Linkuri accesibilitate

Bogdan Pleșuvescu: Un semnal pentru R.Moldova că se poate face business transparent și că se pot schimba lucrurile


Bogdan Pleșuvescu
Bogdan Pleșuvescu

Prioritățile Băncii Transilvania la Victoriabank includ asigurarea transparenței activității, susținerea antreprenorilor şi a persoanelor fizice, declară Bogdan Pleşuvescu, preşedintele Victoriabank, care vorbeşte despre intrarea Băncii Transilvania pe piața bancară din Republica Moldova și achiziția pachetului majoritar, împreună cu BERD, de la Victoriabank.

Interviu Bogdan Pleșuvescu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:14:46 0:00
Link direct

Bogdan Pleșuvescu: „Grupul Banca Transilvania și Banca Transilvania au căutat o extindere în afara frontierelor României, pentru că în România a devenit numărul 1 deja, a consolidat și a făcut fuziune cu încă două bănci. Deci, practic, și-a atins potențialul, acum intenția este de a se extinde, iar cumva natural a căutat în vecinătăți. Fiind apropiere de limbă, de cultură, cel mai ușor este să găsești în Republica Moldova o astfel de oportunitate, mai ales că a mai încercat să intre și în trecut în Republica Moldova, dar atunci a fost o decizie de a rămâne doar prin intermediul firmei de leasing, motiv pentru care Banca Transilvania are în Republica Moldova un vehicul de leasing - BT Leasing -, care este cea mai mare companie de leasing din Republica Moldova, și acum, împreună cu partenerii noștri, BERD, care sunt și acționari la Banca Transilvania în România, am căutat o oportunitate și, mai mult, știind și de situația care a existat în trecut și fiind, să zicem așa, încurajați și de cei de la FMI, am zis să ne asumăm acest rol de a veni și de a organiza ca un grup bancar mare din Uniunea Europeană să dea un semnal pentru Republica Moldova că se poate face business transparent și în Republica Moldova și că se pot schimba lucrurile.”

Europa Liberă: Și Victoriabank este prima din băncile care au avut probleme cu transparența acționarilor și a reușit să le rezolve în 2018. Cum vi se pare piața bancară de aici? Ce ați reușit să schimbați? Și ce face diferența, Victoriabank azi față de cea din 2018 când transparența acționarilor era marea problemă nu doar pentru Victoriabank?

Este important pentru Moldova la acest moment să ducem în exterior și știri pozitive...


Bogdan Pleșuvescu: „Principiile transparenței și de guvernanță corporativă sunt un semnal pozitiv și un semnal pentru care noi ne luptăm. Ne luptăm de ce? Pentru că în România avem 31 de mii de acționari la Banca Transilvania, avem fonduri de pensii din România, avem fonduri de investiții din mai multe regiuni ale lumii...”

Europa Liberă: În Republica Moldova câți acționari aveți?

Bogdan Pleșuvescu: „În Republica Moldova avem aproximativ o sută. Piața de capital din Republica Moldova nu este atât de mare, la bursa din Republica Moldova nu există tranzacții care se fac, deci nu este o piață lichidă, nu ne putem compara cu România. De exemplu, Grupul Banca Transilvania în România deține aproape zi de zi numărul 1 ca și volume de tranzacții care se tranzacționează pe bursă, deci, deocamdată, în Republica Moldova nu există o lichiditate a pieței.”

Europa Liberă: Cum vi se pare piața bancară în Republica Moldova după ce a fost cutremurată de atâtea noutăți rele? Ce ziceți, astăzi ce se întâmplă aici?

Bogdan Pleșuvescu: „Piața din Moldova este o piață extrem de concurențială, cu multe bănci, cu multe oferte de servicii bancare pentru o piață care este relativ mică. Asta înseamnă că este un avantaj pentru consumatori, un avantaj pentru clienți, pentru că au de unde să aleagă, pentru că băncile trebuie întotdeauna să inventeze, să se reinventeze și să aducă întotdeauna noi servicii ca să atragă cât mai mulți clienți. Și asta este o preocupare continuă și eu zic că este un lucru bun să fie o astfel de concurență acerbă în piață.”

Europa Liberă: Totuși, în exterior, când spuneți că ați venit și ați făcut investiții pe piața bancară a Republicii Moldova, vi s-a spus vreodată: „în țara de unde a dispărut miliardul”?

Este o piață extrem de concurențială, cu multe bănci, cu multe oferte...


Bogdan Pleșuvescu: „Nu mi s-a spus așa, m-au întrebat: dar de ce? Dar trebuie cumva să se ajungă să de depășească acest moment. Dacă stăm și ne plângem tot timpul de lucrurile cum au fost de rău, nu vom vedea viitorul și cred că este important pentru Moldova la acest moment să ducem în exterior și știri pozitive care să încurajeze alți investitori străini să vină în Moldova, să investească în Moldova. Și lucrurile se întâmplă încet-încet. Acum am văzut că și în Telecom există o tranzacție cu un alt investitor care a venit în piața de energie. Lucrurile se întâmplă și e bine că se întâmplă în sensul acesta cu investitori străini care vin, pentru că dobândesc din nou încredere în Moldova, iar prin Banca Transilvania noi avem cam o sută de întâlniri cu investitorii din afara țării, din România și în materialul de prezentare a Băncii Transilvania există și material dedicat pentru Victoriabank, pentru economia Moldovei, pentru că noi credem în potențialul economiei Moldovei. Și atâta timp cât lucrurile se dezvoltă sănătos, transparent, cu dorință de a face lucrurile bine, Moldova are șanse.”

Europa Liberă: Mediul de afaceri rămâne a fi unul prietenos pentru cei care vor să investească în Republica Moldova?

Bogdan Pleșuvescu: „Depinde. Mediul de afaceri este unul competitiv. Aș încerca să spun că încearcă să-și protejeze actualele teritorii, însă în momentul în care un investitor reușește să intre, nu am observat să fie o încercare de a fi scos din piață sau delimitare. Adică, mediul de afaceri se adaptează foarte ușor la bunele practici.”

Europa Liberă: Cum vedeți perspectiva Victoriabank și a sectorului bancar în întregime, având în vedere că apar tot mai multe forme, platforme de creditare care nu sunt atât de reglementate și prudente în creditare? Concurența e acerbă, e una dură?

Faptul că se lucrează la negru și cu mai multe tipuri de bilanț îngreunează foarte mult selecția clienților...


Bogdan Pleșuvescu: „Pe lângă piața de servicii bancare, într-adevăr există în zona de creditare și o concurență din zona companiilor de micro-finanțare. Este un segment care într-o economie în care, trebuie să recunoaștem și cred că este recunoscut la nivelul întregii societăți, se lucrează foarte mult la negru, este nevoie cumva și de un astfel de segment, un astfel de segment care să preia clienții care în mod normal nu sunt eligibili pentru credite într-o bancă, deoarece nu au venituri pe care să le justifice și atunci îi iau aceste companii, îi cresc o perioadă și devin apoi clienții perfecți pentru bănci. Deci, este un segment care într-o astfel de economie trebuie să existe și poate să facă un front comun cu băncile atâta timp cât respectă aceleași principii și aceleași drepturi ale consumatorilor.”

Europa Liberă: Să vorbim și despre finanțarea agenților economici. Există o selectare? Aud foarte multe voci care spun că în Republica Moldova procentul la credite rămâne a fi încă mare. Ce ziceți Dvs.?

Bogdan Pleșuvescu: „Cred că este foarte mic. Gradul de intermediere în Republica Moldova este mic, există potențial, băncile au lichiditate foarte mare, însă, dacă respectăm niște principii pe care noi le avem, principii de la grup, principii de eligibilitate a clienților, faptul că se lucrează la negru și faptul că nu se pun toate profiturile în bilanț sau se lucrează cu mai multe tipuri de bilanț îngreunează foarte mult selecția clienților. Acesta este un aspect pentru care noi milităm, respectiv cel al educației financiare pentru clienții noștri, oferim prin Victoria Club foarte multe traninguri gratuite, deci nu trebuie să fii clientul băncii, nu trebuie să plătești nicio taxă, poți să vii la Victoria Club și să asiști la sesiunile făcute cu traineri din România despre educație financiară, cum să-ți pregătești compania, tocmai pentru a înțelege că e important să lucrezi totul la alb, să pui totul în bilanț, fiindcă te va ajuta la istoricul bancar.”

Europa Liberă: Unii spun că la Victoriabank ar exista și o selecție a acestor agenți economici, că îi favorizați pe cei care sunt milionari, că mai degrabă i-ați neglija pe cei care sunt mai mici. Este adevărat?

Bogdan Pleșuvescu: „Banca Transilvania în România este cunoscută ca banca oamenilor întreprinzători, ca banca întreprinderilor mici și mijlocii. Acesta este și segmentul pe care noi îl atacăm în Moldova și, în ultimul an, am lansat foarte multe produse dedicate întreprinderilor mici și mijlocii. Aș spune cu foarte mare responsabilitate că focusul Victoriabank în Moldova îl reprezintă întreprinderile mici și mijlocii și persoanele fizice, retailul, nu alergăm atât de mult după tranzacții cu milionari, tranzacții cu clienți mari. Pentru noi este foarte important să avem o disipare a riscului, să avem mai mulți clienți cu tichete mai mici de creditare...”

Este un aspect pentru care noi milităm, cel al educației financiare pentru clienții noștri...


Europa Liberă: Dar portretul acestor clienți trebuie să fie neapărat oameni sau agenți curați, să nu aibă datorii?

Bogdan Pleșuvescu: „Fiind o instituție bancară, trebuie să lucrăm după anumite rigori, iar aceste rigori presupun transparență, pentru că transparența nu trebuie să vină numai din partea băncii, dar trebuie să vină și din partea clienților băncii, trebuie să înțelegem businessul, să înțelegem modelul de business, să înțelegem de ce preferă să lucreze prin intermediari sau de ce nu își marchează toate profiturile pe companie, adică sunt mai multe întrebări care zicem noi că sunt legitime și care ne ajută să cunoaștem clienții mai bine.”

Europa Liberă: Am citit o informație că ministrul finanțelor, dl Pușcuță, recent s-a întâlnit cu reprezentanții băncilor comerciale din Republica Moldova. Ce ați discutat?

Bogdan Pleșuvescu: „A fost colegul meu prezent acolo. În special s-a discutat despre politica Ministerului Finanțelor, de a se împrumuta sistemul așa, din piață, pentru valori mobiliare de stat și au fost discuții cu privire la planul sau cât se va bugeta în Ministerul Finanțelor și dacă există cere și ofertă și cum de se poate întâlni această cerere și ofertă.”

Europa Liberă: Și cum definiți Dvs. situația la acest capitol?

Bogdan Pleșuvescu: „Trebuie să existe o astfel de transparență, pentru că, fiind un business, și băncile sunt interesate să știe cum își plasează lichiditățile și întotdeauna trebuie găsit un echilibru între cum împrumută băncile statul sau cum împrumută persoanele fizice și juridice din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar despre hârtiile de valoare și răscumpărarea prin credite, prin procente, ce ziceți, ce credeți?

Bogdan Pleșuvescu: „Există o politică a statului, există un buget care trebuie respectat și pentru acoperirea anumitor deficite sau pentru acoperirea anumitor nevoi actuale, statul se poate împrumuta din piață. Eu cred că nivelul dobânzilor acum a scăzut suficient de bine. Această practică a emiterii hârtiilor de valoare este o practică cunoscută, practicată și în România, deci nu vedem ceva sensibil aici.”

Europa Liberă: Victoriabank e implicată în programul „Prima casă”?

Bogdan Pleșuvescu: „Da, suntem implicați.”

Europa Liberă: Și ce părere aveți?

Un fel de ambasador pentru alți investitori, care să vadă povestea de succes a Băncii Transilvania la Victoriabank și să vină să investească în Moldova...


Bogdan Pleșuvescu: „Noi credem că un astfel de program este necesar în Moldova, este un program care ajută tinerii. În condițiile în care în Moldova avem un grad foarte mare de persoane care pleacă, se duc în Occident sau în alte țări, este nevoie ca statul să intervină, este nevoie ca statul să ofere prin astfel de programe guvernamentale un viitor celor tineri. Și acest program – „Prima casă” – pe care noi l-am văzut și în România de succes, nu contează atât de mult profitul băncilor cât contează ceea ce aduce după ce este lansat și băncile participă prin credite în acest program, iar ceea ce putem noi să vedem este că a crescut zona rezidențială, a crescut zona de construcții...”

Europa Liberă: Chiar se zice că ar fi surplus de spațiu locativ.

Bogdan Pleșuvescu: „Nu știu, atâta timp cât nu există apartamente care nu sunt vândute mai mult de șase luni, nu poți să spui că este surplus, dar că s-a dezvoltat această industrie și această industrie automat a însemnat că au trebuit să angajeze oameni, forță de muncă, s-au creat locuri de muncă, oamenii s-au dus și, înțelegând acest ajutor al statului, au cerut angajatorilor să le plătească salariile pe carte de muncă, să nu le mai plătească la negru. Deci s-a creat pe lanț o plusvaloare care noi credem că, pe termen mediu și lung, va aduce foarte multe beneficii Moldovei. Noi credem că este un program foarte bun și nu discutăm despre profiturile băncii, aici discutăm strict despre impact și economia Moldovei.”

Europa Liberă: Despre dialogul cu Banca Națională, ce ne puteți spune? S-a ușurat acest dialog?

Bogdan Pleșuvescu: „Dialogul există ca între o bancă reglementată și un supraveghetor, acest dialog există, pentru că este necesar și întotdeauna sunt lucruri pe care noi le vedem cu ochii noștri de oameni de afaceri, cu ochii noștri cu experiențele pe care le-am avut în România, reglementatorul le vede cu alți ochi, le vede cu ochi de supraveghetor, le vede cu ochi ai unui supraveghetor care are în spate un istoric destul de interesant cu de ce s-a petrecut în anii trecuți și credem că un astfel de dialog este constructiv, pentru că ne ajută să înțelegem istoricul și legacy-ul acestei bănci și cum putem să depășim anumite momente, astfel încât noi să ne vedem de scopul pentru care am venit la Victoriabank, respectiv acela de a fi o bancă care să fie un model pentru investitori, să fie un fel de ambasador pentru alți investitori, care să vadă povestea de succes a Băncii Transilvania la Victoriabank și să vină să investească în Moldova.”

Europa Liberă: O cultură financiară contează mult într-o societate precum cea a Republicii Moldova?

Bogdan Pleșuvescu: „Enorm de mult. Acesta este motivul pentru care investim foarte mult în educație financiară. Suntem prima bancă, aș putea spune, care în septembrie 2018 am ieșit public și am spus că noi am implementat în domeniul protecției consumatorului contracte care sunt complaint cu directivele Uniunii Europene în materie de protecția consumatorului. Nu avem comisioane ascunse, noi nu facem publicitate pentru dobândă de unu, doi, trei la sută, pentru că știm sigur că nu există o astfel de ofertă. Noi credem că un client trebuie să știe de la bun început ce înseamnă dobânda anuală efectivă și ce înseamnă costurile pe care el trebuie să le plătească lună de lună, deci, nu e suficient să se uite doar la dobândă, iar această cultură, această educație se crește în timp și ne bucură că am văzut că ulterior acestui efort al nostru au fost și alte instituții financiare care au participat la acest efort și, mai nou, există și acest proiect al Băncii Naționale a Moldovei, la care au aderat toate băncile din Moldova de educație financiară și de culturalizare, să-i spunem așa, în domeniul financiar al oamenilor din Moldova.”

Europa Liberă: Care sunt domeniile pe care le țintiți Dvs. pentru dezvoltarea serviciilor bancare? Și ce servicii total noi, diferite de către alte bănci oferiți astăzi clienților din Republica Moldova?

Bogdan Pleșuvescu: „În primul rând, noi în acești doi ani de zile de când am investit în Moldova a trebuit să recuperăm un anumit gheb de investiții în zona de iDigital. Prin eforturile făcute în ultimii doi ani de zile, am redevenit din nou pionieri în zona de digital în Republica Moldova. Noi ne-am propus ca anul acesta să nu treacă o lună fără să anunțăm o noutate în zona digitală, investim foarte mult în zona digitală și cred că putem să ne asumăm acest lucru către clienți că în fiecare lună vom aduce noi noutăți, trebuie să avem o viteză în zona aceasta digitală de creștere masivă.”

XS
SM
MD
LG