut „Cea mai fericită fată din lume”, care în 2009 a rulat tot în cadrul Berlinalei, sau în lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, din 2012, prezentat tot la festivalul din Berlin. Filmul său „Aferim!”, în care tematizează discriminarea romilor, distins, în 2015, cu un Urs de Argint, l-a transformat într-o ţintă a naţionaliştilor. Abordarea problematicii legate de trecutul fascist şi Holocaustul românesc în „Inimi cicatrizate” (din din 2016), „Țara moartă” (din 2017), „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (din 2018) şi „Ieșirea trenurilor din gară” (din 2020) a consolidat prejudecăţile unora faţă de un cineast cu un curaj civic şi estetic admirabil, dar impopular.
Cum va fi primit ultimul său film, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, rămîne de văzut.
Ilustraţii:
Scenă din filmul lui Radu Jude (Foto: Berlinale)
Radu Jude (Foto: arhivă privată)
Ursul - emblema Berlinalei (Sursa: Berlinale)
