Povestea răsturnării lui Mugabe e o farsă dintr-un motiv simplu și vechi. Mugabe, dictator absolut vreme de 37 de ani, nu a fost răsturnat de poporul mînat de dorința de libertate și condus de lideri gata de sacrificiu. Mugabe a fost răsturnat de tovarășii lui, de oamenii care au batjocorit, înfometat și ținut în lesă poporul care își cîntă, acum, libertatea pe străzi.
Revoluția a fost o lovitură de palat. Curtenii au scăpat de despot, în clipa în care au înțeles că despotul e pe ducă și puterea poate fi reîmpărțită.
Noul Președinte așezat pe locul de pe care a fost îndepărtat Mugabe e fostul Vicepreședinte, adică omul care l-a slujit pe Mugabe și a avut grijă să nu existe murmur de împotrivire în țară. Cruzimea și viclenia i-au adus porecla sub care e cunoscut de toată lumea: Crocodilul.
Partidul care l-a demis pe Mugabe e format din slugile promovate de Mugabe. Aceiași oameni care sărutau papucul dictatorului sînt acum tribuni ai libertății, emit proclamații împotriva călăului Mugabe și dau interviuri la toate televiziunile lumii vorbind despre victorie și zorii unei lumi noi.
Parlamentarii care l-au pus sub acuzare pe Mugabe sînt aceiași oameni care, după bunul model sovietic, trimiteau mesaje de mulţumire către Mugabe, la cel mai mic semn al stăpînului.
O mulțime de eroi proaspeți spun că l-au îndepărtat pe Mugabe și își justifică astfel dreptul de a lua parte la conducerea țării de pe poziții oficiale, în noul guvern.
Dar cine dă filmul înapoi are ce vedea. Cu doar 10 zile înainte de demisia lui Mugabe, Miniștrii care susțin azi că sînt eroi participau la ceremonia care dădea Aeroportului din capitala Harare un nume nou: Aeroportul Robert Mugabe. Toți Miniștrii erau de față în costumele lor Armani, aduși în limuzine Mercedes, și pregătiți să se plece în fața lui Mugabe.
Membrii Partidului lui Mugabe susțin azi că poporul trebuie să le fie recunoscător pentru curajul de a-l demite pe Mugabe dar tot ei votau, cu doar 7 zile mai înainte, în unanimitate, o rezoluție care deschidea calea spre putere pentru Grace, soția lui Mugabe.
Mai clar decît în orice altă farsă, toți, dar absolut toți cei ce cîntă, azi, libertatea, sînt cei ce au sugrumat-o vreme de aproape 40 de ani, în schimbul unei mașini, vile sau a unui cont în bancă.
O zicală confirmată periodic spune că schimbarea regilor e bucuria nebunilor. Zimbabwe e ilustrarea stridentă și grosolană a acestui vechi adevăr uman.
Și est-europenii, trecuți prin revoluții dubioase, știu cîte ceva despre acest adevăr. Atîta doar că, în cazul lor, figurile dizidenților sau ale mișcărilor de protest și sprijinul din afară au dat o șansă libertății. Unii au știut să o folosească mai bine decît alții.
Dincolo de comicul grotesc, harababura din Zimbabwe trimite un mesaj grav, neplăcut și greu de rostit. Acolo unde robia a mers pînă la capăt, nu e loc de schimbare. Pasul spre alte timpuri va fi o minciună și robia va continua cu alt nume și sub alți cîrmuitori.
Din acest motiv, Zimbabwe va avea încă mult de așteptat și pătimit. La fel ca alte națiuni și societăți care au ajuns prea jos, au acceptat înjosiri prea adînci și n-au avut puterea să-și apere valorile, dacă le-au avut vreodată. Și nu e vorba doar de țări din înapoiata Africă. Înapoierea e mai colorată acolo, dar e la fel de vie în alt părți atît de bine cunoscute nouă. Istoria noastră nu e mult diferită.