Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (VII)


Prizonieri la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).

Hrana prizonierilor din lagărul Șipote

Prizonierii s-au plâns unei comisii românești care venise în control, la începutul lunii decembrie 1916, de mâncarea slabă, formată din legume fierte în apă, cu oțet, fără ulei. Dacă inițial pâinea era făcută din făină de grâu, ulterior a fost făcută dintr-un amestec de făină de grâu și făină de porumb. Cantitatea primită s-a redus de la un kilogram la 750 grame pentru prizonierii care nu munceau.

Mai ales prizonierii germani se plângeau că li se dădea mămăligă, aliment care era neobișnuit pentru ei și pe care nu-l puteau mânca. Germanii ar fi preferat în schimb o cantitate mai mică de pâine. Hrana avea să cunoască o îmbunătățire după izbucnirea epidemiei de tifos exantematic din primele luni ale anului 1917, când s-au trimis de la Iași ceai, zahăr și paste făinoase.

Prizonieri Centrali în lagărul de la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).
Prizonieri Centrali în lagărul de la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).

Prizonierii erau aprovizionați prin cumpărarea celor necesare de pe piață, cu documente justificative reduse la minimum. Pentru fiecare prizonier erau alocați 65-70 bani pe zi. Ca urmare a lipsei alimentelor, banii nu puteau fi cheltuiți integral. Comandanții de companii, care erau prizonieri, primeau alimentele în stare primă, acestea fiind pregătite de captivi. Vasele pentru pregătirea hranei, inclusiv cazanele, erau insuficiente, astfel încât oamenii mâncau în serii.

Existau patru bucătării pentru trupă, în funcție de cetățenii și/sau obiceiuri alimentare: una pentru germani, o alta pentru austrieci, o a treia pentru maghiari, iar cea de-a patra pentru bulgari și turci. Cadeții germani și austrieci aveau și ei bucătării separate, precum și mai multă libertate atunci când alcătuiau meniul. După ce se primiseră alimente din Germania, în decembrie 1917, fiecărei bucătării i se repartiza un supliment la rația oficială din partea comitetului prizonierilor. Resturile care rămâneau de la bucătărie erau folosite pentru hrănirea câtorva porci pe care îi avea fiecare grup.

Rațiile pentru prizonieri s-au tot schimbat de-a lungul existenței lagărului de la Șipote. Doctorul elvețian Bacilieri, care au fost în lagăr în toamna anului 1917, aprecia că hrana, în mod particular pâinea, era bună. Se înregistrau periodic și transporturi de făină stricată. Meniul prizonierilor sănătoși cuprindea la micul dejun ceai și pâine, la prânz, în funcție de zile, varză cu roșii, fasole, cartofi și roșii gătite cu ulei, brânză, ceapă și mămăligă, supă de cartofi, carne cu varză, iar la masa de seară, diferențiat pe zile, fasole cu usturoi, borș cu cartofi și legume, supă de fasole, borș cu fasole și mămăligă, borș cu varză, varză cu roșii. În privința cantităților, un prizonier primea zilnic 700 grame de pâine sau un kilogram de mălai, 200 grame de cartofi, 150 grame de carne, 100 grame de roșii, 75 grame de fasole, 50 grame de ceapă, 30 grame de legume, 10 grame de zahăr, 10 grame de ulei etc. Bolnavii primeau suplimentar 20 grame de zahăr, iar carne numai duminica.

Baracă în lagărul Sipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).
Baracă în lagărul Sipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).


La rândul său, doctorul Guillermin considera, în februarie 1918, că hrana era suficientă. Un prizonier primea atunci 700 de grame de pâine/zi, două zile pe săptămână aceasta fiind înlocuită cu mămăligă. De altfel, bucătăria din lagăr se prezenta foarte bine. Prizonierilor li se dădea dimineața ceai, la prânz un fel de mâncare consistent, în general legume cu ulei, iar seara la fel. În acel moment prizonierii nu primeau carne, excepție făcând bolnavii și convalescenții. Se mânca multă fasole, iar mazărea avea viermi.

Încălcarea prevederilor legale în administrarea lagărului de la Șipote a fost o realitate care i-a afectat pe prizonieri, cum aveau să constate chiar oficialii români care au controlat ceea ce se întâmpla acolo. Colonelul Leonida Foișoreanu, care a fost comandant al lagărului în perioada 1 iulie 1917-1 ianuarie 1918, a fost trimis în fața Curții Marțiale ca urmare a neregulilor descoperite în aprovizionarea acestui centru de internare a prizonierilor. Ancheta a privit și alte persoane implicate.

Corespondență și ajutoare externe

La sfârșitul anului 1916, prizonierii de la Șipote erau nemulțumiți că nu puteau să corespondeze cu familiile. Oficialitățile române susțineau că întrucât nu existau informații despre militarii proprii aflați în lagărele Centralilor, nu puteau face o favoare de acest fel prizonierilor austro-ungari sau germani. Ca peste tot în lagărele românești, primirea și trimiterea corespondenței era „foarte greoaie”, cum aprecia un observator neutru.

Legația Elveției și Crucea Roșie suedeză au făcut, în 1917 și 1918, servicii însemnate prizonierilor de la Șipote, intermediind expedierea de scrisori și mandate, bani, alimente și îmbrăcăminte, venite din țările lor. În mod special medicii elvețieni în special au avut intervenții eficiente în favoarea prizonierilor. Ca urmare a instrucțiunilor primite de la guvernele Puterilor Centrale, reprezentanții Elveției ajunși în lagărul de la Șipote, în februarie 1918, au acordat împrumuturi în valoare de 40 de lei cadeților și stegarilor, de 16 lei subofițerilor și de doi lei soldaților; valoarea totală a împrumuturilor s-a ridicat la 15.000 de lei.

La Șipote au fost trimise trei vagoane de alimente, precum și pachete individuale de la Crucea Roșie germană, plus două vagoane cu uniforme. La începutul lunii februarie 1918 sosiseră deja la Iași, prin Crucea Roșie suedeză, și urmau să le fie expediate prizonierilor de la Șipote, diverse bunuri cerute de aceștia: haine, rufărie, pături, alimente, lumânări, briciuri, medicamente etc. De asemenea, prizonierii aspiranți/cadeți primeau la sfârșitul anului 1917-începutul anului 1918 sume de bani, variind între 800-900 de lei, din partea ofițerilor prizonieri de la Dobrovăț.

Disciplina

De disciplinarea prizonierilor se ocupau jandarmii români. Între pedepsele utilizate se aflau închisoarea și legarea la stâlp timp de una-două ore. Pentru tentativă de evadare de la Șipote, unii prizonieri au fost loviți și scuipați în față de ofițerii români.

Prizonieri la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).
Prizonieri la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).

Un eveniment numit „cinematograful” a avut loc în lagărul Șipote la 14 ianuarie 1917. Locotenent-colonelul Alexandru Florescu, ajutor al comandantului, a simulat judecarea și execuția unor evadați care fuseseră capturați. Cei în cauză au fost duși în fața plutonului de execuție, iar soldații și-au încărcat armele. În acel moment, condamnaților li s-a transmis să ceară grațierea, care le-a fost acordată. Se pare că înscenarea ar fi avut drept scopt stoparea evadărilor, care erau numeroase.

La începutul lunii februarie 1918, la Șipote erau înregistrați 134 de prizonieri evadați. Potrivit unor surse românești din primăvara anului 1918, de-a lungul existenței lagărului Șipote au evadat 247 de prizonieri, dintre care 187 de austro-ungari, 50 de germani și 10 bulgari.

Vezi comentarii

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG