Cum a anunțat-o de îndată în timpul serii site-ul Politico, imprevizibilul Boris Johnson a abandonat ideea de a încerca să revină în funcția de prim-ministru al Regatului Unit, explicând că „nu este momentul potrivit” pentru el să facă o altă tentativă de a ajunge din nou pe Downing Street.
În ciuda faptului că a zburat în mod special acasă întrerupând o vacanță în Caraibe, pentru a evalua de ce fel de sprijin ar beneficia pentru a ajunge iar la conducere, după demisia șocantă a lui Liz Truss, Johnson a anunțat duminică seara că nu va candida.
Asta îl lasă pe rivalul său absolut și fost ministru al finanțelor, Rishi Sunak, favoritul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Regatului Unit în această săptămână, deși contracandidata acestuia Penny Mordaunt, pe locul trei, și-ar putea vedea acum o creștere a sprijinului în cursă.
Rishi Sunak (căruia Libération, în Franța, îi face portretul, el fiind, cum și numele său o arată, de origine indiană) își ia astfel revanșa asupra lui Liz Truss, care îl bătuse în urmă cu șase săptămâni în alegerile interne ale partidului conservator.
Rishi Sunak și-a anunțat oficial abia duminică, pe Twitter, candidatura, promițând că „va repara” economia țării și va „uni” partidul Conservator (Tory). Peste ocean, The Washington Post estimează că Sunak ar putea fi ales chiar astăzi după-amiază. El va fi primul lider de culoare care va prezida guvernul Marii Britanii. Soția lui este fiica fondatorului Infosys și un miliardar în India. Cuplul este printre cei mai bogate din Marea Britanie. Sunak este absolvent al Universității Stanford și fost angajat la Goldman Sachs.
The Observer (cel mai vechi săptămânal duminical din lume, apare fără întrerupere din 1791) scria încă de ieri că mulți în partidul Tory vedeau în posibila revenire la putere a lui Johnson un risc major, care putea să distrugă partidul conservator.
Un secol de la „Marșul asupra Romei”, octombrie 1922
Pe continent, presa franceză se ocupă pe larg de vizita lui Emmanuel Macron la Roma, unde el va fi primit astăzi în audiență de Papa Francisc (a treia vizită a lui Macron la Vatican în cinci ani), însă atât presa franceză, cât și cea italiană, mai scriu și despre întâlnirea de ieri a lui Macron cu șefa guvernului italian de dreapta, dar și a partidului neo-fascist Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni.
Absolut întâmplător, vizita lui Macron la Roma are loc la exact un secol de la „Marșul asupra Romei” (27 - 31 octombrie 1922), care l-a adus la putere pe Mussolini.
Dar, cum o scrie sarcastic La Repubblica, „În loc să mărșăluiască spre Roma, cei care au ajuns la putea astăzi ar trebui să mărșăluiască spre Gazprom”.
Tot La Repubblica rezumă, mergând de la von der Leyen la Biden și Zelenski, reacțiile internaționale și febrilitatea satisfăcută a dreptelor.
Macron este primul lider străin care s-a întâlnit cu Meloni, amintește în această dimineață La Stampa, la rândul ei - prima femeie din istorie în fruntea unui guvern italian.
„Mielul vegetal”
Borges scria într-o povestire despre „mielul vegetal” din ținuturile tătărești din Asia, creatură pomenită insistent de călătorii medievali occidentali. Miel ce crește pe o tijă înaltă care, când se înmoaie, devine cordonul lui ombilical... Apoi, mielul paște împrejur cât îl lasă mațul ce-l ține priponit... Când termină de păscut iarba din cercul în care trăiește, se așază chincit și-ncepe să moară... — Mielul vegetal. Călătorii descriau de fapt tijele de bumbac, văzute de departe.
Dar, aflăm din Libération, cotidianul stângii intelectuale pariziene (ziar fondat de Jean-Paul Sartre) despre banalizarea, astăzi, a „cărnii vegetale”.
În clasica comedie franțuzească Aripioară sau Picior, Louis de Funès, cel mai mare expert culinar al Franței, descoperă cu oroare ca rivalul sau Tricatel, patronul unui lanț de magazine alimentare standardizate și de restaurante fast food, fabrica mâncare de tot felul – dar mai ales copane și piept de pui, bucățile de carne cele mai grafice – din plastic, motorină si alte scârboșenii. Iată însă ca acest clișeu al literaturii științifico-fantastice, carnea artificială, e pe cale de a deveni realitate. Într-un dosar de patru pagini pline, care deschide numărul de weekend (numai în ediția pe hârtie), Libération se ocupă pe larg de toate modurile și procedeele de a înlocui carnea prin diferite substanțe vegetale preparate, precum soia, cea de tristă amintire pentru români.
În 2050, scrie Libération, nu vom mânca insecte, larve și gelule, ci multă „carne vegetală” (motiv de a aminti că am făcut odată un interviu cu inventatorul cărnii artificiale, Mark Post, cercetător la universitatea din Eindhoven, în Olanda, care a reușit să creeze in laborator prima bucată de carne artificiala ce se poate mânca).
Turiștii americani și aroganții chelneri francezi
În sfârșit, pentru a rămâne în domeniul restaurantelor, la Londra, The Daily Telegraph oferă turiștilor (în special anglo-saxoni) care merg în Franța un ghid de supraviețuire în mediul ostil al cafenelelor și al chelnerilor francezi. The Telegraph recunoaște însă că americanii pot fi niște clienți foarte dificili, comportându-se deseori în străinătate ca într-un teritoriu cucerit.
Ziarul, care cere cititorilor să trimită „horror stories” personale despre aroganții chelneri francezi, începe cu cazul unui american la Paris, care a fost complet șocat atunci când chelnerul francez (le garçon) a refuzat scurt și sec să-i aducă un caffè latte făcut cu lapte de ovăz (oat milk). De ce? Ei bine, cafeaua cu lapte se face cu lapte, nu cu ovăz.
Cu onestitate jurnalistică, The Telegraph dă oarece dreptate chelnerilor francezi, atunci când vine vorba de turiștii americani. Americanii — în majoritate — nu înțeleg că profesia de ospătar este foarte apreciată și bine văzută în Franța, că face parte din patrimoniul cultural, iar chelnerii sunt văzuți ca fiind, oarecum, gardieni ai tradițiilor culinare.
Secrete despre pizza, cappuccino și cafea în Italia: niciodată să nu comanzi un cappuccino după micul dejun
Comandă un cappuccino după-amiaza, iar chelnerii italieni se vor înfiora revoltați, deoarece se știe că laptele fierbinte face ravagii în digestie (cu atât mai monstruos va fi văzut a cere un caffè latte făcut cu oat milk, cu lapte de ovăz). La micul dejun, cappuccino este considerat acceptabil ca parte a unei mese ușoare, dar ulterior, mai ales după-amiaza, riști să te lovești de un refuz. The Telegraph oferă, de altfel, mai multe reguli despre cum se bea cafeaua în Italia.
Ziarul ar fi putut să completeze cu multe altele, inclusiv despre pizza. Cel mai important la o pizza italiană adevărată e crusta dimprejur, marginea aceea pe care o lasă mulți în farfurie. Crusta aceea rotundă e tot ce-i mai bun și mai greu de făcut corect la o pizza autentică, iar bucătarul se sinucide când vede că o lași, pentru că ea trebuie să fie crocantă dar fină, un pic umflată, cu aer înăuntru, atât de elegant făcută încât tu să ignori centrul flasc înecat sub ce prostii ai comandat (brânză topită, măsline, ananas, orori!) și să savurezi crusta rotundă, fără nimic. Apoi:
1. Italienii NU pun niciodată pe pizza tot felul de prostii (ananas, pui, cartofi prăjiți, creveți etc.).
2. „Pizza pepperoni” NU are salam pe ea.
4. Niciodată nu se presară brânză peste fructele de mare. Etc, etc…
Oricum, la ce consilieri are Emmanuel Macron, el sigur nu va comanda la Roma un cappuccino după-amiaza.
(Pentru a completa această revistă a presei, vezi aici și ce mai scrisesem despre cum fotografiile cu mâncare postate pe Facebook au devenit astăzi un soi de pornografie soft.)
