Linkuri accesibilitate

Joe Biden: Eliberarea ostaticilor din Gaza este „doar un început”


Mașina Crucii Roșii Internaționale cu ostatici israelieni eliberați de Hamas trece de punctul de frontieră Rafah din Fâșia Gaza spre Egipt, de unde vor fi transportați în Israel pentru a se reuni cu familiile lor, 24 noiembrie 2023.
Mașina Crucii Roșii Internaționale cu ostatici israelieni eliberați de Hamas trece de punctul de frontieră Rafah din Fâșia Gaza spre Egipt, de unde vor fi transportați în Israel pentru a se reuni cu familiile lor, 24 noiembrie 2023.

Președintele american Joe Biden a declarat vineri că eliberarea primului grup de ostatici luați de Hamas este „doar un început” și că există „șanse reale” de a prelungi armistițiul temporar din Gaza.

Joe Biden a făcut aceste declarații în Nantucket, Massachusetts, unde a sărbătorit Ziua Recunoștinței cu familia. El a mai spus că a venit timpul să fie reluate eforturile pentru crearea unei soluții cu două state pentru a obține pacea între Israel și palestinieni.

Un total de 24 de ostatici - 13 israelieni, 10 thailandezi și un filipinez - au fost predați vineri Comitetului Internațional al Crucii Roșii din Gaza de către Hamas, organizație considerată teroristă de SUA și UE. Israelul a eliberat 39 de femei și minori deținuți în închisorile sale, a anunțat Ministerul de Externe din Qatar.

Biden, care a condus eforturile SUA pentru a asigura o pauză în sângeroasele lupte dintre Israel și militanții Hamas care controlează Gaza, a declarat că „sunt șanse reale” pentru prelungirea armistițiului.

El a salutat modul în care se desfășoară procesul de eliberare a ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, odată cu aplicarea armistițiului de patru zile. „Este doar un început însă, până acum, lucrurile se desfășoară bine,” a subliniat Joe Biden. Întrebat despre femeile și copiii americani ostatici care ar putea fi eliberați ca parte a acordului, Biden a spus că nu știe când vor fi eliberați, dar „ne așteptăm ca acest lucru să se întâmple”.

El a îndemnat, de asemenea, să se depună mai multe eforturi pentru a ieși din criză în vederea creării unui stat palestinian viabil care să coexiste alături de Israel și a invocat „necesitatea de a ne reînnoi hotărârea de a urmări această soluție cu două state”.

Protestatarii din Statele Unite i-au cerut lui Biden să facă presiuni pentru o încetare permanentă a focului, o demonstrație de joi întrerupând chiar și cea mai mare paradă de Ziua Recunoștinței din țară, la New York. În timp ce președintele participa vineri la ceremonia de aprindere a luminilor din pomul de Crăciun din Nantucket, circa 10 protestatari scandau „Biden, Biden nu te poți ascunde, te acuzăm de genocid”, în timp ce ținea un banner pe care scria „Palestina liberă”. Mai devreme în cursul zilei, în timp ce președintele se plimba, câțiva protestatari scandau „Palestina liberă” și „Încetați focul acum!”.

Atacul din 7 octombrie al Hamas a declanșat o ofensivă aeriană și terestră a Israelului, care a promis că îi va distruge pe militanții palestinieni.

În Gaza, după cum declară oficialii Hamas, aproape 15.000 de persoane, dintre care 6.150 de copii, au fost ucise în război.

În Israel, au murit aproximativ 1200 de persoane, majoritatea civili, în timpul atacului din 7 octombrie, iar aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice, potrivit oficialilor israelieni.

În cele patru zile, Hamas trebuie să elibereze 50 de ostatici israelieni, iar Israelul 150 de prizonieri palestinieni, toți femei și minori.

Israelul a declarat că armistițiul poate fi prelungit cu încă o zi pentru fiecare 10 ostatici suplimentari eliberați - iar Joe Biden și-a exprimat speranța că așa se va întâmpla.

Organizația Națiunilor Unite a declarat că această pauză i-a permis să intensifice livrarea de alimente, apă și medicamente la cel mai mare volum de la reluarea convoaielor de ajutor umanitar, pe 21 octombrie.

De asemenea, anunță oficialii organizației, s-a reușit livrarea a 129 de mii de litri de combustibil - ceva mai mult de 10% din volumul zilnic de dinainte de război - precum și gaz de gătit, o premieră de la începutul războiului.

XS
SM
MD
LG