Linkuri accesibilitate

Măsurile de blocadă luate de Kiev față de Transnistria – revoltătoare (MAE al Federației Ruse/NEWSMAKER)


Revista matinala a presei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:25 0:00
Link direct

AGERPRES relatează despre vizita la București a președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și îl citează pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a apreciat această vizită drept „istorică”. „Pentru că - a explicat Orban - la Chişinău, în Parlamentul de la Chişinău există practic, la ora actuală, o majoritate foarte clară care a transmis şi transmite constant semnale de democratizare, de integrare europeană şi de colaborare prietenească, frățeasc ă dintre Republica Moldova şi România”. Igor Grosu, la rândul său, a spus că va discuta şi cu reprezentanţii Senatului despre trasarea unor „obiective foarte pragmatice şi concrete”. „Pentru că – a accentuat el - dincolo de afecțiunea comună lingvistică, de neam şi aşa mai departe, cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului ne cer şi aşteaptă din partea politicienilor lucruri concrete, care să se materializeze în proiecte de infrastructură, în proiecte comune nu numai la nivel de guverne, dar şi de autorităţi publice locale”.

NEWSMAKER descrie reacția Ministerului de Externe al Federației Ruse la interdicția Ucrainei pentru accesul automobilelor cu numere de înmatriculare transnistrene, calificată la Moscova drept „revoltătoare”. Potrivit ministerului, „măsurile de blocadă luate de Kiev față de Transnistria vor avea cea mai negativă influență asupra procesului de reglementare a conflictului de pe Nistru” și „discreditează Ucraina ca participant în formatul „5+2”… Ministerul rus de externe a chemat, de asemenea, UE să reacționeze la cele întâmplate și „să dea o apreciere adecvată comportamentului protejaților săi ucraineni”, mai citează portalul.

NOVOSTI PRIDNESTROVIA, site-ul oficial al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene, citează un comunicat al departamentului de Externe de la Tiraspol în care autoritățile Republicii Moldova sunt acuzate, practic, că ar fi responsabile de interdicția Ucrainei pentru circulația pe teritoriul său a mijloacelor de transport cu numere de înmatriculare transnistrene. Potrivit comunicatului, autoritățile Republicii Moldova au pavat drumul spre această interdicție prin neglijarea înțelegerilor anterioare cu Tiraspolul și prin faptul că „a inițiat în trecut aplicarea de către Ucraina a interdicției pentru automobilele din Transnistria”. Comunicatul citat mai avertizează că măsura aplicată de autoritățile transnistrene „va conduce inevitabil la escaladarea tensiunii regionale”.

Ala Nemerenco, ministra Sănătății, „îngrozită” de schemele certificatelor false de vaccinare împotriva COVID-19

ZIARUL DE GARDĂ o citează pe Ala Nemerenco, ministra Sănătății, care, după o anchetă internă, a declarat că este „îngrozită” de schemele certificatelor false de vaccinare împotriva COVID-19 și de numărul celor implicați în această fărădelege, de domeniul miilor. Nemerenco a spus într-o emisiune TV că a expediat rezultatele anchetei Centrului Național Anticorupție (CNA), Procuraturii Anticorupție (PA), dar și altor instituții. Ziarul de Gardă menționează că va publica astăzi un articol de anchetă despre falsificatorii certificatelor de vaccinare.

ZIARUL NAȚIONAL titrează: „Ucraina nu cedează în fața autorităților separatiste de la Tiraspol”. „Cei care au încercat să traverseze astăzi, adică miercuri, frontiera moldo-ucraineană, dar nu aveau plăcuțe neutre sau moldovenești de înmatriculare, au fost nevoiți să facă cale întoarsă”. „Mai mult, - menționează portalul, - ucrainenii au fortificat toate punctele de frontieră amplasate în raioanele de est ale Republicii Moldova. De exemplu, punctul de trecere Kuciurgan este păzit de militari ucraineni înarmați cu pistoale automat”. Ziarul Național mai relatează, citând presa de la Tiraspol, că toate rutele companiei „Autogările Transnistriei” au fost stopate de către grănicerii ucraineni, iar pasagerii au fost nevoiți să coboare din mijloacele de transport și să treacă frontiera pe jos.

XS
SM
MD
LG