Linkuri accesibilitate

Maeştri şi Ucenici (XVII). Octavian SOVIANY


Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Octavian Soviany: Singurul meu maestru în carne şi oase a fost poetul braşovean Darie Magheru. Eram elev în clasa a XI-a când l-am văzut şi l-am auzit citind prima dată (venise pentru o întâlnire cu elevii de la Liceul „Şaguna”), iar impresia pe care mi-a făcut-o a fost deosebit de puternică. Aşa că i-am căutat mai întâi cărţile, apoi într-o bună zi, înarmat cu un caiet care conţinea încercările mele poetice de pe vremea aceea, mi-am luat inima în dinţi şi am sunat la uşa lui Darie.

Octavian Soviany
Octavian Soviany

Cei care nu l-au cunoscut şi nu l-au citit pe Darie Magheru e bine să ştie că scriitorul s-a născut la 25 octombrie 1923 la Luncă Câlnicului, lângă Braşov, a copilărit la Săcele (localitate ce va fi evocată în paginile romanului Cărămida cu mâner în ipostaza unui Macondo bahic, în linii de caricatură grotescă şi sângeroasă) şi a studiat arta dramatică la Academia regală din Bucureşti şi la Institutul de teatru „Matei Millo” din Iaşi, printre profesorii lui numărându-se George Vraca şi Ion Manolescu. În perioada 1950 – 1951 a fost deţinut politic. Apoi a fost actor la Braşov, Ploieşti (sub directoratul lui Toma Caragiu), Arad, Botoşani, şi l-a jucat pe Ion din Năpasta, rol care i-a atras aprecierile şi prietenia lui Emil Botta. În 1960 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor (filiala Braşov) în urma unui raport al lui Petre Sălcudeanu pe motiv că… mânca gândaci şi, deşi reprimit ulterior, va avea toată viaţa statutul unui marginal şi se va bucura de atenţia specială a Securităţii. A dus existenţa unui frondor singuratic, care i-a dat cu tifla, de nenumărate ori, establishment-ului totalitar. A murit la 25 octombrie 1983, în împrejurări nu foarte limpezi, care lasă deschisă ipoteza sinuciderii. Era în anii adolescenţei mele cel mai important scriitor al Braşovului, capul boemei braşovene şi protagonistul unor aventuri bahice (şi nu numai) care se transformaseră de mult în legende. Alcoolul a fost pentru mulţi dintre scriitorilor acelei epoci o formă de evaziune, dar mai ales o formă de refuz a sistemului, iar cârciuma reprezenta un petic de libertate.

Norocul meu a fost că lui Darie i-au plăcut mâzgăliturile mele şi am devenit cu timpul unul dintre musafirii frecvenţi ai garsonierei lui din cartierul Steagul Roşu. Pentru mine, întâlnirea noastră a fost, fără doar și poate, providențială. Datorită lui am ajuns să cunosc cu adevărat literatura românească dintre războaie. Era de părere că poezia este unul dintre acele lucruri de o gravitate extremă, pentru care uneori se plătește cu viața. Din cauza asta obișnuiesc să le spun tinerilor care îmi arată primele lor încercări poetice că nu trebuie să scrie decât dacă simt că n-au încotro. Și apoi trebuie știut că în anii ʼ70 locuinţa lui de pe strada Saturn, unde mi-am petrecut o parte însemnată din adolescență, era o oază de libertate și de nonconformism. La ușa lui Darie se termina Republica Socialistă România și începea un teritoriu liber de orice îngrădire și de orice prejudecată. Evident că deschiderea spre baladesc sau barochismul din primele mele volume de poezie sunt și rezultatul influenței lui Darie. Dar, înainte de toate, el a fost un om de o mare calitate sufletească și, din acest punct de vedere, nu știu dacă i-am înțeles lecția în totalitate. Și a fost desigur și un personaj incomod într-o eră a ticăloșilor, cărora poetul nu se sfia să le arate cu degetul fața adevărată… De asta a fost marginalizat. De asta poate nici azi scrierile sale nu se bucură de prețuirea pe care ar merita-o.

În afară de Darie, toţi ceilalţi maeştri ai mei au fost doar cărţile. Nu are rost să le înşir pe toate, am putea umple foarte uşor câteva rafturi de bibliotecă. Voi menţiona doar două nume: Baudelaire şi Flaubert, de la care am încercat să-mi însuşesc cultul lucrului bine făcut.

Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

O. S.: N-am avut niciodată vocaţia unui guru şi niciodată nu mi-am propus să-mi formez un grup de discipoli. În calitate de profesor de literatură, am fost pus însă în situaţia de a îndruma încercările poetice ale unora dintre elevii mei, dintre care câţiva vor reuşi să se impună printre vârfurile promoţiilor 2000 şi post 2000: Claudiu Komartin, Miruna Vlada, Cristina Stancu. Am organizat ani la rând la Liceul „Mihai Eminescu” din Bucureşti (unde predam) Festivalul de Poezie Gellu Naum, pentru a le oferi poeţilor liceeni ocazia de a citi alături de autori consacraţi, familiarizându-se astfel cu literatura contemporană, pe care programele şcolare o cam ocolesc. Şi pot să mă laud că prin sala de festivităţi a liceului au trecut mai toate numele mari ale poeziei actuale. De la Cezar Baltag şi Cezar Ivănescu, de la Angela Marinescu şi Nora Iuga la Marius Ianuş, Constantin Virgil Bănescu, Răzvan Ţupa, Elena Vlădăreanu sau Ruxandra Novac. Apoi cred că am contribuit şi eu, alături de Marin Mincu, prin luările mele de cuvânt de la cenaclul „Euridice” şi textele critice, la promovarea valului 2000, pe care autorii din generaţia mea l-au primit în general cu ostilitate. Dar n-am fost un maestru... detest această titulatură şi niciodată nu m-am auto-propus ca model. Şi nu cunosc niciun tânăr autor care ar fi încercat să scrie în spiritul poeziei mele.

* * * * * * * *

Născut la 23 aprilie 1954, la Braşov. Absolvent al Facultăţii de Filologie de la Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca (1975-1979). Doctor în filologie al Universităţii Bucureşti (2008).

Profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Scriitor. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1995. Exclus ilegal in 2016.

Cărţi publicate:

(Poezie) Ucenicia bătrânului alchimist, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983;Ucenicia bătrânului alchimist, Dacia, 1983; Cântecele desăvârşirii interioare, Albatros, 1994; Turnul lui Casanova, Pontica, 1996; Provincia pedagogică, Cartea Românească, 1996; Textele de la Montsalvat, Axa, 1997; Cartea lui Benedict, Vinea, 2002; Alte poeme de modă veche, Pontica, 2004; Scrisori din Arcadia, Paralela 45, 2005 (e.d a II-a, Tracus Arte, 2017); Dilecta, Cartea Românească, 2006; Pulberea, praful şi revoluţia, Casa de Editură Max Blecher, 2012; Dicţionarul de rime, Vinea, 2013; Călcâiul lui Magellan, Cartea Românească, 2014; Apocalipsul suav, Charmides, 2015 ; Adda, Vinea, 2015; Viata de dupa viata, Vinea, 2016 ; Ariete pentru dublu flaut (în tandem cu Şerban Foarţă), Eisart, 2016 ; E noapte în Arhipelag, Paralela 45, 2017; Poeme de dragoste, Editura Charmides, 2018.

(Proză) Textele de la Monte Negro, Pontica, 2003 (Ediţia a doua, sub titlul Arhivele de la Monte Negro, Cartea Românească , 2011); Viaţa lui Kostas Venetis, Cartea Românească, 2010; Moartea lui Siegfried. Cartea Românească, 2015 ; Năluca. Cartea Românească, 2016 ; Casa din strada Sirenelor, Hyperliteratura, 2017 ; Am fost un copil reuşit ?, Hyperliteratura, 2018.

(Teatru) Strălucirea şi suferinţele filosofilor, Ghepardul, 1992; Cinci poeme dramatice, Palimpsest, 2005; Miracolul din Strada Panterei, Tracus Arte, 2016; Înainte să se lumineze de ziuă sau Blestemul Atrizilor , Tracus Arte,2016.

(Critică literară) Textualism, postmodernism, apocaliptic, 1, Pontica, 2000; Textualism, postmodernism, apocaliptic, 2 Pontica, 2001; Experiment si angajare ontologica, Gramar, 2002 ; Apocaliptica textului, Palimpsest, 2008 ; Cinci decenii de experimentalism, 1-2, Casa de pariuri literare, 2010.

Traduceri din Charles Baudelaire (Florile răului, Casa de Editură Max Blecher, 2014; Mici poeme în proză, Casa de Editură Max Blecher, 2015), Alexandre Dumas (Cele o mie una fantome, Paralela 45, 2016; Femeia cu colier de velur, Paralela 45, 2017; Căsătoriile lui Moş Olifus, Paralela 45, 2017; Testamentul domnului de Chaulieu – O cină la Rossini, Paralela 45, 2018; Gentilomii din Sierra-Morena – Iepurele bunicului, Paralela 45, 2018; Stăpânul lupilor, Paralela 45, 2018; Castelul Eppstein, Paralela 45, 2019), Paul Verlaine (Poeme saturniene, Casa de Editură Max Blacher, 2017), Théophile Gautier (Emaiuri şi camee, Tracus Arte, 2017), Jacques Ellul (Metamorfoza burghezului, Editura Sens, 2017; Subminarea creştinismului, Editura Sens, 2018; Trădarea Occidentului, Editura Sens. 2019), Guillaume Apollinaire (Alcooluri, Tracus Arte, 2019), Hermann Keyserling (Despre arta vieţii, Editura Sens, 2019).

Traduceri în alte limbi:

Pepel, prah in revolucija, IRI Institut, Liubliana, 2013, traducere de Ales Mustar a volumului Pulberea, praful şi revoluţia; Jivotat na Kostas Venetis, Editura Paradox, Sofia, 2015, traducere de Vanina Bojikova; La vida de Kostas Venetis , Editura Dos Bigotes, Madrid, 2016, traducere de Doina Făgădar.

XS
SM
MD
LG