Impactul Marelui Război asupra Basarabiei
Conturam în reflecțiile anterioare drumul parcurs de Basarabia de la revoluția din februarie 1917 până la evenimentele din toamna-iarna anului, atunci când se vor desfășura cele mai importante acțiuni și evenimente ce vor determina adoptarea deciziei de autonomie a Basarabiei față de Imperiul Rus: Congresul Militarilor Moldoveni (20-27 octombrie), prima ședință de constituire a Sfatului Țării (21 noiembrie) și proclamarea Republicii Democratice Moldovenești la 2 decembrie.
Dar rostul acestui blog „în tandem” este tocmai de a genera o polemică istorică și istoriografică amicală între cele două maluri ale Prutului, într-o încercare de a introduce cititorul nostru în ambianța anilor 1917-1918, în psihologia acelor timpuri și în trăirile oamenilor care au trebuit să ia decizii istorice.
Din acest considerent voi porni în analiza acestor circumstanțe reieșind din gândurile expuse de Dorin Dobrincu, care ne spune că anii de neutralitate a României (1914-1916) au fost anii „cântăririi unei decizii”, de a fi cu Puterile Centrale, care promiteau Basarabia sau de a lua partea Antantei, inclusiv a „dușmanului istoric” Rusia, care oferea Transilvania, Banatul și Bucovina. Alegerea a fost făcută în favoarea Antantei, ne spune autorul, chiar dacă „aceasta marca ieșirea din logica pe care se construise politica externă a statului român după 1878, de neîncredere în Rusia, chiar de teamă față de aceasta și căutarea de alianțe care să ofere protecție în fața unei posibile agresiuni rusești”.
Cum erau văzute în Basarabia aceste opțiuni ale României și care a fost impactul acestei deciziii asupra moldovenilor care gândeau în termenii pan-românismului? Recunosc că răspunsul la această întrebare nu este doar efectul reflecțiilor asupra celor expuse de Dorin Dobrincu, dar și asupra multiplelor speculații și stereotipuri bolnăvicioase sau de orgoliu, care mai persistă încă printre basarabeni, că România „întotdeauna a preferat Ardealul în defavoarea Basarabiei”.
Curiozitățile Centenarului - Implicări ardelene și bucovinene
Implicări ardelene și bucovinene
Onisifor Ghibu și George Tofan au făcut parte dintr-un grup de intelectuali ardeleni și bucovineni, care au ajuns în Basarabia în urma revoluției din Februarie 1917 pentru a ajuta la organizarea școlilor în limba română, pentru a imprima cărți și ziare, precum și pentru a ajuta basarabenii în cearta pe tema reorganizării vieții politice și culturale.
Alături de aceștia, mai mulți intelectualii din Bucovina, Transilvania și Vechiul Regat au fugit de război în Basarabia, au ajutat cu tipărirea „Cuvântului moldovenesc”, au început diverse cursuri de limbă, istorie, cultură și științe, înființând Universitatea Populară la Chișinău.
Intrarea Rusiei țariste în Primul Război Mondial a fost pentru moldoveni o dublă tragedie. Una umană, deoarece urmau să meargă la război drept „carne de tun” pentru mărirea și întărirea unui imperiu care-i subjuga, iar alta națională, or prin litera tratatului de alianță între Puterile Centrale și România, care obliga statul român să lupte împotriva Rusiei, românii din Basarabia urmau să se lupte nu doar cu românii din Bucovina, Ardeal, Maramureș și Banat, dar chiar și cu românii din Regat.
Guvernul rus intuia faptul că o astfel de perspectivă ar fi făcut soldatul basarabean unul extrem de ineficient și chiar „trădător”. Prin urmare, în anii de Neutralitate a României, guvernul țarist a recurs la mai multe acțiuni anti-românești, care vor avea repercursiuni majore și în contextul anului 1918. În primul rând, din Basarabia a fost mobilizată 12% din populație pentru războiul pe toate fronturile, dar moldovenii mobilizați au fost deplasați în armatele de peste Nistru și în regiunile îndepărtate ale imperiului, trupele ruse din Basarabia fiind alcătuite din străini.
În al doilea rând, atât cât a stat România în expectativă, guvernul rus a rechiziționat populația din Basarabia la construcția liniilor de apărare contra României, din partea careia se aștepta la un atac. Unele linii de tranșee, gropi și sârmă ghimpată erau vizibile în regiunile Reni, Ungheni, valea Prutului și Dunăre chiar și în anii 1920.
În al treilea rând, au fost date ordine pentru evacuarea Basarabiei, pentru transportul actelor, documentelor, funcționarilor și valorilor. Depozitul sucursalee Băncii Imperiale, valorile bisericești și particulare au fost evacuate la Saratov și Kiev, de unde n-au mai fost întoarse. Dar cel mai important, pentru manipularea populației locale, s-a procedat la o amplă campanie de propagandă anti-românească, în special printre moldoveni și evrei, care constituiau împreună circa 70% din populația provinciei. Evreilor li se inocula antisemitismul român, care va „nimici toți jidovii”, iar moldovenilor faptul că „boierimea de peste Prut le va lua pământurile și îi va supune în jugul boieresc”.
Decizia României de a face război alături de Rusia împotriva Puterilor Centrale a fost o grea lovitură pentru mișcarea de renaștere națională și pan-româniștii din Basarabia. Potrivit relatărilor presei timpului „mișcarea națională din Basarabia, prin esența ei democratică, nu putea înțelege alianța de inimă a fraților români cu tirania putredă muscovită”. Pentru naționaliștii basarabeni atitudinea României era inexplicabilă și dureroasă, mai mulți fruntași ai acestei tendințe exprimându-se că „România face o mare prostie aliindu-se cu Rusia țaristă”. Unii dintre aceștia, cu mari dificultăți și prin multe încercări au scăpat teferi după ce au făcut astfel de declarții.
Pe de altă parte, pentru moldovenii din Basarabia războiul a devenit un catalizator al tendințelor pan-românești, o experiență de cunoaștere a sinelui și a celuilalt. Pe câmpul de luptă, în tranșee, în spitale, între prizonieri și ca prizonieri, în Bucovina și în Maramureș, invadate de armatele țariste, în populația și armata austro-ungară, moldovenii din armata rusească au descoperit alți români, țărani ca și ei, apropiați de vorbă și gând. Cu intrarea în România, ca aliați în cadrul ostilităților militare, mai întâi în Dobrogea, apoi în Moldova, basarabenii au cunoscut pământurile românești, satele și târgurile, munții și râurile, s-a schimbat percepția despre geografia și istoria spațiului românesc printre soldații simpli, veniți de la vatra satelor moldovenești. Prin umare apare absolut firesc, că marile transformări naționale și sociale, primele forme de organizare a acestora, au loc printre militarii moldoveni care în curând se vor organiza la Odesa, Sevastopol, Kiev, Herson și Chișinău, punând problema autonomiei Basarabiei în cadrul Imperiului Rus.
La începutul anului 1917, când România era ocupată de armatele străine, până la Siret de trupele germano-austro-ungare și cele turco-bulgare, iar dincolo de Siret de cele rusești, cu o firavă prezență administrativă și armată românească, chiar și cei mai optimiști nu puteau visa la o reîntregire a României, cu atât mai puțin la o alipire a Basarabiei. În mințile multor români persista obsesiv întrebarea, dacă printr-o înțelegere globală cu Germania, Rusia țaristă nu va pune hotarul său pe Siret sau chiar mai departe, așa cum pe timpuri a încercat să o facă într-o înțelegere cu Imperiul Otoman la 1812.
