Ceaușescu a proclamat mereu un internaționalism ostentativ, vociferant și de paradă. S-a pretins un corifeu al „marxismului creator”. În realitate, ceea ce urmărea el era să-și afle sprijinitori în mișcarea comunistă mondială, tot așa cum în Lumea a Treia era gata să se alieze cu oricine îl adula (adeseori pentru sume considerabile oferite prin Secția Internațională a CC al PCR). Considerentele ideologice nu-l împiedicau să devină amic cu un Juan Domingo Perón dacă acest lucru servea imaginii sale. În cartea mea Stalinism pentru eternitate poate fi găsită o fotografie cu Ceaușescu în vizită la Pol Pot. Ar fi interesant de știut care erau contribuțiile financiare ale PCR la bugetul PC din Spania ori PC din Grecia (de fapt două partide, după 1968, cel pro-sovietic condus de Kostas Kolyannis, apoi de Harilaos Florakis, iar până în 2013 de Aleka Papariga, și cel „interior”, condus de Haralambos Drakopoulos, dispărut ulterior prin varii fuziuni). De la București au emis ani de zile posturile de radio ale comuniștilor greci și spanioli („Vocea adevărului” și „Pirenaica”). Sediul se afla într-o clădire controlată de Securitate de pe B-dul 1 Mai, foarte aproape de fostul Muzeu de Istorie al PCR, actualul Muzeu al Țăranului Român. Există un film documentar din 2009 al televiziunii culturale spaniole despre Radio Pirenaica, adică postul de radio España Independiente al PC din Spania (filmul îl are drept consilier pe fostul director, Ramón Mendezona, apar în el Carrillo, Mendezona, Irene Falcón, Dolores Ibárruri, Rafael Alberti, deci personaje cheie ale comunismului spaniol; motto-ul este din Manuel Vázquez Montalbán, autorul unei cărți oneste și demistificatoare despre Ibárruri, Pasionaria y los siete enanitos).
În februarie 1968, a avut loc acolo o confruntare violentă între adepții lui Kolyannis (prosovieticii) și cei ai liniei autonomiste (era imediat după Plenara a XII-a a CC al PC din Grecia care s-a ținut la Budapesta). Ar fi fost extrem de interesante amintirile lui Pavel Câmpeanu despre aceste teme pe care le cunoștea ca nimeni altul (a fost instructor, apoi șef de sector în anii ’50 în cadrul Secției de Relații Externe, responsabil cu chestiunile emigranților greci și iugoslavi, susținători ai Cominformului). Din păcate, nu știu să le fi scris. Chiar și după ieșirea sa din aparatul CC, P. Câmpeanu, devenit sociolog specializat în studiul comunicațiilor de masă, a urmărit atent evoluțiile din aceste partide și își propunea, cum mi-a spus-o într-o discuție purtată la București cu puțin timp înaintea stingerii din viață, să scrie un articol pe care să-l propună revistei East European Politics and Societies (eram pe atunci editorul revistei, publicasem articolul său despre aparatul ideologic al PCR în anii ’50). Alte persoane care se ocupau de acești emigranți erau ilegaliștii Lidia Lăzărescu (adjunctă de șef de secție până la mijlocul anilor 1960) și Zoltan Benedek (instructor la Secția Gospodăriei de Partid). Plenara a VI-a a CC al PC din Grecia la care a fost excomunicat micul Stalin al Eladei, Nikos Zahariadis, a avut loc la Snagov în martie 1956 și a fost condusă, din însărcinarea Moscovei, de Gh. Gheorghiu-Dej personal. Principala interpretă de limbă greacă la întâlnirile conducerilor de partid română și grecească era Amalia Zambeti.
Ar merita publicată cartea lui Dominique Eudes despre destinul tragic al partizanilor greci care nu au acceptat fără murmur dictatul lui Stalin (Les Kapetanios, apărută prin 1970, cu prefața politologului neo-marxist Nikos Poulantzas). De fapt, cartea a circulat în românește, într-o traducere destinată strictissim aparatului de partid. Asemeni filmului L’Aveu care a fost proiectat, în 1970 sau 1971, chiar în sala specială de lângă CC al PCR. La București au fost arestați, la începutul anilor 1950, de către Securitatea română, la cererea lui Zahariadis, figuri importante ale PC din Grecia sub acuzații halucinante, similare celor din procesele-spectacol oficiale. După unele informații, fostul membru al Biroului Politic, Kostas Karagheorghis, a fost ținut ostatic și a murit în subsolul locuinței lui Zahariadis din Cartierul Primăverii din București (din câte am aflat, era pe strada Grădina Bordei, azi Jean Monnet). Locuiau pe acea stradă figuri importante din Securitate, dar și poetul Mihai Beniuc împreună cu soția sa, Ema…
