Întrucât Legația României de la Petrograd practic își încetase activitatea, în urma expulzării ministrului Diamandy, negocierile între guvernul român și autoritățile ruse bolșevice au fost purtate prin intermediul Aliaților. S-au evidențiat Joseph Boyle, ofițer canadian, și Carlo Fasciotti, ministrul Italiei la Iași. De asemenea, mai mulți consuli aflați la Odesa, în special cei ai Italiei și Franței, dar și cel al Spaniei (țară neutră), precum și atașații militari Aliați au jucat un rol important în negocieri și/sau în apărarea cetățenilor români aflați în pericol. Două dintre personajele amintite mai sus merită mici biografii.
Joseph Whiteside Boyle a avut o viață care pare desprinsă dintr-un roman de aventuri. Născut în 1867 în Canada, din părinți irlandezi și scoțieni, Boyle a fost marinar câțiva ani la sfârșitul adolescenței, apoi a devenit administratorul unui club de box, s-a implicat în cursele de cai – o tradiție de familie –, a participat la „goana după aur” din Klondike, de la sfârșitul secolului XIX, și s-a îmbogățit. Inteligent, curajos, direct, fermecător – după cum l-au descris unii contemporani –, Boyle intra ușor în relații cu oamenii, dincolo de multele convenții sociale rigide, lega și întreținea prietenii. La izbucnirea Primului Război Mondial a organizat pe spezele sale un grup de voluntari din Yukon, cu care voia să meargă în Europa, pentru apărarea Imperiului Britanic. Deși oferta i-a fost acceptată, în momentul plecării micii lui unități spre frontul de Vest i s-a spus că era prea în vârstă (avea aproape 50 de ani) pentru a participa la lupte. Totuși, în semn de recunoaștere a meritelor sale a fost promovat ofițer canadian; potrivit unor date a urcat până la nivelul de locotenent-colonel, conform altora era vorba chiar de gradul de colonel. Avea să ajungă în cele din urmă pe continentul înaintașilor săi, dar împreună cu un grup de ingineri americani implicați în organizarea transporturilor pe căile ferate rusești, suprasolicitate de război.
De căile ferate rusești depindea și aprovizionarea României cu armament, muniții, dar și cu alimente. Nu întâmplător, în toamna anului 1917 Boyle a ajuns în Moldova apuseană, unde statul român încă rezista. Canadianul și-a făcut repede relații între români, inclusiv la Curtea Regală, îndeosebi legătura sa cu regina Maria reținând atenția. Însă rolul său a fost important mai degrabă în asigurarea unei comunicări între România și Rusia Sovietică în primele luni de după preluarea puterii de către bolșevici la Petrograd. Boyle a avut un rol în acțiunea de readucere la Iași a unei părți a Arhivei Ministerului Afacerilor Străine al României și a biletelor de bancă (ale BNR), esențiale pentru tipărirea bancnotelor, care fuseseră duse în Rusia în același an.
Carlo Fasciotti se născuse în 1870 într-o familiei udineză cu tradiții liberale. După ce a urmat studii de drept, a intrat în diplomație; de-a lungul carierei a fost reprezentant al Italiei în mai multe țări europene. În 1911 a fost numit ministru extraordinar și plenipotențiar al Legației italiene de la București. Era încă tânăr și energic, încrezător în viitorul țării sale, care trebuia să-și joace bine cărțile inclusiv în România. În conformitate cu poziția oficială, a avut un rol în negocierile cu guvernul român în perioada neutralității, inclusiv pentru intrarea în război de partea Antantei, iar după aceea în asigurarea legăturilor dintre Aliați și regatul de la nord de Dunăre. În toamna anului 1916 a urmat guvernul Brătianu la Iași, alături de celelelate reprezentanțe diplomatice.
La sfârșitul lunii ianuarie 1918, Boyle a avut o întrevedere cu Salkind, adjunctul lui Troțki la Afacerile Străine din guvernul Lenin, în timpul căreia a discutat despre relațiile dintre Rusia și România. O altă întâlnire a avut loc la începutul lunii februarie 1918, de această dată între colonelul Boyle – văzut ca intermediar britanic (Canada era dominion al Regatului Unit) – și consulul francez Arquier, pe de o parte, și Racovski, de cealaltă parte. Cei doi occidentali i-au propus liderului bolșevic să se formeze o comisie care să reglementeze conflictul dintre România și Rusia sovietică. Racovski avea să facă o prezentare a acestei vizite la o ședință a Colegiului Suprem Autonom pentru Afacerile Ruso-Române, desfășurată la Petrograd, la 10/23 februarie 1918. Cei prezenți au decis acceptarea propunerii Boyle-Arquier. Considerațiile părții ruse erau militare, politice și propagandistice. Rușii erau preocupați îndeosebi ca românii să evacueze Basarabia și să nu întreprindă nici un fel de acțiune militară sau alte acțiuni „dușmănoase” împotriva revoluției ruse.
După doar o zi, la 11/24 februarie 1918, RUMCEROD-ul a răspuns oficial propunerilor franco-britanice de mediere a conflictului ruso-român. Actul cuprindea patru puncte. Guvernul român se angaja să facă oficial o declarație că avea să evacueze în mod progresiv Basarabia, începând cu localitățile Bender și Jibrieni (la nord de vărsarea brațului Chilia în Marea Neagră), astfel încât în termen de două luni aveau să rămână între Prut și Nistru doar 10.000 de militari români, pentru a păzi depozitele românești și căile ferate. Activitățile de poliție aveau să fie preluate de miliția locală. Comandamentul militar român renunța la amestecul în treburile interne și în viața politică a Basarabiei. România se obliga să nu întreprindă acțiuni ostile, militare sau de altă natură, împotriva Federației Sovietice Ruse. Ca o concesie, se admitea ca după satisfacerea nevoilor populației locale și detașamentelor militare ruse, produsele agricole ale Basarabiei să fie destinate exclusiv pentru aprovizionarea României. O comisie formată din reprezentanți ai Rusiei, României, Franței, Angliei și Statelor Unite ale Americii avea să se constituie pentru medierea litigiilor dintre ruși și români. În cazul în care Armata Română era nevoită să se retragă în Rusia, urmau să i se asigure adăpost și provizii. Dacă aveau să aibă loc, în paralel, acțiuni militare ruse și române împotriva Puterilor Centrale, urma să se stabilească o legătură directă între comandamentele armatelor ruse și comandamentul român.
Primit de la RUMCEROD prin intermediul colonelului Boyle, textul rușilor a fost discutat în guvernul de la Iași la 14/27 februarie 1918. Potrivit datelor vehiculate de oficialii români, guvernul de la Iași ar fi acceptat să negocieze cu Rumcerodul din trei motive: să-i salveze pe refugiații români de la Odesa, luați ostatici de bolșevici, să asigure depozitele de armament, muniții și alimente din sudul Rusiei, precum și să nu lăse descoperit spatele frontului. Pe varianta păstrată în arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României se află o rezoluție a lui Alexandru Averescu, care începe astfel: „Se admit toate condițiunile, exceptând prima”. De asemenea, în aceeași rezoluție, președintele Consiliului de Miniștri insista ca înainte de începerea negocierilor dintre cele două părți să fie eliberați cetățenii români deținuți de ruși la Odesa. Rezoluția lui Averescu avea să dea naștere unor controverse atât în cursul anului 1918, cât și în perioada interbelică.
