A. Nu încape îndoială, filosoful politic și economistul de secol XIX pe nume Karl Marx nu a fost strămoșul intelectual direct al lui Stalin. Filiația a fost mediată (vermittelt) de Plehanov, Lenin, social-democrații gruzini, până la un punct chiar de marxismul austriac. Și totuși, așa cum au arătat Leszek Kołakowski, Martin Malia și Andrzej Walicki, stalinismul a fost unul din principalele curente ale marxismului într-un secol al devastatoarelor furtuni ideologice. Stalin da, s-a perceput pe sine ca marxist și a acționat în consecință. Nu a fost vorba doar de simpla sete de sânge, vendetă compulsivă sau vreun apetit gargantuesc pentru putere printre factorii care i-au motivat operațiunile genocidare, dar, mai mult ca orice altceva, a fost vorba de convingerea sa fermă că era adevăratul discipol al lui Lenin. La rându-i, Lenin fusese convins că era singurul succesor apostolic al lui Marx...
B. Arheologie anamnestică: „Memoria nu este un instrument de scrutare a trecutului, ci teatrul acestuia. Este mediul experienței trecute tot așa cum pământul este mediul în care zac îngropate orașele moarte. Cine caută să-și cunoască propriul trecut îngropat trebuie să se poarte precum un om care sapă. Dincolo de toate, nu trebuie să-i fie teamă să se întoarcă iar și iar la aceeași problemă; s-o scormonească așa cum cineva scormonește pământul, s-o întoarcă pe toate fețele așa cum cineva întoarce pământul”. Walter Benjamin, Berlin Childhood.
Anamneză: O aducere aminte...
C. Potrivit unei faimoase glume sovietice, Marx sosește la Moscova în timpul perioadei lui Brejnev și imploră să fie lăsat să spună câteva cuvinte poporului sovietic. Cu destulă reticență, potentații vremii îi acordă bărbosului, pletosului evreu german cele câteva secunde solicitate: „Proletari din toate țările, iertați-mă!” Iertați-mă pentru Lenin, iertați-mă pentru Stalin, iertați-mă pentru Mao, pentru Enver, pentru Rákosi, pentru Dej, pentru Ceaușescu, Bierut, Ulbricht, Gottwald, Pol Pot, Castro, etc., etc., etc. ...
D. Privesc la o poză care îi conține pe arhitectul Marii Terori și sicofanții săi: Parada de 1 mai, Moscova, 1937. De la stânga la dreapta, Nikita Hrușciov, Gheorghi Dimitrov, Stalin, Viaceslav Molotov și Anastas Mikoian. La acel moment, Dimitrov era șeful celei de-A Treia Internaționale (Comintern), colaborând cu Nikolai Ejov (NKVD) la exterminarea a mii de refugiați politic, inclusiv Béla Kun, Heinz Neumann, Elena Filipovici, Vera Kostrzewa, Milan Gorkić, etc. Anul 1937 a intrat în istorie ca apogeu al masacrelor paranoide ale lui Stalin. Nimeni nu se simțea în siguranță, toată lumea era aprioric suspectă. Culpabilitatea devenise o categorie „obiectivă”, nu una „subiectivă”. Acesta a fost macabrul an imortalizat de Anna Ahmatova în marele ei poem „Recviem”.
ÎN LOC DE PREFAȚĂ
În zilele îngrozitoare ale Ejovscinei am stat 17 luni la coada de așteptare a vizitatorilor la închisoarea din Leningrad. Odată, cineva m-a „identificat” acolo. Apoi, o femeie care stătea în spatele meu la coadă, care, desigur, nu-mi auzise vreodată numele, s-a scuturat din torpoare, tipic pentru noi toți cei de aici, și m-a întrebat, șoptindu-mi la ureche (toți vorbeau în șoaptă aici):
„Și poți descrie asta?”
Și am răspuns:
„Da, pot.”
Apoi, timida asemănare a unui zâmbet a planat peste ceea ce fusese cândva chipul ei.
1 aprilie, 1957; Leningrad
E. Diavolul în Istorie: Adolf Hitler (născut ca fiu ilegitim al Mariei Schicklgruber, 20 aprilie, 1889, Braunau am Inn, Imperiul Austro-ungar — se sinucide pe 30 aprilie 1945, Berlin, Germania). Posedat de un hybris neîmblânzit, mânat de o cosmologie rasistă și răuvoitoare, patologic antisemit, visceral opus valorilor liberale, disprețuitor al însăși ideii că toți oamenii sunt născuți egali, acest impostor genocidar și-a împins țara și întreaga lume înspre cel mai îngrozitor Armaghedon vreodată cunoscut. O lecție de ținut minte: subaprecierea demagogilor histrionici este mereu greșită...
F. Soarta marxismului în Rusia: Gheorghi Valentinovici Plehanov (1856—1918) a fost patriarhul marxismului rus. În 1917, el s-a opus din răsputeri Revoluției din octombrie. În 1922, fostul lui discipol, Vladimir Lenin, îi închina lui Plehanov un panegiric, numindu-l cel mai influent marxist din timpul vieții sale. Și totuși, nici Lenin, nici Troțki nu au luat în serios neliniștea lui Plehanov privind nașterea unui regim totalitar care pretinde să exprime voința proletariatului. În 1924, Vagarshak Arutyunovich Ter-Vaganian (1893—1936) a publicat o biografie completă, de 700 de pagini, dedicată anume evoluției viziunii socio-politice a lui Plehanov.
În 1920, Ter-Vaganian și-a început munca la Institutul Marx-Engels, care era condus de unul din cei mai competenți experți ai istoriei social-democrației internaționale și marxismului din acele timpuri—D.B. Riazanov. Vaganian a fost editorul revistei teoretice „Sub steagul marxismului”. Recunoscând curiozitatea pe care o arată Ter-Vaganian pentru operele lui Plehanov, Riazanov a creat „Departamentul Plehanov” la institut și l-a însărcinat pe Ter-Vaganian cu elaborarea a 24 de volume din opera colectată a fondatorului marxismului rus. Un rezultat intermediar al studiilor lui Ter-Vaganian a fost lucrarea „O încercare de biografie a lui G.V. Plehanov”, care a apărut în 1923. O nouă, extinsă ediție a acestei cărți a fost completată la începutul anilor 1930, dar nu a fost publicată pentru că, până la acel moment, Stalin adoptase deja o atitudine ostilă față de Plehanov. În 1936, Ter-Vaganian s-a aflat pe banca acuzaților în primul proces-spectacol de la Moscova și a fost condamnat la moarte alături de Zinoviev și Kamenev...
