Linkuri accesibilitate

Comunismul și condiția umană


Într-o faimoasă scenă a romanului Condiția umană, André Malraux surprindea marele vis al comunismului secolului XX (sau, cel puțin, momentele romantic-eroice asociate cu ceea ce scriitorul francez a numit cândva „iluzia lirică”). Scena se petrece în China în timpul eșuatei insurecții comuniste din 1926. Capturat de către Kuomintang (Partidul Naționalist al Chinei), un militant comunist este întrebat ce anume găsește atât de atrăgător la cauza pentru care luptă. Răspunsul vine imediat: „Pentru că acest comunism apără demnitatea umană”. „Și ce este demnitatea?”, întreabă torționarul. „Opusul umilirii”, răspunde adeptul fanatic, cu puțin timp înainte de moartea sa. Cunosc eu însumi mai mulți foști comuniști care s-au alăturat cauzei mânați de acest roman extraordinar de dramatic care a apărut la începutul anilor 1930.

Pentru tânărul Malraux, comunismul a reprezentat o poveste a purității și regenerării care a motivat o datorie nebună față de un viitor promis și o opoziție viscerală față de mizeria - reală sau imaginată - a vechii, muribundei ordini. Mai târziu, în memoriile sale, Arthur Koestler descria atracția morală a comunismului comparând-o cu asceza și martiriul primilor creștini. Dar, se grăbea să adauge Koestler, în doar câteva decenii scurte, comunismul a reușit să se prăbușească de pe înălțimile idealismului moral în abisul teribil al timpurilor lui Borgias și ale Inchiziției.

Un alt critic lucid al totalitarismului precum Raymond Aron nu a fost pregătit până în ultimii ani ai vieții sale să admită că nazismul și comunismul erau la fel de criminale în natura lor profund sistematică. În influenta sa carte Democrație și totalitarism, bazată pe un curs pe care l-a ținut în 1957–1958, Aron introducea o distincție majoră între cele două experimente totalitare, referindu-se la „ideea care inspiră fiecare din cele două angajamente: într-un caz, rezultatul final este lagărul de muncă, în vreme ce, în al doilea, este camera de gazare. Într-un caz avem de-a face cu voința de construi omul nou și posibil un alt om prin orice mijloace; în celălalt, există o voință eminamente demonică de a anihila o pseudo-rasă”.

Mai târziu, în Memoriile sale, Aron renunța la această distincție și scria o condamnare univocă a ambelor sisteme, reprehensibile în egală măsură: „Detest comunismul la fel de mult cum detest nazismul. Argumentul pe care l-am folosit cândva pentru a distinge mesianismul de clasă de cel de rasă nu mă mai impresionează. Aparentul universalism al comunismului a devenit, într-o ultimă analiză, o mistificare”. Era o declarație dură, pe care mulți din Occident nu sunt pregătiți s-o susțină nici astăzi.

Sentimentul zăbavnic că exista până la urmă ceva moral în proiectul utopic bolșevic, alături de exploatarea emoțiilor antifasciste, au dus la eșecul permanent în a recunoaște faptul simplu că, încă de la început, sovietismul a fost un sistem criminal. Îmi aduc foarte bine aminte o conferință desfășurată la New York în octombrie 1987, când declarațiile a doi foști disidenți (rusul Eduard Kuznețov și românul Dorin Tudoran) despre comunism drept „civilizație criminală” au provocat o replică nervoasă din partea lui Mihailo Markovici, marxistul critic iugoslav care la sfârșitul anilor 1990 devenise principalul ideolog al regimului Miloșevici. Altfel spus, a documenta și condamna bestialitatea nazismului era acceptabil, dar a te concentra asupra atrocităților analoage comise de stânga radicală apărea drept un primitiv anticomunism.

Revoluțiile din 1989 și prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 au schimbat situația. Eforturile Blocului sovietic de a crea Cetatea lui Dumnezeu aici și acum, căutarea societății perfecte, s-au dovedit a fi abisale dezastre. Foaia de parcurs a acestor regimuri a fost una a eșecului economic, politic și moral absolut.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste . Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai.

Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste.

A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final a fost prezentat președintelui Traian Băsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricul Dorin Dobrincu publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG