Intrarea trupelor române în Basarabia, ianuarie 1918 (II)

În guvernul de la Iași s-au purtat discuții în vederea trimiterii unor trupe în Basarabia. Decizia în vederea intervenției s-a luat în noaptea de 4/17 ianuarie 1918. Motivațiile celor care au ordonat trupelor trecerea Prutului au fost cel mai adesea acoperite de discursuri sentimentale sau direct de propagandă.

Chestiunile principale mi se par a fi următoarele: Au fost trupele române trimise acolo, invocându-se chemarea lor de către Sfatul Țării de la Chișinău, numai pentru a se asigura liniștea și ordinea? Sau această solicitare a fost doar o ocazie, doar un pretext pentru guvernul român de prelua controlul asupra teritoriului dintre Prut și Nistru și a pregăti încorporarea sa în Regatul României?

După intrarea trupelor române în Basarabia, generalul Constantin Prezan, șef al Marelui Cartier General Român, avea să emită o proclamație către „cetățenii Republicii Moldovenești”.

Chiar la început era invocată o solicitare a Comandamentului militar rus în vederea intervenției. Numai că se trecea ușor peste faptul că generalul Șcerbacev nu mai avea nicio autoritate asupra trupelor ruse de pe frontul românesc, aflate în acel moment fie în drum spre casă, fie în lupte cu trupele române în diferite locuri din Moldova. Scopul declarat al trupelor române consta în asigurarea ordinii publice, a vieții și bunurilor locuitorilor, precum și aprovizionarea armatelor române și ruse aflate pe front. Se preciza că trupele române nu veneau cu gând de cucerire sau de anulare a libertăților și drepturilor câștigate prin revoluție. Militarii români aveau să părăsească Basarabia după restabilirea ordinii și liniștii în regiune.

O altă proclamație avea să fie emisă de generalul Ernest Broșteanu, comandantul Diviziei 11 infanterie. Acesta insista pe prezența trupelor sale în Basarabia cu scopul de a păzi depozitele românești, care altfel erau în pericol de a fi prădate.

Ambele proclamații – și cea a lui Prezan, și cea a lui Broșteanu – au fost publicate în presă și au fost difuzate în Basarabia la 12 ianuarie 1918, utilizându-se în acest scop și aviația. Și reprezentanții Antantei – mai precis ai Franței – în România și Republica Democratică Moldovenească au dat asigurări oficialilor de la Chișinău, că prezența trupelor române era o măsură strict militară, pentru asigurarea frontului româno-rus și că nu avea să aibă vreo influență asupra situației politice din țară.

I.G. Duca, ministru în guvernul Brătianu, a lăsat o lucrare memorialistică – Amintiri politice – care nu poate fi ocolită pentru a înțelege ce s-a întâmplat în politica românească în timpul Primului Război Mondial. Aflat în cercul intim al puterii, Duca a relatat numeroase fapte, a descris atmosfera epocii, ceea ce ne ajută să înțelegem universul ideatic, dilemele și planurile clasei politice românești în contextul care ne interesează aici.

Mai mult decât atât, politicianul liberal nu se sfia să noteze și o chestiune peste care și istoricii, și cititorii obișnuiți par să treacă repede, și anume, care a fost scopul politic al intervenției românești la răsărit de Prut.

„[N]e-am hotărât să trimitem trupele noastre spre a ocupa Basarabia și, înlăturând orice primejdie bolșevică între Prut și Nistru, să permitem celor de la Chișinău să îndeplinească și ultima formalitate: unirea solemnă a Basarabiei dezrobite cu Patria Mamă. Generalul Broșteanu, unul din primii decorați cu «Mihai Viteazul» și care ne era cunoscut ca un om de tact, a fost pus în fruntea trupelor însărcinate să intre în Chișinău. Bineînțeles, ca să salvăm aparențele, am însărcinat pe Generalul Prezan să dea un manifest [proclamația amintită mai sus; nota D.D.], prin care să arate Basarabenilor că nu venim nici în cucerire, nici pentru a răpi populației pământul și roadele revoluției, ci pentru a restabili ordinea și a o pune la adăpostul jafurilor de care sufereau cu toții. Manifestul insista dimpotrivă asupra caracterului trecător al intervenției noastre militare și asupra faptului că treceam Prutul în urma rugăminții formale a comandamentului rusesc”, scria I.G. Duca. Erau amintite și asigurările date de Aliați „formal” populației din Basarabiei. Memorialistul considera că acestea erau necesare „precauțiuni stilistice”, având în vedere propaganda bolșevică, care insista pe intențiile anexioniste ale „oligarhiei române”.

Dincolo de necesitățile militare ale asigurării propriului spate, aflat în pragul anarhiei și bolșevizării, din cele prezentate mai sus reiese că guvernul de la Iași își făcuse niște calcule în vederea alipirii Basarabiei de către România. Punerea în aplicare a acestui plan depindea de reacția basarabenilor și rușilor în special. Puterile Centrale – care aveau un armistițiu cu România de la sfârșitul lunii noiembrie/începutul lunii decembrie 1918 – nu au descurajat intervenția trupelor române în Basarabia. Dimpotrivă, Centralii vedeau această regiune, încă rusă din punct de vedere juridic, ca pe o compensație pentru România la pierderea Dobrogei, pe care ar fi urmat să o preia Bulgaria. Și unii oameni politici români gândeau în termeni asemănători, chiar dacă nu puteau să o spună public, inclusiv pentru a justifica pierderile înregistrate de România într-un război care în acel moment părea să se sfârșească prost pentru ea.

Marele Cartier General Român a dat ordinul de trecere a trupelor sale în Basarabia la 7/20 ianuarie 1918. În noaptea de 10/23 ianuarie 1918, Divizia 11 infanterie a trecut Prutul pe la Ungheni, îndreptându-se prin Călărași spre Chișinău-Tighina/Bender. Unele unități s-au deplasat pe jos, altele cu trenul, pornind din gara Socola, lângă Iași. Divizia 1 Cavalerie trecuse Prutul la 8/21 ianuarie 1918, pe la Țuțora, și se îndreptase spre nordul Basarabiei, pe direcția Bălți-Soroca. Divizia 2 Cavalerie a trecut în Basarabia pe la Leova, în direcția Tighina/Bender. La 11/23 ianuarie 1918, Divizia 13 infanterie avea să traverseze râul mai la sud, spre Cahul, înaintând de-a lungul Dunării/brațul Chilia, ținta fiind Cetatea Albă. Inițial subordonate direct Marelui Cartier General, aceste divizii aveau să fie la scurtă vreme grupate în Corpul VI Armată. Efectivele lor se ridicau la circa 2/3 din cele standard.