Cele mai îndrăzneţe filme ale Berlinalei rulează în cadrul secţiunii „Forum”. Asta a fost aşa şi în anii trecuţi, şi aşa a rămas şi anul acesta.
Un veritabil ciné-concert a oferit unh grup de muzicieni, care a ilustrat șapte filme realizate între anii 1899 şi 1907, de către Georges Méliès, un pionier al cinematografiei, născut în Franţa. Aceste scurt metraje au rulat sub denumirea generică „Solitudes” şi au stîrnit lungi aplauze ale publicului, dintr-o sală arhiplină.
Tot în cadrul secţiunii „Forum” a fost proiectat filmul documentar austriac, senzaţional „Valsul lui Waldheim”, în regia lui Ruth Beckermann. Filmul readuce în prim plan aşa numita „afacere Kurt Waldheim”, fost secretar general ONU şi apoi, în anii 1980, preşedintele Austriei. În centrul filmului se află trecutul nazist al lui Waldheim, dezvăluit de către mass-media, încercările acestuia de a nega implicarea sa în masacre şi deportarea evreilor în lagărele morţii, solidarizarea unei părţi a electoratului cu aspirantul la preşedinţie şi protestele unor grupuri antifasciste.
În film se prezintă şi fotografia pe care poate fi văzut Waldheim în uniformă de ofiţer german, alături de alţi trei ofiţeri, unul dintre ei fiind generalul Waffen-SS, Artur Phleps, originar din Transilvania, implicat în crime de război, săvîrşite în zona Balcanilor.
Cel de-al treilea film din această secţiune, pe care îl amintim aici, aparţine regizorului român Corneliu Porumboiu şi se numeşte „Fotbal infinit”.
În 2014, regizorul a mai prezentat în „Forum” un film (plictisitor şi nereuşit) tot despre fotbal, „Al doilea joc”.
Porumboiu este unul dintre regizorii de succes al neorealismului românesc post-comunist, care a obţinut multe premii. Astfel, în 2015, filmul său „Comoara” a fost premiat la Cannes (cu „Un Certain Talent”).
Lungmetrajul reda povestea lui Costi. Acesta lucrează la primărie - deci este birocrat ca Laurenţiu Ginghină din documentarul „Fotbal infinit” - şi duce o viaţă liniştită, netulburată. Îi citeşte fiului său din cartea despre „Robin Hood”, iar Laurenţiu mărturiseşte că-i place povestea despre Robinson Crusoe. Pentru a scăpa de o problemă financiară Costi caută o comoară despre care se zice c-ar fi fost îngropată în grădină. Laurenţiu din „Fotbal infinit” caută şi el o comoară, însă una mai puţin concretă, dar care i-ar putea aduce glorie. Laurenţiu încearcă să inventeze noi reguli de joc pentru fotbal. Numai că regulamentele pentru modificarea jocului, pe care le tot propune, se lovesc de scepticismul lumii din jur. Deşi Porumboiu se apropie de protagonistul său, Laurenţiu, cu empatie, încercările utopice ale acestuia sugerează un consum absurd de energie creatoare şi un eşec al viziunilor în dezordinea înconjurătoare.
Despre un eşec este vorba şi în filmul rusesc „Dovlatov”, realizat de Alexei Gherman jr. care a rulat în cadrul competiţiei.
În centrul filmului se află scriitorul Serghei Dovlatov (1941–1990), practic interzis în Uniunea Sovietică. Nu pentru că ar fi un dizident sau opozant al regimului, ci pentru că refuză să abordeze într-un anumit stil subiecte cerute de către editori. Acţiunea se petrece la Leningrad, în 1971, în preajma aniversării zilei de 7 noiembrie. Dovlatov apare în diverse ipostaze, ba în redacţii, ba în cercul unor scriitori şi artişti nerecunoscuţi oficial. Acţiunea se derulează static, iar nemulţumirea artiştilor se consumă în orgii bahice şi într-o disidenţă sterilă asemănătoare cu stagnarea erei brejneviste.
