Linkuri accesibilitate

Viața antepolitică a Angelei Merkel


Pe 22 noiembrie 2005, Angela Dorothea Merkel (născută Kasner) ajungea la Palatul Charlottenburg, acolo unde președintele federal Horst Köhler îi înmâna certificatul de numire în funcția de cancelar. Locul obișnuit de întâlnire se afla în renovări, însă părea cât se poate de inspirat ca primul lider femeie al Germaniei moderne să-și înceapă lunga „domnie politică” într-un palat numit după prima regină prusacă, Sophia Charlotte de Hanovra (1668–1705).

Se poate vorbi în fel și chip despre femeia care a condus destinele Germaniei și ale Uniunii Europene în ultimii 15 ani. Există loc suficient atât pentru laude, cât și pentru critici, însă un lucru este cert: Angela Merkel rămâne un strateg politic desăvârșit, înzestrat cu o voință incasabilă. Ca femeie protestantă divorțată și fără copii (s-a recăsătorit în 1998), nu se potrivea deloc în cultura politică a Uniunii Creștin-Democrate (CDU). Partidul era și este încă dominat de bărbați catolici cu puternice valori familiale. Așadar, nici viața personală, nici trecutul politic n-o destinau pe Merkel unui rol de conducere în partid. Din contră, am putea spune: în 1990, nu părea câtuși de puțin probabil ca ea să devină primul cancelar femeie al Germaniei. Acesta ar putea fi și motivul pentru care Angela Merkel este încă privită ca un fel de sfinx sau enigmă.

Născută pe 17 iulie 1954 în Hamburg, Germania de Vest, Angela Merkel a crescut ca fiica cea mai mare a unui pastor protestant în Germania de Est. La trei săptămâni după naștere, mama ei, Herlind Kasner, își urma din dragoste soțul către RDG, mai întâi la Quitzow și, din 1957, în orășelul Templin, la 90 de kilometri nord de Berlin. Tatăl ei, Horst Kasner, considera că est-germanii aveau mai mare nevoie de pastori decât vest-germanii. De altfel, Angela Merkel avea să declare mai târziu că nu o încearcă niciun regret pentru a fi fost crescută în RDG.

A moștenit de la tatăl ei aplecarea spre gândirea logică și sistematică, iar de la mama ei, arta improvizației. S-a privit mereu ca pe un lider, chiar dacă nu toți foștii ei prieteni sau colegi de clasă au crezut același lucru.

În școală, Angela Merkel a excelat la aproape toate materiile, însă n-a rămas defel nepopulară. După liceu, a studiat fizica la Universitatea din Leipzig, acolo unde a trebuit să ia contact, în mod obligatoriu, și cu marxism-leninismul. Tot în Leipzig și-a cunoscut și primul soț, Ulrich Merkel, fizician și el, cu care s-a căsătorit în 1977 (prea devreme și pentru motivele greșite, așa cum avea să mărturisească chiar ea). L-a părăsit pe Ulrich în 1981 și a intentat divorț în 1982.

Fusese o studentă excelentă și-și obținuse diploma în 1978. În același an, a început să lucreze la cea mai prestigioasă instituție de cercetare din Germania de Est: Academia de Științe (Akademie der Wissenschaften). Se pare că statul n-a dorit ca ea să predea și să-i influențeze pe tinerii studenți. Cercetările Angelei se axau pe chimia fizică, însă era mai degrabă interesată de chestiunile teoretice decât de latura experimentală a profesiei. A intrat în Tineretul German Liber (Freie Deutsche Jugend), organizația de tineret a partidului comunist de la Academia de Științe, pentru că-i plăcea compania celorlalți. Ba chiar a devenit secretar pentru cultură al grupului spre a profita de un important serviciu oferit de FDJ: bilete ieftine la concerte și teatru. În 1986, și-a finalizat teza și a primit titlul de doctor.

Religia Angelei Merkel a transformat-o de la bun început într-un outsider al statului ateu est-german, iar viața ei în RDG n-a fost nici pe departe excepțională. În anii ’80, a evitat să se apropie de mișcările pacifiste est-germane sau de acele grupuri de opoziție care începuseră să răsară, însă nici n-a simpatizat cu regimul lui Honecker. Din contră, în familie și cu prietenii a avut posibilitatea de a discuta în mod deschis și critic evoluțiile politice. La sfârșitul anilor ’70, Stasi a încercat s-o racoleze ca informator, însă fără succes. Mai mult, poliția secretă a considerat-o nesigură d.p.d.v. politic pentru că simpatiza Solidaritatea poloneză și făcea parte dintr-un grup religios studențesc.

În cel puțin două ocazii, Merkel și-a arătat și latura rebelă...

Prima oară s-a întâmplat în 1972, pe când era încă elevă de liceu și când, împreună cu câțiva dintre colegi, a trebuit să pregătească o „oră culturală” (adică obișnuitele exerciții agitprop). Au recitat destul de câș o poezie, apoi au solicitat donații pentru Frelimo (o mișcare de eliberare marxistă din Mozambic) în loc de poporul vietnamez, așa cum li se ceruse inițial. Ca să agraveze și mai tare lucrurile, tinerii au fredonat un cântec proletar în „imperialista” limbă engleză. Era o provocare mai degrabă inofensivă, dar care a creat vâlvă și a fost considerată acțiune subversivă. Au fost cu toții la un pas de exmatriculare, însă i-a salvat intervenția pe lângă autorități a tatălui Angelei.

Merkel s-a „răzvrătit” pentru a doua oară în 1981, într-o perioadă în care est-germanii aveau nevoie de o adeverință oficială pentru a locui într-o casă nouă. După ce și-a părăsit soțul, Angela Merkel a ignorat această exigență și a ocupat ilegal un apartament din Prenzlauer Berg (Berlin), renovându-l cu prietenii și plătind oricum o chirie care i-a oficializat, până la urmă, statutul de chiriaș.

Privind în urmă la viața acestei femei care împlinește astăzi 66 de ani, ceea ce frapează este natura nonpolitică a vieții sale în Germania de Est. Deși avea posibilitatea de a discuta deschis politică în familie și cu prietenii, n-a dat niciodată vreun semn de entuziasm politic sau idealism. Angela Merkel nu a fost—și probabil că a rămas la fel—mânată de ideologie. Chiar și așa, viața ei în RDG a marcat-o politic în alte feluri.

Este arhicunoscută incapacitatea ei de a arăta emoții în public sau de a se încrede în oamenii...

Din experiența est-germană a învățat, de asemenea, să țină pentru ea chestiunile private și să nu spună deschis ce gândește.

Această abilitate de a păstra o morgă serioasă chiar și în cele mai dificile situații i-a fost de mare ajutor mai ales după 1990, atunci când s-a implicat, în sfârșit, în politică. Merkel a recunoscut mereu că educația de fizician i-a modelat gândirea. Raționalitatea ei „rece” tinde să-i înstrăineze pe oameni și nu este câtuși de puțin atrăgătoare în campaniile electorale. Având acel fundal religios și fiind și singura femeie într-o comunitate științifică masculină, Angela Merkel s-a obișnuit așadar, de timpuriu, cu rolul de outsider și a rămas unul chiar și în CDU, după 1990...

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blog:

Marius Stan, politolog, specializat în istoria regimurilor comuniste, director de cercetare la Centrul „Hannah Arendt”, Universitatea din București, România. Din septembrie 2018, semnează un blog la Radio Europa Liberă: Distinguo*

(*Un modest omagiu în spiritul rubricii permanente pe care o ținea cândva criticul și eseistul Vladimir Streinu la revista Luceafărul” – Marius Stan)

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG