M-am întrebat adesea ce simțea oare Elena Ceaușescu ascultând dialogul dintre soțul său, Nicolae, și Juan Domingo Perón în februarie 1973.
Mergând pe linia interpretativă psiho-biografică, este plauzibilă ipoteza ca atunci să se fi cristalizat în mintea ei scenariul unei ascensiuni pe care o va inaugura oficial Congresul al XI-lea al PCR care avea să aibă loc în 1974. La acel Congres, Dumitru Popescu-Dumnezeu, mitograful en titre al regimului, îl asemuia pe Ceaușescu, „baciul național”, cu Pericle, Alexandru Macedon, Iulius Cezar, Petru cel Mare, Napoleon și Abraham Lincoln: „Elogiile pe care i le aducem nu sunt inventate. Corespund și prea corespund adevărului. Atunci de ce ne-am reține să o facem? De altfel, convingerea mea este că rolul său în istoria României va fi înțeles la adevărata-i amploare abia de urmași, iar aceștia vor fi, fără îndoială, mult mai generoși în elogii”. Hiperbolele nu mai aveau limite, se intrase în era delirului encomiastic, a celor mai lipsite de rușine panegirice.
Nu mă îndoiesc că Elena a notat imediat semnificația cuvintelor Isabelei Perón (care avea să devină ea însăși președintă a Argentinei): „Activitatea Evei Perón a dat o anumită demnitate femeii, a dat drepturi politice, care ulterior a constituit un exemplu pentru femeile din alte țări ale lumii. Eu sunt foarte mulțumită că mă aflu aici; sunt bucuroasă să mă întâlnesc cu doamna Ceaușescu, întrucât știu că este o doamnă foarte inteligentă, fără ca dumneavoastră, domnule președinte, să vă supărați”. Departe de a se supăra, Ceaușescu era încântat de această discuție. Dar are grijă să învăluie planurile de înălțare politică a Elenei în verbiajul comunist: „Fără a veni în contradicție cu doamna Perón, dar pentru a asigura o perspectivă de transformări trebuie să te bizui pe forțele sociale de bază - țărani, muncitori, intelectuali - și în cadrul acestora sunt și femeile și tineretul”. La capitolul tineret îl avea în vedere, bănuiesc, pe Nicu.
Intervine din noua Isabel: „Aș dori ca domnul președinte să aibă o idee despre felul în care noi vom acționa și în viitor. Noi, femeile, datorăm mult Evei Perón. Nu ne gândim să luăm puterea, însă ne gândim că dacă vrem să-i aducem un adevărat omagiu celei care și-a dat viața pentru popor, trebuie văzut ceea ce ea a făcut poporului. Noi avem obligația să ținem sus steagul pe care ea l-a dus. Atunci când ea era în viață, a făcut mult în favoarea dreptății sociale, însă nu ca doamnele din rândul burgheziei care favorizau o singură persoană. Pentru ca să se realizeze marea operă socială în întreaga țară, avem nevoie de o bună organizație”. În unica ei intervenție consemnată în stenogramă, Elena Ceaușescu întreabă cu politețe cine conduce fundația pentru ajutorarea mamelor care lucrează. Discuția continuă pe același subiect între Isabel Perón și Nicolae Ceaușescu, fiecare gata să ofere argumente pentru necesitatea de a afirma rolul femeilor în mișcările revoluționare, anti-imperialiste.
Generalul Perón se gândește, desigur, la viitorul pe care îl pregătește soției sale. Iar Ceaușescu pregătește probabil o conversație cu Maurer și cu Bodnăraș pentru a pune la cale „alegerea” Elenei Ceaușescu în organele de conducere ale PCR. O notă semnată de Ștefan Andrei este trimisă membrilor Comitetului Executiv. Se vorbește despre importanța întâlnirii lui Perón cu Ceaușescu, despre convergența perspectivelor privind „rolul țărilor mici și mijlocii”. Nimic despre influența unică a Isabelei Perón (ecou al cultului Evei Perón), nimic despre natura populismului peronist, despre tulburata sa istorie. Am citit această stenogramă cu mare interes și cred că putem găsi aici elemente revelatoare pentru geneza dictaturii bicefale în România comunistă. Năzuința Elenei Ceaușescu de a deveni numărul doi în partid și în stat a fost probabil catalizată de întâlnirea cu soții Perón la Olănești în februarie 1973. Convorbirea dintre Ceaușescu și Perón este, cred, esențială pentru înțelegerea genezei comunismului dinastic în România.
În ce-l privește pe Juan Domingo Perón și veleitățile sale de mântuitor național, nimeni nu a scris mai pătrunzător decât Jorge Luis Borges, marele scriitor pe care Perón l-a detestat și care, la rândul său, l-a disprețuit pe iresponsabilul demagog populist. Cuvintele lui Borges se aplică perfect și dictaturii lui Ceaușescu:
„Dictatorships breed oppression, dictatorships breed servility, dictatorships breed cruelty; more loathsome still is the fact that they breed idiocy. Bellboys babbling orders, portraits of caudillos, prearranged cheers or insults, walls covered with names, unanimous ceremonies, mere discipline usurping the place of clear thinking... Fighting these sad monotonies is one of the duties of a writer. Need I remind readers of Martín Fierro or Don Segundo that individualism is an old Argentine virtue?”//„Dictaturile generează opresiune, dictaturile generează servilism, dictaturile generează cruzime; și mai detestabil este faptul că ele generează idioțenie. Aghiotanți bălmăjind ordine, portrete ale caudillos, ovații sau insulte prestabilite, pereți acoperiți cu nume, ceremonii unanime, nimic altceva decât disciplină în locul gândirii lucide... A lupta cu aceste triste uniformități este una din datoriile scriitorului. Trebuie oare să amintesc cititorilor de Martín Fierro sau Don Segundo că individualismul este o virtute argentiniană?”.
*Îi mulțumesc Elizei Gheorghe pentru că mi-a oferit o copie a stenogramei aflată în arhiva Comitetului Executiv al CC al PCR.
