Linkuri accesibilitate

Biden și Putin spun că s-au atins unele „progrese”, dar diferențele majore se mențin


Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și omologul său rus, Vladimir Putin, au spus că au găsit puncte comune în chestiuni minore la prima lor întâlnire față în față, în timp ce diferențele majore care au adus relațiile bilaterale până la cel mai jos nivel de la finalul Războiului Rece se mențin.

După mai mult de trei ore de convorbiri la Geneva, pe 16 iunie, Biden a spus că discuțiile dintre cei doi lideri au fost intense și detaliate, așa încât „nu a trebuit să petrecem mai mult timp vorbind”.

Putin a declarat că întâlnirea a prilejuit discuții pragmatice cu un partener constructiv, cu experiență, care vorbea „aceeași limbă”, chiar dacă relația lor nu a atins nivelul unei prietenii.

„Noi, președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, observăm că Statele Unite și Rusia au demonstrat că, chiar și în perioade de tensiune, sunt capabile să facă progrese în ceea ce privește obiectivele noastre comune privind asigurarea predictibilității în sfera strategică, reducerea riscului de conflicte armate și amenințarea cu războiul nuclear”, spune într-o declarație comună emisă după summit.

Întâlnirea a avut loc într-o perioadă în care Putin continuă să-și consolideze dominația asupra sistemului politic din Rusia. Înaintea summitului, ambele părți nu au dat speranțe că reuniunea va conduce la rezultate importante sau la acorduri.

XS
SM
MD
LG