Linkuri accesibilitate

Berlinala - Festival de film în coronavremuri


Palatul Berlinalei
Palatul Berlinalei

Cea de-a 71-a ediţie a Berlinalei se va desfăşura în două etape

Anul trecut în februarie nimeni nu a prevăzut că lumea va fi lovită de o pandemie. Atunci, Festivalul Internaţional al Filmului de la Berlin s-a desfăşurat în condiţii aproape normale, deşi organizatorii luaseră deja anumite măsuri de protecţie. S-ar putea spune că Berlinala de anul trecut a fost ultimul mare festival internaţional care s-a derulat normal şi fără restricţii sanitare deosebite.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct

Anul acesta situaţia e total diferită. Organizatorii Berlinalei au anunţat că nu se va renunţa total la festival şi că acesta se va desfăşura în două etape. Prima etapă va avea loc între în perioada 1-5 martie, cea de-a doua între 9 şi 20 iunie.

Potrivit biroului de presă al Berlinalei, în prima etapă filmele selectate se vor prezenta doar unor jurnalişti şi unor persoane din domeniul cinematografiei. Formatul tradiţional al Berlinalei, cu secţiuni tradiţionale, rămîne neschimbat. În următoarele zile se va da publicităţii lista filmelor care vor rula în cadrul diferitelor secţiuni. Cîştigătorii premiilor, Ursul de Aur, respectiv Urşii de Argint vor fi desemnaţi, ca de obicei, de către un juriu internaţional.

Juriu fără preşedinte

Conducerea festivalului a schimbat anul acesta modalităţile de stabilire a componenţei juriului internaţional. O noutate constituie faptul că juriul nu va avea un preşedinte. Toţi cei care fac parte din juriu sînt regizori şi regizoare care au fost distinşi în anii trecuţi cu marele premiu al Berlinalei, Ursul de Aur. În conformitate cu acest principiu a fost cooptată în juriu şi regizoarea română, Adina Pintilie, care, în 2018, a cîştigat Ursul de Aur pentru filmul „Nu mă atinge-mă/Touch Me Not”.

Din juriu mai fac parte şi regizorul iranian Mohammad Rasoulof, care anul trecut a fost distins cu Ursul de Aur pentru filmul său „Nu există răul”;

regizorul israelian Nadav Lapid, laureat al marelui premiu, în 2019, pentru „Sinonime”;

regizoarea Ildikó Enyedi din Ungaria, distinsă cu marele trofeu, în 2017, pentru pelicula „Trup şi suflet“ („Teströl és lélekröl”);

regizorul italian Gianfranco Rosi, laureat, în 2016, pentru pelicula sa „Foc pe mare”, şi

regizoarea din Bosnia-Herţegovina Jasmila Žbanić, cîştigătoarea Berlinalei, din 2006, pentru pelicula „Grbavića”.

Contramandarea participării

Din cauza corona-riscului am anunţat ieri biroul de presă că mă văd nevoit să renunţ anul acesta la vizionarea filmelor care se vor prezenta în prima etapă a Berlinalei, inclusiv la cele din programul principal. Totodată, am spus că prefer să asist la vizionarea filmelor care vor rula în etapa a doua, care se va desfăşura între 9 şi 20 iunie. Atunci, vor fi prezentate filmele premiate în prima etapă de către juriul internaţional. Deocamdată cinematografele sînt închise în toată Germania. S-ar putea ca în cursul verii sălile vor putea fi redeschise.

Cazul „Alfred Bauer”

Potrivit informaţiilor date publicităţii de biroul de presă, anul trecut s-a renunţat definitiv la premiul special „Alfred Bauer”. Denumirea premiului a fost înlocuită atunci cu cea intitulată: „Urs de Argint – A 70-a Berlinală”.

Raport referitor la trecutul lui Alfred Bauer
Raport referitor la trecutul lui Alfred Bauer

Decizia a fost luată, după ce s-a aflat că primul director al Berlinalei, Alfred Bauer (1911-1986) fusese implicat activ în politica de propagandă a regimului nazist. În urma dezvăluirilor legate de trecutul lui Bauer, conducerea Berlinalei a anunţat că o comisie de istorici va cerceta nu numai biografia lui Bauer, ci şi trecutul Berlinalei. În septembrie a fost dat publicităţii un raport preliminar, semnat de către un expert al Institutului de Istorie Contemporană (IfZ) din München în care se confirmă dezvăluirile legate de activitatea lui Alfred Bauer (sinteza raportului preliminar poate fi citită aici).

Previous Next

XS
SM
MD
LG