Linkuri accesibilitate

Bohumil HRABAL. Vremurile bune de altădată


Detaliu de pe coperta volumului
Detaliu de pe coperta volumului

Rânduri scrise în plin socialism multilateral dezvoltat, când cehii ştiau bine cum e cu „haosul din jur” şi cu ce se „mănâncă” – vorba vine – confruntarea, cu sine sau cu altul.

Nu te mai saturi să-l citeşti pe Bohumil Hrabal, la fel cum eroii scrierilor sale nu se mai satură de vorbă. Toată lume nu face decât să povestească, în ditami volumul de proză scurtă Vremurile bune de altădată, Art, 2016, iar istoriile se înşiră ca mărgelele pe aţă. De cele mai multe ori, anume dialogul face ca acţiunea să se desfăşoare – iar meandrele acesteia, ca şi căile Domnului, sunt nebănuite. Cine-ar putea să ghicească în şoferul unui Zundapp, care loveşte (cu intenţie!) mortal o căprioară pe un drum de ţară (după ce ratase alte ţinte: un iepure, un fazan) în timp ce se întreţine cu pasagerul de ocazie, din întâmplare agent de pompe funebre ce-şi propune serviciile cu anticipaţie, că ar fi... chiar preotul care merge la un botez (Botez 1947)? Şi cine să-l înţeleagă pe bărbatul care se visează încornorat: „Şi cu ce idealuri măreţe am păşit eu în căsnicie! Cu ce idealuri! Nădăjduiam că, aşa, după un an, nevastă-mea o să-şi găsească un crai, iar eu o să-mi eliberez mai întâi o mânuţă, pe urmă a doua, şi astfel o să fiu iar liber ca pasărea cerului, aşa cum eram odinioară...” (Fanfaronul)?! Bref – câte personaje, tot atâtea firi „sucite”, majoritatea într-un mod simpatic, unele însă până la grotesc (domnul Karel, din În grădină, care nu se poate abţine să nu înfulece salamul cu care vrea să-şi servească prietenii) sau chiar frizând nebunia.

Eu, unul, nu-l voi uita în veci pe Domnul Metek, din proza omonimă, acel „planificator de profesie” care cumpără cu ridicata obiecte în cantităţi industriale, doar fiindcă sunt la reducere, pomenindu-se cu o colecţie întreagă de cizme pe piciorul stâng sau cu discuri de vinil care merg – o parte – până la jumătate, şi altele – de la jumătate în sus. Un fel de Pliuşkin gogolian ce s-a adaptat, de voie de nevoie, sistemului: „...şi, deodată, mi-am dat seama că, de fapt, domnul Metek – Mişa – era un bărbat curajos, care, spre a nu fi nevoit să mediteze asupra propriei sale absurdităţi şi a vieţii, în general, proceda întocmai ca frunzele de vară care, în mărinimia lor, îi acopereau, pe parcela de pădure, căsuţele şi şoproanele şi tot haosul din jur. Şi astfel, domnul Metek ascundea cu fiecare cumpărătură avantajoasă propria sa privelişte, confruntarea vizuală cu sine, de care, până la urmă, orice om se teme, dar de care nu poate fugi.” Unde mai pui că aceste rânduri au fost scrise în plin socialism multilateral dezvoltat, iar cehii ştiu bine cum e cu „haosul din jur” şi cu ce se mănâncă – vorba vine – confruntarea, cu sine sau cu altul.

13 noiembrie ’17

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG