E instructiv să descoperi că, la un an de președinție, lucrul esențial legat de Donald Trump e și cel mai ridicol. Donald Trump blestematul și proscrisul e bine mulțumesc, vă rog continuați fără rost! Situația nu mai e un secret: din prima zi de campanie electorală și din prima zi de mandat pînă, foarte probabil, în ultima zi a celui de-al doilea mandat, toată lumea bună a tras cu imagini, cuvinte, teorii, informări și dezinformări în Donald Trump. Televiziuni, ziare, academici, oponenți de acasă și din afara Americii, asociații civice, actori celebri, sportivi, spioni și servicii secrete, organisme internaționale, ONU, UE, UNESCO, guverne și miniștri din toată lumea au respins și criticat în toate felurile persoana și deciziile lui Trump. Efectul? Răsunător în tabăra anti-Trump și nul pentru susținătorii lui Trump, pentru societatea și economia americană și, în cele din urmă, pentru palmaresul concret al Președintelui. Situația va fi salutată de susținătorii și detestată de adversarii lui Trump, dar e bizară. Totuși: cum se poate explica rezistența și, mai ales, frenezia pozitivă a unui personaj atît de hulit?
Povestea lui Trump e, de la bun început, o istorie mustind de anormal. Un outsider total, Trump a cîștigat alegerile, învingînd candidații propriului partid și, apoi, candidata și marea favorită a Partidului Democrat și, în genere, a Americii oficiale. Apoi, promisiunile gigantice lansate de Trump în campanie au început să iasă din basme și să intre în realitate. Nu toate, încă, dar destule pentru a-i descumpăni pe cei ce au profețit un faliment total: economia Statelor Unite crește viguros, șomajul a scăzut masiv (inclusiv șomajul populației de culoare), sistemul fiscal a fost schimbat și ușurat pentru prima oară în aproape 40 de ani, intervențiile în Orientul Mijlociu au început să tranșeze acolo unde se soldau, de regulă, cu eșecuri, iar imigrația ilegală a fost abordată în termenii cei mai concreți. Toate aceste fapte politice sînt cu atît mai neobișnuite cu cît vin de la un politician care continuă să demonstreze o lipsă completă de intelect, ideologie și teorie, ba mai mult folosește același limbaj și aceleași judecăți aparent rudimentare cu care a intrat în politică. Cumva, mesajele lui Trump ajung unde trebuie și sînt înțelese, chiar dacă opinia educată a Americii nu e de acord cu temele, vocabularul și manierele Președintelui. Încă mai bizar, lăsînd la o parte indignarea și tiradele mediilor progresiste, faimoasele gafe și deraieri ale Președintelui nu par să aibă consecințe.
În consecință, oricît de adîncă dușmănia, pînă și cel mai convins militant anti-Trump trebuie sau ar trebui să admită ceva deranjant: Trump e foarte sigur pe el și dă impresia că știe foarte bine ce face chiar și atunci sau mai ales atunci cînd o face lată.
Dacă e așa - și probabilitatea să fie așa e foarte mare - ceva scapă atît analiștilor cît și adversaruilor lui Trump. Ceva foarte important și despre Trump și despre ei înșiși. Dar ce? S-ar putea ca răspunsul să fie foarte simplu. De fapt, prea simplu pentru a fi înțeles.