Linkuri accesibilitate

Unire sau anexare? Basarabia, 27 martie 1918 (XI)


Regele Ferdinand (Sursa: Gh. V. Andronachi, Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al unirii, Chișinău, 1933)

Serbările de la Iași

Alexandru Marghiloman nu-și ascundea satisfacția pentru ceea ce se întâmplase la 27 martie/9 aprilie 1918, și o făcea atât în relațiile oficiale interne, cât și în cele externe. Marghiloman s-a întâlnit cu regina Maria și cu prințul Carol la 28 martie/10 aprilie 1918, iar cu regele Ferdinand a doua zi. Cel din urmă era în mod evident mulțumit de ceea ce se întâmplase la Chișinău. Premierul român i-a trimis lui Horstmann, diplomat german aflat în partea ocupată a României, o telegramă privind unirea Basarabiei cu România, iar tot atunci a transmis mulțumiri și către Ministerul de Externe de la Berlin.

Catedrala din Iași la începutul secolului XX
Catedrala din Iași la începutul secolului XX

Ziua de 30 martie/12 aprilie 1918 a fost dedicată sărbătoririi la Iași a evenimentului petrecut anterior la Chișinău. În aceeași dimineață în gara din Iași au ajuns Ion Inculeț și Pantelimon Halippa, președintele, respectiv vicepreședintele Sfatului Țării, membrii cabinetului de la Chișinău, Daniel Ciugureanu, Teofil Ioncu, Vladimir Cristi, Nicolae N. Bosie-Codreanu, Pantelimon Erhan, Constantin Brăescu, Mihail Savenco, Vladimir Podvinschi, deputatul Constantin Stere și arhimandritul Gurie Grosu. Basarabenii au fost întâmpinați la gară de membrii guvernului român, Alexandru Marghiloman, Constantin C. Arion, Simion Mehedinți, Constantin Meissner, Constantin Hârjeu, Demetru Dobrescu, de generalul Constantin Prezan, de ofițerii de la Marele Cartier General, parlamentari, foști miniștri, prefecți etc.

Oficialii români și basarabenii au parcurs împreună, în trăsuri, drumul până la Mitropolie. La Te Deum au fost de față familia regală, oficialii basarabeni, membrii guvernului Marghiloman, dar și fruntașii liberali, înalți funcționari și militari. Au urmat o paradă militară, un banchet, un toast rostit de regele Ferdinand și un „răspuns” al lui Inculeț, iar la final intonarea imnului regal. După amiază au avut loc manifestații publice, iar seara un dineu oferit de Marghiloman în sufrageria Mitropoliei.

Regele Ferdinand
Regele Ferdinand

Basarabenii au fost decorați de rege. Inclusiv Stere a primit ordinul Coroana României, în grad de Mare Ofițer, ca o recunoaștere a eforturilor depuse de el la Chișinău în zilele care au precedat intrarea oficială a Basarabiei în componența statului român. Liberalilor nu le-a convenit acest gest simbolic, poate nici altora. Gheorghe Mârzescu s-a revăzut cu generalul Prezan, căruia i-a amintit „fraza din proclamația lui care promitea că se va retrage din Basarabia, după ce ordinea va fi restabilită. Râde și el”. Proclamațiile – emise de militari sau de civili – nu valorau prea mult în ochii autorilor acestora. Erau asimilate mai degrabă propagandei politice, servind cel mai adesea unor scopuri imediate.

Se făceau pregătiri și la București pentru celebrarea evenimentului de la Chișinău. La 1/14 aprilie 1918, Marghiloman a ajuns la București și a fost primit cu ovații și cu flori la gară, potrivit propriilor însemnări.

Continuități și discontinuități la Chișinău

Sfatul Țării s-a întrunit la începutul lunii aprilie 1918 pentru a decide în chestiunile care intrau în atribuțiile sale. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost ales președinte al Sfatului Țării, la 3/16 aprilie 1918, în locul lui Ion Inculeț. Stere nu a stat prea mult la Chișinău. S-a reimplicat în politica românească și a fost ales deputat în Parlamentul de la Iași. În plus, el avea să fie supus în perioada următoare unor atacuri concertate din partea liberalilor, care îl acuzau că la sfârșitul anului 1916 rămăsese în Bucureștiul ocupat de Centrali și scosese ziarul Lumina, progerman. Nici Stere nu rămăsese dator, el acuzându-i vehement pe liberali, în special pe Ion I.I.C. Brătianu, că duseseră țara la dezastru prin acțiunea lor în 1916.

Sfatul Țării trebuia să-i desemneze și pe cei doi oameni politici care ar fi urmat să intre în guvernul de la Iași ca miniștri ai Basarabiei. Alegerea s-a făcut prin vot. Ion Inculeț a fost ales fără probleme, la 3/16 aprilie 1918, cel în cauză fiind „destul de abil și activ”, potrivit evaluării lui Pan Halippa. Însă în cazul lui Daniel Ciugureanu a fost nevoie de un al doilea tur, la 4/17 aprilie. Cei doi aveau să reprezinte Basarabia în guvernul român în perioada următoare.

Petre Cazacu
Petre Cazacu

În ședința din 4/17 aprilie 1918, Sfatul Țării a decis desființarea Ministerelor de Externe și de Război, sarcinile acestora urmând să fie preluate de structurile guvernului central. Consiliul de Miniștri de la Chișinău a (re)luat denumirea de Consiliul Directorilor Generali; foștilor miniștri li se spunea iarăși directori generali. Președinte al Consiliului a fost desemnat Petre Cazacu, care asuma și funcția de director general la Finanțe. S-a înființat și un directorat nou, al minorităților. Noii directori generali erau Ion Costin, la Interne; Emanoil Catelly, la Agricultură („trebile pământului”); Nicolae N. Bosie-Codreanu, la Lucrările Publice; Ștefan Ciobanu, la Învățământ; Gheorghe Grosu, la Justiție și Culte, ulterior înlocuit cu Ion Pelivan; Vladimir Chiorescu, la Industrie și Comerț; Isac Gherman, la Controlul de Stat; Arcadie D. Osmolovschi, la Minorități. Consiliul Directorilor Generali urma să se ocupe de administrația regiunii, să pună în practică un ambițios program economic și social; (și) în acest fel se păstra autonomia Basarabiei.

Printr-un decret regal din 9/22 aprilie 1918, hotărârea Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilie 1918, privind unirea Basarabiei cu România, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu au fost desemnați oficiali tot atunci miniștri fără portofoliu în guvernul Marghiloman. De asemenea, a fost numit – în fapt, confirmat – Consiliul Directorilor Generali al Basarabiei.

Generalul Arthur Văitoianu a fost desemnat în iunie 1918 guvernator militar – uneori apare și denumirea de comisar general – al Basarabiei. Practic el întrunea atât funcțiile de șef al administrației Basarabiei, controlându-i pe directorii generali din executivul de la Chișinău, cât și pe cele de comandant militar al regiunii.

Generalul Arthur Văitoianu
Generalul Arthur Văitoianu

După 27 martie/9 aprilie 1918, 21 de deputați aveau să-și dea demisia din Sfatul Țării, locurile lor fiind ocupate de alții. La sfârșitul lunii noiembrie 1918, în parlamentul regional erau 140 de deputați: 114 moldoveni, nouă ucraineni, șapte evrei, patru ruși, doi bulgari, un găgăuz, un german, un polonez și un armean. Numărul reprezentanților minorităților etnice scăzuse, mai ales în privința ucrainenilor (de la 13 la nouă) și rușilor (de la șapte la patru).

Reacții internaționale față de schimbarea statutului Basarabiei

Țările Antantei nu au reacționat deschis nici favorabil, nici nu au dezavuat intrarea Basarabiei în componența României. Pentru ele altele erau problemele în contextul primăverii anului 1918, când se confruntau cu o puternică ofensivă germană pe Frontul de Vest. Cu toate acestea, unele rapoarte necoafate privind situația din Basarabia ajungeau în mâinile unor politicieni și înalți funcționari ai Antantei. Dacă Puterile Centrale acceptaseră, ba chiar încurajaseră alipirea Basarabiei de către România, reacțiile dinspre est au fost negative. Actul din 27 martie/9 aprilie 1918 nu a fost recunoscut nici de Ucraina, nici de Rusia.

Ucrainenii voiau ca orice schimbare a fostei granițe ruso-române să fie discutată, negociată la tratativele de pace de la București. La 30 martie/12 aprilie 1918, guvernul de la Kiev a trimis guvernului de la Iași o notă de protest față de anexarea Basarabiei (acesta era termenul folosit). Rada de la Kiev a declarat, la 3/16 aprilie 1918, că nu recunoaște rezoluția Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilie. Cabinetul ucrainean era însărcinat să transmită un protest către guvernele României, Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei și Imperiului Otoman. De asemenea, trebuiau luate toate măsurile pentru ca situația Basarabiei să fie reglementată doar cu acordul Ucrainei și prin consultarea voinței întregii populații a Basarabiei.

A avut loc un schimb de note între guvernele de la Iași și Kiev. Guvernul român a răspuns la 7/20 aprilie 1918, cel ucrainean a reacționat la 22 aprilie/5 mai, la 6/19 iunie înregistrându-se un nou răspuns al cabinetului Marghiloman. Într-un răspuns semnat de ministrul de Externe al României, Constantin Arion, către guvernul ucrainean, pe marginea chestiunii Basarabiei, se preciza că unirea „nu era cucerire”, că decizia fusese luată de Sfatul Țării, considerat organ reprezentativ al Basarabiei, în baza principiului autodeterminării popoarelor. Evident, și de o parte și de alta era vorba de retorică politică, într-o Europă de est aflată sub control german și austro-ungar în primăvara-vara anului 1918. Realitatea era că România controla Basarabia în acel moment și că putea invoca un act de voință politică locală în favoarea sa.

Rusia Sovietică și-a exprimat și ea dezacordul față de unirea Basarabiei în discuții ale unor oficiali bolșevici cu diplomația germană.Guvernul de la Moscova a trimis o notă guvernului de la Iași, la 5/18 aprilie 1918, prin care protesta față de includerea Moldovei pruto-nistrene în componența României, ceea ce, în opinia rușilor, reprezenta o încălcare a acordului Averescu-Rakovski, prin care se prevăzuse evacuarea Basarabiei de către trupele române. Sovieticii nu au recunoscut niciodată intrarea Basarabiei în componența României, iar relațiile între cele două părți au fost tensionate în cea mai mare parte a perioadei interbelice. În cele din urmă, presiunea Kremlinului asupra României avea să se transforme în agresiune deschisă în iunie 1940, al cărei rezultat a fost anexarea de către URSS a Basarabiei, dar și a nordului Bucovinei și părții de nord-vest a județului Dorohoi/ținutul Herța.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG