Un singur șef de stat străin a acceptat invitația la ceremoniile care au marcat Ziua Victoriei la Moscova: Igor Dodon, șef de stat al Republicii Moldova. Dacă și-a dorit așa ceva, Igor Dodon a reușit, în sfîrșit, să se facă remarcat. Dorința e de înțeles. Președintele Republicii Moldova a ocupat, curînd după instalarea în funcție, o postură incomodă: anonimatul punctat de antipatie.
Pe de o parte, Igor Dodon e o figură nu tocmai frecventată sau cunoscută. Pe de altă parte, atît cît e cunoscut, Dodon are o imagine defavorabilă. Așadar, prezentîndu-se la Moscova, Președintele Moldovei a reușit să se ridice pe vîrfuri și să scoată, măcar o clipă, capul peste dezinteresul constant care îl însoțește. S-ar putea argumenta, desigur, că Dodon e Președintele unui stat mic și că asta explică bătălia pentru notorietate purtată la Moscova. S-ar mai putea spune și că Moldova nu poate ignora fosta putere imperială rusă și, mai ales, bunăvoința ei politică, economică și comercială. Ambele argumente au miezul lor, dar asta nu înseamnă că miezul e foarte mare sau gustos.
Escapada Președintelui Dodon a reușit publicitar; imaginea singurului șef de stat prezent la ceremoniile de la Moscova a fost, în sfîrșit, notată, reprodusă și difuzată. Cu ce înțeles, e o cu totul altă poveste. Din perspectivă rusă, imaginea lui Dodon ca oaspete solitar poate însemna ceva destul de puțin onorant. În fond invitațiile la manifestările de Ziua Victoriei sînt ceva mai mult decît o afacere strict protocolară.
După ce a anexat Crimeea, Rusia a înțeles, fără îndoială, că nu se poate aștepta la o îmbulzeală de musafiri politici străini și importanți. Și, tocmai din acest motiv, invitațiile trimise de Ziua Victoriei au avut funcția unei licitații negative: Moscova a aflat cine anume e în stare să treacă peste orice, inclusiv peste reputația și interesele majore ale țării, pentru a fi băgat în seamă. Altfel spus, sondajul indirect organizat de Rusia a stabilit cine anume e vasal din vocație. E de crezut că Rusia cunoaștea dinainte numele cîștigătorului dar, acum, are și proba foto. Președintele Dodon a încasat, astfel, un premiu de evitat. Dodon își poate face socoteala că, pe termen scurt, cel puțin, imaginea nu contează. Numai că în politică, și mai ales în politica externă există și termen lung, iar Moldova e, totuși, un stat care, își imaginează, măcar, o durata istorică semnificativă. E destul de probabil că Președintele Dodon n-a luat în calcul acest tip de considerente, tocmai pentru că pare un politician dominat de termene rapide și durate scurte.
Al doilea argument care explică, măcar în parte, prezența singulară a lui Dodon la Moscova se leagă de condiționarea politică și economică a Moldovei. Adică: dacă e îmbunată, Rusia poate ține economic Moldova. Și mai important pentru Dodon: dacă e îmbunată, Rusia mă poate menține în funcție, mai mult decît cred adversarii și chiar aliații mei interni.
Ambele observații candidează la repertoriul real politik. Dar nu iau o notă prea bună. Economic, Rusia poate pune ceva în coșul Moldovei, dar numai cu un preț politic exorbitant. Președintele Dodon știe că există un preț dar nu are cum să îi cunoască valoarea. Azi, Moscova e binevoitoare, mîine Moscova e tot binevoitoare, dar nu neapărat cu același Președinte sau grup politic moldovean. Prin urmare, partida începută de Dodon la Moscova poate aduce mici îmbunătățiri economice, fără să conțină garanții politice. În fond, insistînd să fie prezent, chiar singur, la Moscova, Igor Dodon s-a devalorizat voluntar în ochii gazdelor și a demonstrat că e fragil și negociabil.