Comunismul - cu referire la marxismul aflat la putere în secolul XX - este totalitar, în toate aspectele sale. Pentru comunism, grupul mesianic, Mântuitorul, este proletariatul, clasa muncitoare industrială, grupul mitic și fetișizat al oamenilor puternici, inocenți, onești, suferinzi, dar glorioși, care sunt presupus înrobiți de lumea capitalistă și al căror drept este acela de a se bucura de Raiul pe Pământ. Comunismul se dedă agendei totalitare, masacrând pe foarte mulți și amuțindu-i pe toți, pentru că este marcat de convingerea fermă a aducerii muncitorilor în imperiul libertății, salvându-i astfel de precaritate, durere și alienare.
Cât despre alte ideologii care se amestecă adesea în concepțiile populare despre comunism, trebuie spus că adevăratul socialism este ideea unei strategii evolutive pe drumul către o societate mai echitabilă. Și n-ar trebui să existe nici vărsare de sânge, nici opresiune, pentru că socialismul nu-i va opri niciodată și nici nu-i va condamna pe oamenii care vorbesc sau protestează împotriva lui. Cei care o fac, nu sunt socialiști democratici. Ei sunt proto-leniniști. Aceasta este o cu totul altă poveste. Cei mai buni socialiști sunt anti-comuniști și anti-fasciști. Socialismul este despre libertate și egalitate, nu doar luptă de clasă și răzbunare socială. Să ne gândim la social-democrații germani din Germania anului 1932, care luptau simultan împotriva partidului comunist stalinist și a naziștilor.
Comunismul reprezintă o prefacere apocaliptică menită să suprime burghezia ca clasă și proprietatea privată ca temelie a relațiilor sociale și economice. În cele din urmă, statul se va retrage - spun ei (deși comuniștii n-au putut explica vreodată cum anume și de ce se va întâmpla acest lucru). Este vorba, așa cum a spus-o chiar Friedrich Engels, de saltul din tărâmul necesității în cel al libertății. Este pe atât de vag pe cât este de încrezător și pasionat. Pentru părinții fondatori, tărâmul ori regatul necesității are nevoie de tehnologie modernă. Marxismul originar anticipează că Revoluția va izbucni în Germania și Marea Britanie, cele două țări industrializate (la începutul secolului XX). Vorbim, așadar, de locul în care și-au imaginat că Revoluția devine posibilă pentru că acolo proletariatul era și cel mai oprimat, unde „capitalismul” era și cel mai sever aplicat. Revoluția solicită un proletariat conștient - adică total oprimat, știm noi azi -, iar Utopia care rezultă necesită tehnologie pentru a-i susține acea viziune. Ceea ce înseamnă acest lucru este că regimul comunist poate apărea doar în Occident, promițându-le adepților săi că va aduce Utopia - acolo unde toată lumea poate să aibă mai multe slujbe de-a lungul unei zile, doar pentru câteva ore, și totuși să aibă acces la mâncarea și bunurile pe care le dorește.
Un imperativ moral justifică Revoluția, care pretinde să pună capăt suferinței clasei muncitoare. Un imperativ științific sanctifică, de asemenea, aceeași clasă, în sensul că Revoluția este un fenomen natural care se va produce indiferent de ceea ce decid să facă oamenii. Până acum, în istorie, fiecare epocă a fost una a luptei de clasă, unde o clasă a înrobit-o pe alta, până când sclavii s-au răzvrătit cu succes. După care, era următoare începe mereu prin înrobirea celor inferiori de către foștii sclavi, repetându-se astfel un mare cerc vicios
