Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XXXVI)


Sanitari la un exercițiu cu tărgi, Primul Război Mondial (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României, http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/sanitari-la-un-exercitiu-cu-targi-in-

În urmă cu un secol, comuna Podoleni era formată din satele Podoleni de Sus, Podoleni de Jos și Podu Hagiului, atunci în județul Fălciu. Astăzi comuna Podoleni face parte din județul Iași; în același județ se află și satul Podu Hagiului, parte a comunei Gorban. Un centru de internați a funcționat în anii primei conflagrații mondiale la Podoleni, iar un subcentru la Podu Hagiului.

Centrul Podoleni (și subcentrul Podu Hagiului)

Centrul Podoleni avea 501 internați la 10 martie 1917. Dintre aceștia, 496 erau în centru, iar patru meseriași și un muncitor erau la muncă. Pe cheltuiala lor se întrețineau 82 de persoane, în timp ce 102 erau întreținute de către stat (una din clasa I și 103 din clasa a II-a). Câteva zile mai târziu, în centru mai erau 428 de internați, la muncă tot patru, în schimb 69 erau în concediu.

Potrivit unui document din 15 martie 1917, internații erau cazați în cele trei sate ale comunei Podoleni: Podoleni de Sus, Podoleni de Jos și Podu Hagiului. Internații locuiau în camere care ofereau bune condiții igienice, iar celor lipsiți li s-au dat haine. În acel moment nu existau epidemii între internați. Cei aflați la muncă erau bine tratați, hrana era suficientă și bună calitativ, iar plata muncii se făcea la timp.

Bucătării izotermice de campanie (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României, http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/bucatarii-izotermice-de-campanie)
Bucătării izotermice de campanie (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României, http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/bucatarii-izotermice-de-campanie)


Medicul L. Bacilieri a vizitat centrul Podoleni și subcentrul Podu Hagiului în zilele de 19-20 aprilie 1917. Numărul internaților aproape se dublase, ajungând la 977, austro-ungari și germani. Comandantul centrului se dovedise preocupat de situația internaților și priceput în gestionarea situației. Mâncarea celor din clasa a III-a părea să fie mai bună decât în celelalte centre. De altfel, la Podoleni era singurul loc unde se mâncase carne aproape regulat, de două ori pe săptămână. În anotimpul rece existase lemn din abundență, internații nesuferind de frig. Și starea sanitară fusese bună în timpul iernii. De altfel, la infirmerie nu se afla niciun internat bolnav, ci numai soldați români.

La 23 și 27 octombrie 1917, Bacilieri a ajuns iarăși la Podoleni. Centrul avea atunci 857 de internați, dintre care 87 își asigurau singuri hrana, 53 erau din clasa I, 156 din clasa a II-a, iar 561 din clasa a III-a; la muncă se aflau 130 de oameni. Din punct de vedere al cetățeniei, 715 erau austro-ungari, 114 germani și 28 turci. Spațiile de locuit erau bune, paturile internaților din clasa a III-a erau din scânduri, deasupra cărora se puneau puține paie, iar pentru cei din clasa II-a erau saltele umplute cu paie. Un internat avea sarcina de a controla cantitatea de alimente distribuită celor din centru.

Amintiri din timpul războiului, Călmățui, Galați, 1917, (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României, http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/amintiri-din-timpul-razboiului-12)
Amintiri din timpul războiului, Călmățui, Galați, 1917, (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României, http://www.marelerazboi.ro/razboi-catalog-obiecte/item/amintiri-din-timpul-razboiului-12)

Un medic permanent se afla în centrul Podoleni. Deși nu existaseră niciodată observații critice cu privire la starea sanitară, din mai până în octombrie 1917 se înregistraseră 25 de decese. Infirmeria era instalată în clădirea școlii. Nu exista un WC apropiat de clădire, ci se construiseră latrine primitive în curte, unde bolnavii ajungeau cu greu. În infirmerie erau 15 bolnavi la 29 octombrie 1917, șase dintre aceștia suferind de malarie. Cei grav bolnavi aveau saltele de paie cu cearșafuri, ceilalți stăteau pe scânduri acoperite cu rogojini. Se manifesta în centru o stare de nervozitate între comitet, un grup de internați și comandant. Unii internați reproșau comitetului că nu se ocupa suficient de cei din clasa I și clasa a II-a, deși admiteau că se îngrijea mult de clasa a III-a. În plus, contestatarii insistau asupra faptului că nu puteau recunoaște comitetul, întrucât fusese desemnat de către autorități fără consultarea lor. Observator neutru, L. Bacilieri avea să noteze că de fapt comandantul român – „unul dintre cei mai buni” – era apreciat de către internați, ca urmare a grijii față de ei, fapt vizibil și în cantitatea de provizii strânse pentru iarnă. Totodată, comitetul de la Podoleni era unul dintre cele mai active și mai bine dotate.

Ca urmare a evadărilor numeroase care se înregistraseră în centru, comandantul român luase, la sfârșitul lunii octombrie 1917, măsuri de supravegherea foarte severe. Acestea au produs mari nemulțumiri între internați. Comitetul susținea că oamenii fugiseră având în vedere apropierea iernii, dar nu era exclus ca vecinătatea frontierei să fi favorizat evadările.

Cazuri de malarie existaseră în centrul de internare în toamna anului 1917, iar în iarna 1917/1918 fuseseră trei cazuri de tifos exantematic, soldate cu deces. La 2 februarie 1918, figurau la Podoleni 640 de internați, dintre care 481 erau în centru, iar 159 erau detașați la lucru (116 în agricultură, unul la CFR, 42 în „diverse”).

Cei 652 de internați aflați la Podoleni la 19 februarie 1918 erau împărțiți astfel după cetățenie: 300 de români, 160 de bulgari, 147 de austro-ungari, 32 de turci și 13 germani. Pe clase erau 94 din clasa IA, șapte din clasa IB, 218 din clasa a II-a, 333 din clasa a III-a. În sat erau 452 de internați, iar alți 200 se aflau la muncă. Infirmeria avea o sobă bună și paturi cu saltele sau rogojini. Trei bolnavi erau în infirmerie; ei primeau ouă și lapte. Drept baracă de rezervă în caz de creștere a numărului de bolnavi fusese destinată o casă țărănească. Prețurile pentru produsele alimentare cumpărate în sat erau destul de apropiate de cele din alte centre: un ou – 40 de bani, un pui de găină – 6-8 lei.

Autoritățile române livraseră între timp haine pentru internați (100 de cămăși și 100 de chiloți bărbătești). Lemnul era scump în zonă. Se interzisese accesul la o pădure aflată la trei-patru kilometri, de aceea lemnul trebuia adus de la o distanță de 10 kilometru. Internații puteau citi ziare, însă aveau dificultăți în procurarea lor. Mulți internați lucraseră pentru ruși, la calea ferată, și fuseseră foarte bine plătiți și hrăniți. În schimb, situația la calea ferată Băcești-Roman fusese proastă, fapt de altfel semnalat și de internații sau comandanții din alte centre. L. Catargi, reprezentantul guvernului român, care îl însoțea pe L. Bacilieri, a dat permisii – 15 o dată – prin rotație internaților care aveau domiciliul stabil în Moldova. Comandantul centrului, un anume Răscău (posibil locotenentul în rezervă Gheorghe Rășcanu), a fos convocat la Iași, ministrul de Război având a-i face reproșuri.

În ultima săptămână a lunii februarie 1918, la Podoleni erau înregistrați 637 de internați, dintre care 509 rămași în centru și 128 la muncă. Singuri se întrețineau 73 de internați, șapte erau din clasa I, iar 202 din clasa a II-a. Conform datelor oficiale de la sfârșitul războiului, din cei aproape 257 de internați de la Podoleni, se mai găsea unul singur în centru, 206 fuseseră transferați, 48 eliberați, iar doi erau dați dispăruți.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG