Sloganul nu a apărut spontan acum, iar mișcarea funcționează deja de mai mulți ani, născută din tensiunile rasiale latente, care încă fac parte din conștiința colectivă, dar și din mitologia prezentă și activă a Hollywoodului.
Toți spectatorii filmului premiat anul trecut la Oscaruri, The Green Book, au putut gusta o lecție cinematografică despre istoria segregării rasiale în SUA, filmul fiind un buddy movie, o peregrinare prin multe state Dixie ale sudului segregaționist al Americii anului 1962 (în timpul acelor așa-numite Jim Crow laws).
Pentru mulți americani, problemele nu sunt încă cu totul rezolvate nici acum, ascunse sub pojghița legală, iar în sudul profund al SUA s-ar putea scrie și astăzi un roman precum To Kill a Mockingbird, care ar fi la fel de actual.
Așa încât, în SUA existența mișcării Black Lives Matter, reintrată în actualitate odată cu manifestațiile violente din mai multe mari orașe, nu este o surpriză. (Sigur, numele BLM e și un joc de cuvinte pe „black matter”, materia neagră din astrofizică.)
Această mișcare civică a apărut în 2012 în momentul scandalului pricinuit, ca și astăzi, de moartea unei persoane de culoare, adolescentul Trayvon Martin, împușcat mortal în Florida de un vigil, un paznic care ulterior, în 2013, a fost achitat.
Unii au asemuit BLM cu Black Panthers, Panterele Negre. Nimic în comun acolo, afară de Black în nume. Black Panthers au apărut în 1966 ca o alternativă radicală adusă mișcării civice a persoanelor de culoare.
Aceia, Panterele Negre, au fost atunci un fenomen cu totul nou, iar în California, pentru că legea le-o permitea, paradau înarmați. În general, însă, ei supravegheau mașinile poliției, pe față, iar când avea loc o arestare se postau în apropiere și supravegheau, făcându-i pe polițiști să se simtă în permanență observați.
Black Lives Matter fac același lucru azi, o jumătate de secol mai târziu. Astăzi, însă, ei nu fac manifestații cu arme la vedere, ci cu telefonul portabil cu care filmează și păstrează dovezile abuzurilor. Au făcut-o în 2016, în Baton Rouge în Louisiana, unde au filmat omorârea prin împușcare a unui tânăr de culoare de către doi polițiști albi, în urma unei dispute în plină stradă. (Atunci, în timpul protestelor, a fost realizată și fotografia care ilustrează articolul de față și care a primit World Press Photo Awards în 2017.)
În jurul organizației Black Lives Matter s-au coagulat alte mișcări civice, precum Black Youth Project 100, Dream Defenders, Million Hoodies sau Hands Up United.
Mișcarea e difuză, neierarhizată, condusă practic doar de femei, și refuză apropierea de figuri instituționalizate, precum pastorul Jesse Jackson. Prin happenings și acțiuni de flash mob, BLM încearcă să mobilizeze opinia publică în chestiuni legate de drepturile minorităților sau de probleme sociale, precum salariul minim.
Bernie Sanders, candidatul prezidențial democrat ieșit din cursă, integrase în programul său o parte din revendicările BLM.
Mai degrabă decât Panterele Negre, ei se văd apropiați de moștenirea lui Martin Luther King și militează, printre altele, și împotriva dominației totale a ideologiei pieței.
Paradoxul este că într-o anumită măsură BLM militează chiar și pentru ameliorarea rolului poliției, care, în multe zone urbane defavorizate, a devenit un simplu administrator al sărăciei și al chestiunii rasiale.
Nonviolentă, mișcarea BLM nu este însă foarte populară, nici măcar pentru o majoritate a populației de culoare. Au fost foarte criticați până și de fostul președinte Bill Clinton, iar o parte a opiniei publice le reproșează Black din denumire, lucru pentru care au fost chiar acuzați de rasism întors împotriva albilor. Ideea fiind că orice viață contează.
