Linkuri accesibilitate

Criza europeană - contribuția Cataloniei (I)


Se poate spune aproape orice degeaba despre referendumul din Catalonia. Cu excepția unui singur cuvînt: balamuc. Ceva mai pe larg, asta înseamnă că toată lumea are o teorie, că toate teoriile au un sîmbure de adevăr și că nimeni n-are chef să guste conținutul sîmburelui. Peste tărăboi, acuzații și argumente istorice, stă rezultatul final și indubitabil al referendumului: ireparabilul. Din cele mai diverse motive, guvernul spaniol, autoritățile autonome catalane și Uniunea Europeană au făcut tot ce au putut pentru a transforma un conflict național într-o criză europeană care se poate doar prelungi, nu și rezolva.

Pe scurt, Guvernul spaniol a acționat decisiv (și violent) doar în ultimul moment, după ce a ezitat și a ratat situații care trebuiau negociate. Autoritățile catalane au forțat, transformînd revendicări discutabile, dar raționale, în lozinci și militantism ideologic. În plus, referendumul a semănat prea mult cu un exercițiu fraudulos: nu ești credibil dacă lași alegătorii să vină cu buletine de vot tipărite acasă și dacă permiți oricui să voteze oriunde, fără liste de evidență.

Uniunea Europeană are, probabil, vina principală. La Bruxelles și la Berlin, liderii europeni, de la Junker la Merkel și Tusk, au tăcut cu aplicație. Evident, UE avea mandatul și datoria să intervină legitim și energic în criza care a zguduit un stat membru vechi și important. Liderii europeni au fost depășiți, nepregătiți și, în cele din urmă, absenți. Nici Junker, nici Tusk nu au plecat la Madrid sau Barcelona pentru negocieri.

Abandonul instituțiilor UE a fost ușor interpretat de ambele tabere ca formă de aprobare tacită. Numeroase alte state europene care poartă la sîn crize secesioniste potențiale au primit, indirect, garanția că, în caz de nevoie, nu pot conta pe UE. Așa numita și mult invocata „solidaritate europeană” s-a dovedit o formulă cu conținut nesigur. Ezitarea europeană în fața crizei din Catalonia va fi greu, dacă nu imposibil, de recuperat. Referendumul și conflictul ce a urmat au stabilit un precedent. De acum înainte, peste un an sau peste zece, jocul și amenințarea cu autonomia sau secesiunea vor reveni și nu numai în cazul unităților etnice sau lingvistice bine definite. Regiuni largi, de regulă acele regiuni care prosperă în comparație cu restul, vor avea la îndemînă argumentul sau aluzia la varianta despărțirii. Autonomismul și, în variantă extremă, secesionismul vor ține cu ușurință afișul, tocmai pentru că au fost legitimate de rateul european în fața crizei catalane.

De aici, promisiunea unei succesiuni de evenimente politice agitate și, mai larg, instalarea unuei regim de criză permanentă în Europa. Asta, pentru că harababura din Catalonia se adaugă unor izvoare de instabilitate cel puțin la fel de puternice și active în acest moment. E vorba de rezultatul alegerilor din Germania și de terorismul cotidian. Alegerile din Germania au scandalizat, dar nu ar fi trebuit să surprindă. După Marea Britanie și Franța, Germania e al treilea mare stat european care înregistrează nemulțumirea de masă a alegătorilor. Nu poate exista o măsurătoare mai alarmantă și mai exactă. Protestul a cuprins statele cheie ale UE. Marea Britanie va pleca din UE, desigur, dar acest fapt nu face decît să adauge la sentimentul de criză.

Problema e cu adevărat europeană și duce lipsă de soluții europene. Și în acest caz, viitorul va aduce, după cîte se pare, doar agravări. În paralel, violența teroristă continuă să puncteze regulat și a trecut, deja, într-un soi de normalitate vicioasă. Săptămîna trecută, două tinere au fost măcelărite în fața gării din Marsilia. Știrea a figurat scurt pe ecrane și a fost uitată în următoarele 48 de ore. A fost fixat, astfel, ceva ce s-ar putea numi tariful european - un soi de plată la termen în vieți nevinovate, acceptată tacit și fără remediu de autoritățile europene. Cu aceste trei forme de criză deschisă, Uniunea Europeană merge mai departe pe un culoar tot mai nesigur. Timpul nu mai ajută. În sfîrșit, dacă doriți relaxare, criza catalană cuprinde și un capitol comic: dilemele politice ale faimosului club F.C. Barcelona.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG