În unele țări, intelectualii au fost de un foarte mare ajutor și productivi, deși din perspectiva noastră, cea democrată, aș spune că unii dintre ei au fost contraproductivi. Intelectualii au fost producători nu doar de simboluri și mitologii în numele democrației, ci și împotriva ei.
Generația de aur a intelighenției românești din perioada interbelică, incluzându-i pe unii dintre luminați despre care s-a mai scris, precum Mircea Eliade, Emil Cioran și Constantin Noica, a produs idei care erau despre ceea ce aș numi o revoluție mistică. A existat o astfel de revoluție mistică, cel puțin în imaginație, și nu doar în România. A fost o revoltă împotriva rațiunii și o tentativă de a renaște sacrul în opoziție cu Istoria. A existat apoi o însemnată contagiune antidemocratică mimetică în Europa Centrală și de Est. Multe din tendințele iliberale care au prosperat în perioada interbelică în întreaga regiune au fost importate din Occident și adaptate după idei care au tins, până la urmă, să fie mai întâi predominante în Europa de Vest. Mulți intelectuali europeni occidentali, cu excepția câtorva precum Thomas Mann și Herman Hesse, au îmbrățișat o specie sau alta a crezului antidemocratic. Dogma prevalentă în rândurile intelighenției de atunci a fost aceea conform căreia democrația este coruptă și putridă, și că nu poate rezolva niciun fel de probleme. Aceste idei au pătruns și în scrierile antiparlamentare și antidemocratice ale tânărului Eliade sau tânărului Cioran. Îi citiseră pe Sorel, Papini, Evola, Klages, Spengler, Heidegger și Maurras și detestau „filistina” democrație. Au prețuit un elan vital și au disprețuit mediocritatea burgheză.
Mesajul care vine acum dinspre Vest este diferit, pentru că, mă gândesc, intelighenția din Occident a ajuns la un fel de compromis. Sper că va fi unul de termen lung, cu valorile democrației liberale.
În Europa de Est și de Vest, precum și în America, termenul „liberalism” este, desigur, unul foarte ambiguu. Mulți oameni înțeleg diferite lucruri când se referă azi la el. Într-o anume publicație, am văzut că intelectualilor liberali li s-a dat o definiție mai mult sau mai puțin morală, că erau cei care cred în societatea deschisă și apără și încearcă să protejeze valorile unei astfel de societăți. Mă întorc la una din cărțile mele preferate, Ralf Dahrendorf cu a sa Reflections on the Revolutions in Europe. Accept definiția sa a liberalismului ca fiind pe un anumit palier o dimensiune contractuală a unei noi societăți, bazat pe ceea ce numește el politică constituțională. Suntem de acord că valoarea absolută a unei societăți este să accepte faptul că indivizii trebuie să fie protejați, că minoritățile trebuie să fie apărate și că nu ar trebui nicicând acceptată o violare a drepturilor omului. Dahrendorf identifică o dihotomie între valori constituționale și ceea ce el numește politică normală. Aș plasa liberalismul economic la nivelul politicii formale, ca opus acelor valori liberale care aparțin politicii constituționale. Vedem această dihotomie apărând într-un număr de locuri, dar situația este mult mai pronunțată în Rusia. Acolo, acei intelectuali asociați cu piața liberă și abordarea terapiei de șoc în reforma economică sunt percepuți de un grup important al intelighenției ruse ca străine de pământul rusesc și care creează probleme ce vor ruina comunitatea rusească pe termen lung (ș.a.m.d.).
Nu cred că am un răspuns exact la aceste frământări. Există încă multă confuzie teoretică în regiune, dar și programe politice și economice serioase. Deplâng lipsa partidelor politice—există destule formațiuni care își spun partide, dar care nu sunt grupuri coagulate în jurul unor interese specifice. Acest lucru se întâmplă parțial pentru că vechiul regim a atomizat într-atât de mult societatea. Un alt factor limitativ este acela că în Europa de Est există o serie de partide care au evoluat în afara nou formatelor parlamente, sau înainte ca aceste parlamente să existe. Prin contrast, în Occident, partidele și-au construit identitățile ca parte integrantă a parlamentelor; au devenit ceea ce sunt azi pentru că au fost implicate în logica parlamentară.
