1918 – 2018. Un Centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țicu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.
Timp de mai bine de un an, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918, dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune în contextul lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.
„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetător-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )
„Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice.” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași (din 1995).